Opinii

Ştirile cu care am început această săptă­mână, care a stat sub semnul Rusaliilor, ne-au redus la tăcere şi tristeţe. Un autocar cu 47 de pasageri români s-a răsturnat într-o zonă montană aflată la 30 de kilometri de capitala muntenegreană, Podgoriţa.

Aşadar, ne aflămîn faţa posibilităţii unui nou Referendum iniţiat de Băsescu, o replică identică a celui din 2009. Se scrie mult şi se va mai scrieîncă pe această temă şi totul absolut speculativ, pentru că, dincolo de orice presupuneri, deducţii, analize, combinaţii logice sau ilogice, scenarii şi paradiscuţii, Traian Băsescu va continua să (ne) suprindă ca de fiecare dată, chiar dacă nu plăcut. În fond, nici măcar nuîi pasă ce impresii creează.

Se simte un aer de încordare în politică.

Săptămâni la rând, USL a staţionat confortabil şi relaxat în arena politică, după o iarnă şi o primavară pline de lupte şi frământâri la adresa situaţiei coabitării cu Traian Băsescu. Am fi putut crede că lupta de câştigare şi menţinere a puterii, dar, mai ales, a poziţiei din teren, cea care face trimitere la simpatii şi antipatii politice, a fost fina­lizată, iar Traian Băsescu a fost înghesuit definitiv în colţul neutru sau, mai exact, în colţul de control. Cumva, a părut că PSD a găsit formula de a ostoi şi ţine în frâu setea de control şi pasiunea pentru jocurile periculoase, la limită, ale lui Băsescu.

L-am ascultat zilele trecute pe preşedintele Traian Băsescu vorbindu-le femeilor de succes, în cadrul unei întâlniri organizate de o revistă de business. Ideea discursului său a fost că România se confruntă cu o scădere demografică accentuată, iar femeia trebuie să-şi asume natalitatea drept o misiune ce trebuie ridicată la nivelul unui act patriotic.

Cu două săptămâni în urmă, am fost gazda  Zilelor Filmului Românesc, proiect lansat de Administraţia Fondului Cultural Naţional, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Buzău şi Centrul de Cultură şi Artă Buzău. Trei zile de film românesc, dintre cele mai bune apărute în ultimii ani: „Poziţia copilului”, „Amintiri din epoca de aur”, „O lună în Thailanda”, „Bună! Ce faci?”, „Domestic” şi „Toată lumea din familia noastră”.

A trecut, iată, câtva timp de când postul de televiziune care a propulsat în Parlament, precum şi în consiliile locale şi judeţene din ţară, Partidul Poporului-Dan Diaconescu, nu mai emite. Dură decizia Consiliului Naţional al Audiovizualului, dar corectă, în principiu – cel puţin în România –, pentru că „unde-i lege, nu-i tocmeală”. Mai ales că „domnul Dan” şi-a şi făcut un standard din ignorarea avertismentelor şi a deciziilor CNA.

Este de înţeles şi chiar de admirat consecvenţa şi tenacitatea de care dă dovadă preşedintele Traian Băsescu în susţinerea ideii respectării voinţei populare exprimate la referedumul din noiembrie 2009, când populaţia României s-a pronunţat, în cadrul unui plebiscit certificat ulterior de Curtea Constituţională, că doreşte un Legislativ unica­meral format din 300 de parlamentari. Numai că, iată, gestul său de a propune organizarea unei noi consultări populare exact pe aceeaşi temă naşte o serie de întrebări legate de chiar onestitatea unui nou demers.

Liderul peremiştilor buzoieni, Edmond Vasilică Buga Sfinteş, a făcut, sâmbătă, opinie separată la plenara extraordinară a Partidului România Mare, convocată „de jos în sus”, de către şefii de judeţe chitiţi să-l schimbe pe Corneliu Vadim Tudor din fruntea formaţiunii politice pe care a fondat-o. Cerându-le colegilor săi din teritoriu să-l lase pe Tribun în pace, căci „PRM fără Vadim nu există”. S-a ales cu felictări din partea revoltaţilor, materializate în huiduieli.

De la 1 iulie, firmele din domeniul serviciilor – pensiuni, hoteluri, restaurante, fast-food-uri, saloane de înfrumuseţare, service-uri auto, cafenele – vor fi obligate să treacă la plata impozitului forfetar. Adică vor achita statului o suma fixă, în funcţie de venit, în schimbul impozi­tului pe profit de 16%.

Zi de marţi şi ploaie măruntă. Se aude cum cade pe ziduri şi tablă.

Însoţesc  echipa Ministrului Culturii, Daniel Barbu, la fosta  închisoare de la Râmnicu Sărat, pe care o vizitează alături de conducerile Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, a Institutului Naţional al Patrimoniului şi a reprezentanţilor administraţiei publice locale râmnicene.

