Se simte un aer de încordare în politică.
Săptămâni la rând, USL a staţionat confortabil şi relaxat în arena politică, după o iarnă şi o primavară pline de lupte şi frământâri la adresa situaţiei coabitării cu Traian Băsescu. Am fi putut crede că lupta de câştigare şi menţinere a puterii, dar, mai ales, a poziţiei din teren, cea care face trimitere la simpatii şi antipatii politice, a fost finalizată, iar Traian Băsescu a fost înghesuit definitiv în colţul neutru sau, mai exact, în colţul de control. Cumva, a părut că PSD a găsit formula de a ostoi şi ţine în frâu setea de control şi pasiunea pentru jocurile periculoase, la limită, ale lui Băsescu.
Iar Băsescu le-a lăsat cu succes această impresie. Acest scurt răgaz, această respiraţie dintre războaiele băsesciene de gherilă, a trimis PSD-ul într-o altă situaţie. Pentru că, în politica românească, există o regulă de aur. Când nu îţi dau adversarii bătăi de cap, te dau ai tăi cu capul de pereţi (sau te dai singur!). Aşadar, niciodată, nu vei fi suficient de bine antrenat pentru întreg războiul sau pentru toate variantele de război pe care politica ţi le pune la dispoziţie ca surpriză.
Nu a mai fost Traian Băsescu, organismul USL a început să se autodigere. Liberalii au devenit un organism autoimun în cadrul alianţei USL. Erau de aşteptat această bruscă incompatibilitate şi alergie politică internă care l-a cuprins. După câştigarea alegerilor parlamentare şi crearea unei majorităţi parlamentare confortabilă, dar, în special, profitabilă ca idee de susţinere a guvernului Ponta, după ce au fost onorate promisiunile faţă de camarila de contrapondere electoarală a PNL, liberalii au devenit indezirabili într-o guvernare şi un Parlament şi aşa împovărate de insuficienta pregătire pentru o alianţă lipsită de tactică, îngreunată de prea multe obligativităţi clientelare, înfometată financiar şi arhaizată ca strategie politică.
PNL şi-a încheiat epoca de aur a căpuşatului. PSD doreşte purificarea propriei identităţi şi detaşarea clară, totală din punct de vedere politico-financiar.
Deci, Traian Băsescu este servit.
Ce poate fi mai instabil şi labil decât un partid/alianţă care, aflat la guvernare, începe să se autoreformeze, creându-şi din interior un duşman? Acela care, până nu de mult, i-a fost aliat şi prieten şi care a aplicat aceeaşi strategie şi cu Traian Băsescu şi PDL? Cred că politicienii noştri, mai ales şefii de partide şi de guverne, ar trebui să înţelegă un lucru extem de important şi de-a dreptul vital atunci când, pornind la cucerirea puterii şi preluarea ei, gândesc o alianţă sau apelează la o susţinere politică. Niciodată, dar, niciodată!, o alianţă politică nu poate fi temeinic făcută şi mai ales credibilă şi viabilă, atât timp cât ea este gândită sau se optează pentru alierea cu un partid sau oameni care au constituit elemente de negociere şi basculaj pentru un alt partid aflat în opoziţie.
Este ca şi cum, să zicem, mă căsătoresc cu fratele soţului meu, după ce acesta, ani de zile, m-a făcut curvă şi impostoare, a profitat de întrega familie şi, ulterior, brusc, când soţul meu a ajuns falit, în sapă de lemn, iar eu sunt pe cale să mă îmbogăţesc pentru că tocmai am pariat la loto şi mi-au ieşit numerele câştigătoare, vine şi îmi declară că a descoperit că mă iubeşte şi că tot ceea ce a spus la adresa mea a fost doar perdele de fum pentru a-i distrage fostului soţ atenţia de la această mare pasiune faţă de mine.
Iar această poveste este o variantă light a ceea ce se întâmplă în momentul în care un partid de basculaj trece cu arme şi bagaje în tabăra adversă, pentru că cei care-l primesc, ba îi şi solicită prezenţa şi serviciile, ştiu foarte bine cam care este calitatea morală şi veridicitatea gestului de susţinere din partea acestui organism parazitar.
Deci, iată una dintre pârghiile de putere şi manipulare pe care PSD i-a oferit-o generos şi evident preşedintelui Băsescu. Liberalii au fost valeţii PDL, aşa cum UNPR a fost creaţia lui Băsescu ca necesitate de rezervă în zona de basculaj politic.
Deci, tensiuni interne în USL, anarhie de partid, anarhie şi haos în rândurile PNL, acolo unde, deşi se ştie că PSD se va scutura efectiv de serviciile liberale, nimeni nu poate ieşi din acest cerc vicios care creează dependenţa de putere şi de interesele personale stipulate în înţelegerile preelectorale.
În fond, ce ar mai reprezenta un pol liberal tăvălit, tocit, epuizat şi autoexclus de la masa puterii? Or mai exista utopici şi visători care să trăiască din nostalgia liberalismului interbelic şi din imaginea marelui Brătianu, însă, mormintele istoriei, fie ele monumentale şi glorioase, în prezent nu ţin nici de foame şi nici de cald într-o Românie scuturată de fiorii unei coabitări cu „fiara” politică Băsescu.
De aici se şi trage o parte a puterii preşedintelui jucător: tocmai din acest joc, făcut pe o scenă politică înroşită de sângele care curge din fracturi, căpuşări, pumni şi şuturi date în dos sau direct în faţă între cei care acum au guvernarea. Sângele duşman poate fi un adevărat elixir al forţei: îmbată şi stârneşte un personaj ca Traian Băsescu.
Pentru că, spre deosebire de Victor Ponta, băiat subţire, crescut pe lângă poalele togilor marilor „înţelepţi” de curte ai partidului, şi Crin Antonescu, figură imberbă, fantomatică, deja fanată a gloriei liberale moderne, Traian Băsescu reprezintă combinaţia perfectă dintre poporeanul atins de cele mai crunte şi omeneşti vicii posibile şi combinatorul de elită, care, odată alchimizaţi în creuzetul puterii nasc ceea ce se poate numi un „frankestein” românesc. Iar asta a fost tradusă şi demonstrată în cele două tururi ale prezidenţialelor din 2004/2009.
Acum, situaţia pare schimbată şi defavorabilă pentru Traian Băsescu. Este bine spus, PARE, pentru că, la Taian Băsescu, aparenţele sunt cele care au reuşit să îi determine pe români să îl voteze de două ori, deşi, a doua dată, a fost mai mult decât evident că primul său mandat a scos la iveală nu numai adevărata sa faţă, cât, mai important, intenţiile.
Marina ENE
Este absolventa Facultăţii de Ştiinţe Politice din cadrul Universităţii Bucureşti, promotorul proiectului „Demers pentru Sinceritate”, care s-a adresat candidaţilor la alegerile generale din 9 decembrie 2013, proiect la care a achiesat, prin intermediul cotidianului OPINIA, majoritatea candidaţilor din colegiile electorale din judeţul Buzău.