Istorii Buzoiene

Noiembrie a debutat la cenaclul Ante Portas cu poezie, citită de Valentin Tufan, din volumul în pregătire, Privire în Oglindă. Conștient sau nu, încă, textul colegului nostru de cenaclu, face o nișă în realitate și mărește sfera cotidianului cu o altă față.

Aşezare veche, de oameni gospodari, localitatea ce îmbracă malurile Fundatei nu şi-a avut în schimb norocul, mai rar, de a-i fi păstrate vechile sale documente. În tradiţia orală căutându-se, de cele mai multe ori, evenimente care să suplinească această pierdere, deşi aceasta acţionează pe un număr oarecum limitat de generaţii în ceea ce priveşte istoria măruntă. Multă vreme Albeştii, Budeştii, Chiliile, Creveleştiul, Ghiocarii, Trestioara, Sicarii şi Veghiurile au „satelitat” localitatea.

Ghiculeştii, o veche familie urcată la nordul Dunării cu membri ce se vor lega de boierimea noastră începând cu Grigore Ghica sub Vasile Vodă Lupu. La alegerea muntelui Penteleului de la sfârşitul secolului al XVIII-lea apare şi ctitorul de la Poiana Mărului, Dim. Ghica, dar şi  vărul său Constantin (Costache) Ghica. Dim.

Se spune că dr. C. Angelescu cunoştea în amănunt fiecare construcţie şcolară în parte, iar inspecţiile sale durau zile întregi, acesta alergând de la un capăt la altul al ţării „aducând laude, ori distribuind blamuri”.

A înfiinţat chiar şi o deco­raţie specială „Răsplata muncii pentru construcţiuni şcolare”.

Pentru a înţelege mai bine ce a însemnat „momentul dr. C. Angelescu” în dezvoltarea şcolii româneşti, de toate gradele, considerăm necesară o cât de succintă incursiune în istoria învăţământului în ţara noastră.

Trăite nu demult de oameni pe care avem deseori ocazia să-i întâlnim, situaţiile absurde create de regimul comunist au devenit astăzi, uşor-uşor, adevărate legende. Din tema „supravieţuirii în cumunism”, OPINIA vă prezintă una dintre întâmplările tragico-comice petrecute în redacţia singurului ziar buzoian din anii ’80.

          Sâmbătă, 20 iulie, şedinţa Cenaclului literar-artistic „Alexandru Sihleanu” de la Centrul Cultural „Florica Cristoforeanu” din Râmnicu Sărat a fost închinată lansării de carte, „Lacrimi de râs”, teatru, Ed. „Rafet”, 2013, autoare Aneta Pioară.  Autoarea, profesoară de limba şi literatura română, a demonstrat, în cadrul lecturilor din Cenaclu, că poate susţine un gen literar mai puţin uzitat în ţinutul de la curbura Carpaţilor, teatrul.

Aflată la a doua sa carte, Elena C. Buzea Abagiu ni se dezvăluie, de această dată, nu doar ca un „apostol” de tip hare­tian, ci şi ca un meticulos cercetător al trecutului istoric al comunei Lopătari, acolo unde a văzut lumina zilei, şi unde, preţ de un deceniu, a fost un dascăl apreciat.

Dar anii au trecut. Elevul de atunci al Şcolii postliceale de biblioteconomie, care între timp îşi ia licenţa în filologie la Universitatea din Iaşi, se pensionează în anul 2003. În cele peste trei decenii de director al Bibliotecii Judeţene, Alexandru Oproescu a publicat nenumărate lucrări de specia­litate, dar şi de istorie literară.

Întâlnim în respectivul dicţionar nume de referinţă ale literaturii noastre precum: Vasile Voiculescu, Ion Caraion, Mihail Dragomirescu, Ion Rădu­lescu-Pogoneanu, Gheorghe ­Istrate, Dumitru Iliescu, Florentin Popescu, Mircea Ichim, Nicolae Cabel, Gheorghe Ceauşu, Paul Ioachim, Magda Ursache, precum şi renumiţi slujitori ai muzicii, printre care Aurelian Costescu Duca, Iulian Andreescu, Ion Mihai ş.a.

La 12 septembrie 1867 oficialităţile oraşului Buzău inaugurau gimnaziul comunal. Fondurile respectivei instituţii de învăţământ erau asigurate de primăria urbei. După doar un an, Consiliul comunal transformă gimnaziul în şcoală ­comercială (1868-1869), pentru ca în 1869, acelaşi consiliu să revină la decizia anterioară şi să înfiinţeze şcoala secundară mixtă. Printre cei trei profesori ai şcolii îl găsim şi pe Basil Iorgulescu, de numele căruia se vor lega multe din înfăptui­rile şcolii buzoiene şi nu numai. Basil Iorgulescu a fost numit profesor suplinitor la 31 octombrie 1869 şi va preda: religia, limba română, latina şi limba franceză. Dar cine era Basil Iorgulescu? Era din Câmpulung Muscel şi se născuse în anul revoluţionar 1848. La data venirii la Buzău, tânărul Basil Iorgulescu, absolvent al Seminarului Central din Bucureşti, avea 21 de ani. Deşi i s-a propus postul de profesor suplinitor în oraşul Brăila, el va opta pentru Buzău, spre binele şcolii şi culturii buzoiene.

