Istorii Buzoiene

Testatoarea face precizarea că „personalul medical, sanitar şi de serviciu va trebui să fie bun şi suficient”, iar îngrijirile medicale, medicamentele şi hrana bolna­vilor să se facă fără nicio plată. În acest spital vor primi asistenţă îndeosebi ţăranii muncitori de pământ şi membrii familiilor lor, în primul rând cei din Bucşani şi Răţoaia, apoi cei din comunele învecinate. Evident, în funcţie de locurile disponibile din spital. Spitalul se va numi „Ioan I. Dalles”, mai precizează testatoarea.

La 1 septembrie 1921 închidea ochii, la moşia ei de lângă Bucşani, judeţul Dâmboviţa, Elena Dalles. Trecuse la cele veşnice discret, cum de altfel, trăise până la venerabila-i vârstă de 72 de ani, ducând cu ea în mormânt povestea unei vieţi pe cât de tragice, pe atât de exemplare! Şi dacă nu ar fi fost testamentul ei, prin care să-şi lase întreaga avere cifrată atunci la peste 20 milioane lei, Eforiei Spitalelor din Bucureşti, Academiei Române, Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii Publice şi Casei Rurale, numele ei ar fi rămas, cu siguranţă, uitat.

Fără rezerve şi fără prejudecăţi (!), cu o pasiune mistuitoare, Maruca Cantacuzino se aruncă în abisul noii sale iubiri. Ce importanţă avea că, în curând, urma să împlinească cincizeci de ani? Iubirea nu are vârstă, nici timp, nici spaţiu, ea, pur şi simplu, există sau nu, pare să-şi fi spus în gând „prinţesa”.

Una dintre marile idile ale perioadei interbelice a fost şi aceea dintre Maria (Maruca) Cantacuzino şi George Enescu. Descendentă din vechi familii de boieri moldoveni, viitoarea prinţesă Cantacuzino, prin căsătoria cu Mihai G. Cantacuzino (1867 – 1928), avea să joace un rol covârşitor în viaţa celui care ne-a dat în dar nu doar nemuritoarele „Rapsodii”, ci şi acel inegalabil „Oedip” – scris de compozitor într-o perioadă de mari convulsii sentimentale.

Natura a fost darnică cu Alexandru Marghiloman, în sensul că i-a dat o inteligenţă vie, superioară, ci şi o înfăţişare de om distins, dublate de o sănătate de fier. Diplomatul Alexandre Telemaque, în însemnările sale „Efemeride diplomatice”, nota: „Toţi cei care l-au cunoscut pe Alexandru Marghiloman şi nu erau atinşi de invidie, au fost atraşi de acest om cu multe şi bogate însuşiri intelectuale şi sufleteşti, îmbinate într-un fizic chipeş şi impunător (…). Era prin esenţa sa un ales al naturii omeneşti”.

Colonelul Ion Contescu s-a născut la 9 martie 1882, în satul Lipia, comuna Merei, jud. Buzău. Tatăl său, Ştefan Contescu, provenea dintr-o veche familie de moşneni pe numele adevărat Conta, care făcea parte din obştea Moceştilor, iar mama sa, Eftolia, era născută Râmniceanu. A urmat şcoala primară în satul natal, avându-l învăţător pe Ion Ştefănescu, apoi a învăţat la Buzău ca elev al Liceului Hasdeu.

Gheorghe Ciobanu (n. 17 iulie 1932, Mizil) e o personalitate cu totul aparte în arta plastică a contemporaneităţii, el transferând clasicismul pictural în cea mai neistovită modernitate, chiar până în zonele neînchipuite ale tehnicităţii artistice. Impozantul său ALBUM, apărut anul trecut la Editura Alpha MDN, are o geografie absolută, atent altitudinală. Un artist contemporan cu toate timpurile deodată. E o măreţie să ţi se ivească prilejul să scrii despre un mare creator provocator al propriilor tale contemplări.

Chinuit de propriile-i căutări, explorator înnăscut al unor noi modalităţi de exprimare artistică, Gheorghe Ciobanu ne ­pro­pune propria sa viziune asupra universului în ciclul „Planete”. Jocul fecund al imaginaţiei pictorului, dezvăluit în „Planete”, ne duce cu gândul la clipa astrală când Einstein a descoperit Teoria relativităţii, condensată şi de Eminescu în vizionara sa poezie „La steaua”.

