Oare de ce nu ne-am mulţumi să-l parafrazăm pe Aristofan cu a sa celebră maximă „Ubi bene, ibi patria”, înlocuind cuvântul „patrie” cu „familie”, şi să nu ne batem prea mult capul cu noua definiţie a „celulei de bază a societăţii” pe care combatanţii pe frontul noii Constituţii încearcă să ne-o bage pe gât. Şi să nu ne revoltăm prea tare atunci când aflăm că pentru unii semeni de-ai noştri familia poate fi întemeiată alături de un partener de acelaşi sex.
Oare de ce nu ne-am mulţumi cu drapelul nostru aşa cum arată el acum şi nu ne-am mai bate prea mult capul în legătură cu aspectul nou pe care l-ar avea dacă i-am trânti şi o stemă la mijloc? Şi doar să ne amintim experienţa din 22 decembrie 1989, când stema a zburat într-o clipită de pe steagul românesc.
Mai bine n-am trezi într-o dimineaţă cu creierul suficient de limpede încât să realizăm că toate aceste discuţii sunt, de fapt, o perdea de fum pe dindosul căreia majoritatea socialistă din Parlament ascunde lucruri care, în condiţia în care poporul nu le va amenda la referendumul pentru Constituţie, vor fi, într-adevăr, atentate la drepturile cetăţeneşti sau la independenţa unor instituţii fundamentale ale statului.
Ar fi mai bine să vedem cum penalii Parlamentului încearcă să strecoare şi, implicit, să bată în cuiele Constituţiei, prevederi menite doar a le rezolva lor problemele. Cum altfel am putea taxa intenţia lor, a penalilor de care Legislativul musteşte, de a li se da posibilitatea să cheme la raport şi la urecheală procurori şi judecători? Ori cea de a îngrădi posibilitatea procurorilor de a face interceptări? Sau îngreunarea procedurii arestării preventive, care ar putea fi decisă doar de complete formate din trei judecători, o procedură mai complexă şi mai greu de realizat în cele 24 de ore cât poate dura reţinerea? Sau mărirea gradului de dificultate pentru obţinerea unui mandat de percheziţie, prin introducerea unui singur cuvânt, „competenţă”, pe lângă cel de „instanţă”?
Şi, acum să ne întoarcem cu discuţia şi să zăbovim puţin asupra căsătoriilor gay. Nu mai spun că şi această prevedere poate fi privită ca un atentat la toleranţă şi la libertăţile umane, în condiţiile în care tot mai multe ţări europene le acceptă, fie chiar cu tensiuni şi cu discuţii interne mai mari sau mai mici. Ne bucurăm, unii dintre noi, că statul nu va accepta o asemenea comuniune legală „contra firii” – în fapt, o concesie imensă făcută unuia dintre cei mai importanţi agenţi electorali din România, Biserica Ortodoxă -, fără a vedea că, în conformitate cu acelaşi viitor text al noii Constituţii, părinţii nu vor mai avea dreptul să opteze, în numele copiilor lor, între ora de Istorie a Religiei şi cea de Religie, pentru că aceasta din urmă va deveni obligatorie. Şi, uite aşa, ne vom trezi că ateismul devine… neconstituţional!
P.S.: Şi, a propos de „familia constituţională românească”, aşa cum se prevede ea a arăta în curând. Oare, după problemele pe care le-a avut România în lumea civilizată acum un an, un Gay-Fest, precum cel de sâmbătă, cu participarea ambasadorilor Marii Britanii şi Olandei, ne lipsea! O manifestare a minorităţilor sexuale pe parcursul căreia participanţii, unii dintre ei Brazilia, Italia şi Germania, au protestat împotriva intenţiei autorităţilor de la Bucureşti de a tăia, prin însăşi legea fundamentală a ţării, orice posibilitate ca familia formată din persoane de acelaşi sex să fie legiferată prea curând.