Cam acestea ar fi sintagmele care pot caracteriza complexul de împrejurări care a permis ca, exact în urmă cu o săptămână, un profesor de muzică să vină, din nou, beat la şcoală şi să scoată în faţa clasei o mână de eleve de clasa a şaptea, pe care să le folosească drept material didactic pentru băieţi, pentru a le demonstra, prin atingeri şi săruturi, cum se cuceresc fetele.

La ora când am scris aceste rânduri, abia începuse „şedinţa istorică” în urma căreia „echipa-fanion” a Buzăului, Gloria, ar putea fi „promovată” în Liga a

II-a. Vă spun din start că nu mă interesează rezultatul dezbaterilor, că nu mă interesează dacă în sezonul fotbalistic următor, pe cartea de vizită a acestui club va scrie Liga a III-a ori ba.

Oare de ce nu ne-am mulţumi să-l parafrazăm pe Aristofan cu a sa celebră maximă „Ubi bene, ibi patria”, înlocuind cuvântul „patrie” cu „familie”, şi să nu ne batem prea mult capul cu noua definiţie a „celulei de bază a societăţii” pe care combatanţii pe frontul noii Constituţii încearcă să ne-o bage pe gât. Şi să nu ne revoltăm prea tare atunci când aflăm că pentru unii semeni de-ai noştri familia poate fi întemeiată alături de un partener de acelaşi sex.

Intrat în opoziţie, fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu şi-a descoperit noi valenţe, ultima fiind cea de iniţiator al unor proiecte le­gislative în domenii pe care le-a ignorat în trecut. Amnezie sau doar nevoie de ­ca­pital politic? Mai degrabă ultima. Cert este că, împreună cu un colectiv de parlamentari, domnia-sa a descoperit beneficiile, „în interes cetăţenesc”, ale unei reglementări privind insolvenţa personală a românilor cu datorii. Din start, iniţiativa pare sortită eşecului, deoarece, la elaborarea ei, va purta discuţii tehnice cu băncile şi cu Banca Naţională a României. Or, tocmai mediul bancar şi autoritatea monetară nu agreează o asemenea lege.

Să ne bucurăm, aşadar!

A mai plecat o generaţie. Uşile sălilor de clasă s-au închis pentru „cei de-a XII-a”, catalogul a fost strigat pentru ultima dată.

Nostalgii, lacrimi, tristeţe şi zâmbete.

Privatizările ratate ale societăţilor CFR Marfă şi Poşta Română reprezintă cea mai bună imagine a cât de prost merg lucrurile în România guvernată de USL. Nici măcar când vrem, nu mai putem să ne vindem societăţile cu o poziţie de piaţă bună, pentru că nimeni nu mai doreşte să le cumpere.

Incredibil, dar adevărat! Crin Antonescu nu a rămas singurul pe acest pământ care-l plânge – chiar dacă în barbă – pe „domnul profesor”. L-am numit aici pe părintele adoptiv într-ale politicii al preşedintelui Partidului Naţional Liberal, pe Dan Voiculescu, cel care i-a pus la picioare liderului PNL toată logistica mediatică deloc de neglijat.

Tare mare dramă trăieşte Sănătatea românească din clipa în care a ajuns să fie ocârmuită de Eugen Nicolăescu, un ministru care, de când a fost numit în fruntea acestui domeniu – el însuşi bolnav şi suferind din lipsa subfinanţării cronice – nu face decât să-şi arate, pe zi ce trece, incompetenţa şi neputinţa. Las la o parte inepţiile pe care le emite ori de câte ori visează noaptea vreo nouă dare pe care ar pune-o pe capul bolnavilor români.

În luna decembrie, Guvernul Ponta s-a angajat să reducă nivelul TVA de la 24% la 19% până la finalul mandatului său, în 2016. Până atunci însă, executivul va face o „încercare” la grâu, pâine şi făină, unde intenţionează să scadă această taxă până la 9%. Decizia va fi aplicată, se pare, odată cu rectificarea bugetară, anunţată deja pentru luna iulie.

În urmă cu mai puţin de un an, se chema lovitură de stat. Tentativa Uniunii Social Liberale de a micşora drastic procentele de valabilitate şi de validare a ­re­ferendumului  – pe atunci se purta „suspendarea lui Băsescu” – era tratată ca atare de dreapta românească şi de lumea civilizată de pe continentele european şi american. Ce a urmat, ne amintim cu toţii, inclusiv de numărătoarea crucilor prin cimitire, de a rânjit a satisfacţie cu gura până la urechi nu doar Ion Iliescu, ci şi fantoma lui Bram Stocker, Cu ce ne-am ales?