DE STRAJĂ LIMBII ROMÂNE

          Sâmbătă, 20 aprilie, şedinţa Cenaclului literar-artistic „Alexandru Sihleanu” de la Centrul Cultural „Florica Cristoforeanu” din Râmnicu Sărat a fost închinată lecturii publice cu Ioana Crăciunescu şi Dan Mircea Cipariu şi lansării volumului „Fals tratat de respiraţie”, teatru, (postum), Ed. Rafet, 2013.

Am fost unul dintre participanţii la lansarea cărţii „Cu cântecul în jurul lumii” de Ioan Bocşa (Ed. Continental, Alba Iulia, 1995) şi despre care, confratele nostru, Constant Călinescu de la „Vremea” a scris, la timpul respectiv, un excelent articol inti­tulat „Te iubim, Ioan Bocşa”. Acesta viza, cum era şi firesc, acţiunea în sine şi nu CARTEA! Tocmai de aceea ne permitem ca, în rândurile de faţă, să supunem atenţiei cititorilor câteva impresii despre „condeierul” Ioan Bocşa.

Ca oricare mare personalitate pe care destinul şi-a pus pecetea de „nemuritor”, Nicolae Titulescu a avut, de-a lungul unei vieţi de excepţie, în egală măsură, şi prieteni şi duşmani. Inteligenţa, cultura, prestigiul de care se bucura îi deranjau şi nelinişteau pe politicienii camarilei regale. Îi deranja, mai ales, faptul că reuşise să facă „în numele unei ţări mici o politică mare”.

– Despre programul de bar ce ne puteţi spune?

– Faţă de ce se ştia în general despre noi, vreau să fac următoarele precizări. Începând cu ianuarie 1991, am devenit restaurant-bar cu următorul statut: 10 – 17 – restaurant, cu program de cafee-concert susţinut de Petrică Munteanu (pian) şi Voicu Romică (vioară).

AUTOGRAFE „CUM LAUDAE”

Dl. Răducan trimite după respectivul „document”, care îmi este adus imediat. Deschid caietul gros, asemenea unei enciclopedii, în care şi-au expus părerile despre modul cum s-au simţit la „Odobeşti” diverşi cetăţeni, români şi străini, oameni politici, artişti etc. Citez doar câteva dintre acestea: „M-am simţit foarte bine la „Odobeşti” şi vă urez mult succes. O seară cu farmec şi antren. O seară fascinantă.

Despre restaurantul „Odo­beşti” s-a scris şi s-a vorbit mult în ultimul timp. Unii l-au ridicat în slăvi, considerându-l cea mai elegantă „prăvălie” de pe Calea Moşilor, găsindu-i termeni de comparaţie cu „Athenee”, „Cina”, „Capşa”, „Bucureşti” etc.

La 16 martie 1957, la vârsta de 81 de ani, trecea în eternitate, la Paris, marele sculptor Constantin Brâncuşi. De atunci au trecut aproape şase decenii, dar OMUL care a deschis căi nebătătorite în sculptura modernă a lumii este venerat peste tot în lume. Mai puţin decât s-ar cuveni în ţara lui, România, pe care a iubit-o cu toata fiinţa sa de „cobiliţar oltean” pentru care Hobiţa-Gorjului rămăsese un lucru sfânt!

La ora actuală, Ruxandra Donose este considerată una dintre cele mai mari mezzo-soprane ale lumii.

Ca o recunoaştere a calităţilor sale excepţionale, ea  a fost invitată la New York, unde a cântat alături de cei mai mari solişti vocali ai anului 2008! A fost aplaudată minute în şir, într-o sală de peste 5.000 de locuri!

În ziarul „Vremea” nr. 662 din 9 mai 1995, publicam articolul „Oraşul cu statui furate” în care relatam, printre altele, despre avatarurile „Rugăciunii” genialului ţăran din Hobiţa Gorjului – furată din Cimitirul „Dumbrava” din Buzău.

            Indignat şi contrariat de furtul „Rugăciunea” a marelui sculptor Constantin Brâncuşi din Cimitirul „Dumbrava” din Buzău scriam în luna mai a anului 1995 în ziarul „Vremea” al lui Adrian Păunescu un vehement articol intitulat „Oraşul cu statui furate”.