Radiografii subiective: O libelulă pe cerul de noapte al Bucureştiului (III)

– Despre programul de bar ce ne puteţi spune?

– Faţă de ce se ştia în general despre noi, vreau să fac următoarele precizări. Începând cu ianuarie 1991, am devenit restaurant-bar cu următorul statut: 10 – 17 – restaurant, cu program de cafee-concert susţinut de Petrică Munteanu (pian) şi Voicu Romică (vioară).

Între 17 şi 20 avem pauză de aerisire şi curăţenie a localului. Între orele 20 – 03 funcţionăm ca restaurant, dar cu program de cafee-concert până la ora 11, după care, până la 3 noaptea avem program de bar.

– Cât costă intrarea la programul de bar?

– Noi nu mai perpecem taxă pentru programul de bar. Nu spuneaţi că preţurile sunt şi aşa destul de piperate? Ne-am gândit să suportăm noi intrarea, din beneficiile localului…

– Ştiu că aici au cântat nume de referinţă în muzica uşoară românească, că se organizau gale ale actorilor etc. La ora actuală de ce trupă dispune restaurantul-bar „Odobeşti”?

– Cu un an şi jumătate în urmă (n.r. 1990), când am prezentat primul program artistic, ne-au onorat cu prezenţa lor: Aura Urziceanu, Anda Călugăreanu, Rodica Popescu-Bitănescu, Marina Florea, Carmen Mureşan şi alţi tineri solişti. Am avut şi o trupă de balet alcătuită din dansatoare tinere, dornice de afirmare. Tot aici Televiziunea Română a organizat „Cafeneaua actorilor de comedie”, al cărei protagonist a fost Jean Constantin, program transmis în cadrul emisiunii „Veniţi cu noi, pe programul doi”.

– De atunci s-au întâmplat multe în lume…, la „Odobeşti” cum au evoluat lucrurile, din punct de vedere artistic?

– Mai întâi vreau să vă spun că am renovat şi reamenajat scena, aşa cum o vedeţi dvs. acum. Am instalat orga de lumini, am realizat o sonorizare cu efecte speciale, am antifonat sala. Am instalat oglinzi de cristal pe care le vedeţi, să nu mai vorbesc de costumaţie.

– Am aflat că aţi cheltuit o „avere” pentru costumaţia balerinilor, e adevărat?

– Într-adevăr, pentru ca trupa de balet să placă ochiului, mai ales celui avizat, le-am făcut un set de costume deosebite, care ne-a costat câteva milioane bune. Dai un ban, da face! Astăzi trupa de balet condusă de Luana Vedeanu, cu cele şapte intervenţii coregrafice de excepţie, reprezintă coloana vertebrală a spectacolului nostru. Ele sunt evident fericite că pot evolua alături de nume de notorietate în muzica uşoară românească: Adrian Daminescu, Marina Florea, Marina Voica, Carmen Mureşan, cărora li se alătură interpreţi tineri, de viitor, precum Anca Badiu, Costică Gavril, Carmen Pisso. Prezentarea şi regia spectacolului aparţin actorului Vasile Filipescu, actor al Teatrului Naţional din Bucureşti. Dar, vă invit să vizionăm împreună acest program!

 

LIBELULĂ PE CER DE NOAPTE

 

Luminile se sting şi se aprind, apoi se sting din nou. Este cunoscutul semnal că începe show-ul de noapte al barului „Odobeşti”. Din „off”, actorul Vasile Filipescu invită onorata clientelă să urmărească programul „Fantezi show”, spectacol plin de antren şi… binînţeles, de fantezie! Un vuiet prelung, asemenea valurilor mării ce se lovesc de un ţărm abrupt, intră în scenă, în nelipsitul prolog, trupa de tinere bale­rine a Luanei Vedeanu. Patru sunt rusoaice şi patru românce. Una mai frumoasă decât alta, cu trupuri sculptate, îmbrăcate în superbe costume confecţionate cu bani grei de generosul patron Alexandru Răducan. Luana Vedeanu, conducătoarea şi solista trupei impune prin frumuseţea ei stranie, prin talentul ei excepţional. Urmărind-o în cele şapte intervenţii solistice, nu-ţi poţi reprima dorinţa de a şti cât mai multe lucruri despre această superbă libelulă de pe cerul de noapte al „Odobeştiului”! Are 20 de ani şi dansează în baruri de la 13 ani. A făcut gimnastică de performanţă la cunoscuta şcoală a Oneştiului. Un accident a îndepărtat-o de marea perforanţă. A fost eleva cunoscutului şi… contestatului coregraf Cornel Patrichi.

