Tare mare dramă trăieşte Sănătatea românească din clipa în care a ajuns să fie ocârmuită de Eugen Nicolăescu, un ministru care, de când a fost numit în fruntea acestui domeniu – el însuşi bolnav şi suferind din lipsa subfinanţării cronice – nu face decât să-şi arate, pe zi ce trece, incompetenţa şi neputinţa. Las la o parte inepţiile pe care le emite ori de câte ori visează noaptea vreo nouă dare pe care ar pune-o pe capul bolnavilor români.
Şi apoi nu ştie pe unde să scoată cămaşa atunci când este urecheat de şeful său pe linie guvernamentată, social-democratul Ponta, cel care vede roşu înaintea ochilor ori de câte ori află poporul că i se pregăteşte un nou atac la buzunarele secătuite deja de anul de guvernare a Uniunii Social Liberale.
La fel de revoltătoare este şi neputinţa pe care o afişează ministrul Sănătăţii ori de câte ori este interpelat în legătură cu chestiuni sensibile din domeniul pe care se face că-l gestionează. „Am făcut un calcul. Dacă ar trebui să refacem toată infrastructura din România la un nivel standard minimal, nu la lux sau la altceva, am avea nevoie de circa patru miliarde de euro. Unde i-om găsi, nu ştiu să vă spun astăzi. Deci e o problemă foarte complicată”, iată unul dintre panseurile de week-end ale contabiliului din fruntea Ministerului Sănătăţii. Bineînţeles că orice contabil de SRL ar fi putut, având datele lui Nicolăescu la dispoziţie, să ajungă la aceeaşi concluzie şi să ridice neputincios din umeri. Numai că Ministerul Sănătăţii nu este încă, sper!. SRL-ul lui Nicolăescu. Iar neputinţa afişată, aceea de nu fi capabil să ofere, la pachet cu acestă cifră, şi un plan orientativ de a face rost de bani pentru modernizarea sistemului, ridică serioase semne de întrebare asupra sănătăţii ministrului. Dacă am vorbi despre dotarea tuturor saloanelor de spital din România cu aparate de aer condiţionat – fapt care ar sări de standardul minimal pomenit de Eugen Nicolăescu în declaraţia de mai sus – ar fi de înţeles ridicarea din umeri. Altfel, nu!
Aşa cum este de neînţeles şi resemnarea aceluiaşi oficial guvernamental în faţa „micii corupţii” din unităţile sanitare româneşti: „În ceea ce priveşte şpaga din spitale, eu cred că şpaga în genere nu poate fi eradicată de mâine, că vrem noi să o eradicăm (…) Dumneavoastră vreţi să rezolvăm azi ce nu se rezlvă de 70 de ani în România. Eu încerc să vă spun că vrem să facem un program foarte complex, care să atingă mai multe puncte ca să poată să rezolve. Este un studiu făcut de Banca Mondială în urmă cu vreo trei ani, are nişte propuneri, ne uităm pe ele şi încercăm să le găsim în următorii ani la fiecare câte o rezolvare”. Acelaşi ridicat din umeri, după cum se observă, şi în această problemă, din partea ministrului Nicolăescu.
Cred că orice comentariu este de prisos. Sunt, însă, curios, dacă şi când se va găsi cineva care să-i sugereze – eventual printr-un şut în spate sau printr-un brânci pe treptele Ministerului – lui Eugen Nicolăescu faptul că ar fi momentul să încerce să şi caute soluţii pentru problemele despre care spune cu atâta nonşalanţă că nu are idee cum se pot rezolva. Dar să le caute în afara Ministerului, şi să se întoarcă abia când se va dumiri pe ce lume trăieşte. Adică niciodată.