Dansează cu aceeaşi bucurie cu care respiră: „Dansul e totul pentru mine. Dacă n-aş dansa, aş muri. Altceva nu-mi imaginez să fac. Scena şi dansul sunt imensele mele dureri şi bucurii de fiecare zi. Fără ele n-aş exista.“ Urmărindu-i evoluţiile, nu poţi să nu-i dai dreptate. E mai frumoasă ca Mata-Hari, are picioare mai lungi decât Luli Ionescu. Luana Vedeanu, un nume care trenuie reţinut, o dansatoare ce merită cu prisosinţă să fie văzută! Programul „Fantezi show” are ritm şi culoare. Numerele coregrafice alternează cu cele ale soliştilor vocali, într-un crescendo bine dozat. Se cântă în engleză, franceză, italiană şi, bineînţeles, în română. În afara trupei de balet care reprezintă coloana vertebrală a spectacolului, nu poţi să nu aplauzi apariţia discret-distinsă a Marinei Voica, care îţi impune prin înaltul ei profesionalism, prin sinceritatea gestului artistic. Cunoscutul ei şlagăr „Şi afară plouă, plouă / Şi-i trecut de ora nouă” este o stranie şi nostalgică poveste de dragoste, a unei iubiri fără nume. Marina Voica îl cântă de parcă EA ar fi eroina din „Cafeneaua” de la capătul aşteptării…

Tot o surpriză este şi Carmen Mureşan. Pe scena barului „Odobeşti”, ea ne-a convins că nu-i o solistă de „pluton”, ci una care are disponibilităţi vocale remarcabile, cum ne-o dovedeşte şi piesa „New York – New York” din repertoriul Lizei Minelli. Nimic vulgar, nimic ostentativ în apariţia ei scenică. Dimpotrivă!

Adrian Daminescu, vocea de aur a muzicii uşoare româneşti, este una dintre achiziţiile de marcă ale patronului Alexandru Răducan. L-am întrebat pe cunoscutul solist de ce cântă la „Odobeşti”? Mi-a spus că aici este un climat extraordinar, că oamenii de artă sunt iubiţi, înţeleşi şi… bine plătiţi. Asta e!

Marina Florea cântă la „Odobeşti” de peste un an. Ea denotă în tot ce face, profesio­nalism şi respect pentru publicul căruia i se adresează. Prezenţă fizică agreabilă, voce amplă, generoasă, repertoriu bogat. Apariţia ei din finalul spectacolului „Fantezi show”, însoţită de trupa de balet şi fermecătoarea  Luana Vedeanu, reprezintă o garanţie sigură că revenirea la restaurantul bar „Odobeşti” nu este decât o chestiune de timp şi… de bani! Noi vă dorim să aveţi parte, dragi cititori, şi de una şi de alta!

 

P.S.

Că ulterior restaurantul „Odobeşti” a intrat în colaps nu este, evident, vina reporterului! O vorbă din bătrâni spune că „aşa cum îţi aşterni, aşa dormi”. Dacă ar fi să regretăm sincer ceva ar fi doar faptul că din „Trupa artistică de la Odobeşti” s-a ales praful, iar superba libelulă Luana Vedeanu a trecut în lumea umbrelor la nici 22 de ani! Trupul ei magnific a fost răpus de leucemie, într-un spital din Italia.

Fie ca Dumnezeu s-o primească în oastea lui de îngeri!