 

Ion Andreescu, profesor de „desemn şi caligrafie”

 

În 1870, Consiliul comunal (primar Nae Stănescu) hotărăşte ca în anul şcolar următor gimnaziul buzoian să poarte numele de  „Tudor Vladimirescu”, când se împli­neau 50 de ani de la răscoala pandurului oltean. În anul 1872, gimnaziul va funcţiona doar  cu doi profesori: Basil Iorgulescu (care era şi director) şi Ion Răşcan. În respectivul an şcolar, la împărţirea premiilor, marele cărturar Dionisie Romano, episcop al Buzăului declara public hotărârea nestrămutată de a ceda biblioteca sa gimnaziului local. Din nefericire, la 18 iunie 1873 marele cărturar moare subit, iar celebra sa bibliotecă, cu excepţia cărţilor donate de acesta în 1867 pentru întemeierea Bibliotecii Academiei Române, vor avea o soartă tristă, multe cărţi rare şi manu­scrise se vor deteriora, fiind pierdute pentru totdeauna. De reţinut este şi faptul că între anii 1873-1878 profesor de „desemn şi caligrafie” la seminarul buzoian îl găsim pe Ion Andreescu, acesta cumulând şi orele de caligrafie şi desen de la gimnaziul „Tudor Vladimirescu” al cărui director era Basil Iorgulescu.

Multe şi felurite au fost greutăţile şi obstacolele pe care tânărul profesor a trebuit, de-a lungul anilor, să le facă faţă, în calitatea sa de director şi profesor al gimnaziului. Până la construirea propriului local, inaugurat în 1890, cursurile se desfăşurau în condiţii improprii, iar materialul didactic era aproape inexistent. Nu de puţine ori, tânărul director bătea la uşa primarului pentru a-i cere sprijin în dotarea şcolii cu cele necesare.

Drept răspuns la insistenţele sale, primarul Ghiţă Dăscălescu a găsit de cuviinţă să-l excludă din şcoală pentru „înstrăinare de cărţi”. Dar spre norocul său, în acelaşi an 1876, primar al Buzăului va veni ­liberalul Nae Stănescu, care îl va reprimi în învăţământ. Trebuie să subliniem încă o dată că gimnaziul era susţinut financiar de primăria urbei, primarul putând hotărî soarta fiecărui slujitor al şcolii. Abia în 1884 gimnaziul buzoian va fi luat în bugetul statului.

 

Basil Iorgulescu, susţinător al unora dintre cei mai dotaţi dintre elevi

Începând cu anul 1891, gimnaziul „Tudor Vladimirescu” se va transforma în liceu şi va purta numele de „Hasdeu”, fapt consfinţit prin Decretul regal nr. 1289.

Preţ de peste un sfert de veac, în perioada anilor 1870-1902 Basil Iorgulescu va fi nu doar directorul şi profesorul excepţional, iubit de elevii săi, dar şi susţinător  al unora dintre cei mai dotaţi dintre aceştia.

Este suficient să amintim pe Nicolae Vaschide, întemeietorul psihologiei experimentale ­moderne, Aristide Demetriade, marele actor al Teatrului Naţional din Bucureşti; inegalabilul interpret al lui Hamlet şi pe actorii de operetă Vladimir Maximilian şi Nicolae Ciucurette etc.

     Înzestrat cu un acut simţ al datoriei faţă de elevii săi, el va scrie pentru aceştia prima carte de geografie a Buzăului, va întocmi apoi hărţi topografice şi nu în ultimul rând va scrie pentru Societatea Geografică Română „Dicţionarul geografic, statistic, economic şi istoric al judeţului Buzău”, pentru care, în 1891 va primi premiul „Ion Fătu”. Regele Carol I va acorda Societăţii Geografice suma necesară pentru tipărirea cărţii în 2.000 de exemplare. Basil Iorgulescu s-a bucurat de aprecierea lui Bogdan Petriceicu Hasdeu, care l-a propus pentru a fi primit în Academia Română. Deşi ar fi meritat din plin această onoare, la numărătoarea voturilor s-a dovedit că acestuia i-a lipsit un singur vot de DA!

În paralel cu activitatea didactică, Basil Iorgulescu a desfăşurat o susţinută muncă de animator cultural. El este întemeietorul primei biblioteci ­publice din Buzău (1893) care va primi numele de „Carol I”. De altfel, cu prilejul vizitei din septembrie 1886, Regele va dărui bibliotecii gimnaziului o enciclopedie care se află şi astăzi la loc de cinste în fondul de carte al bibliotecii Colegiului Naţional „B.P. Hasdeu”. Inaugurarea acestei biblioteci publice, cu sediul în noua clădire a şcolii, s-a făcut în prezenţa ministrului Instrucţiunii din acea vreme, marele om politic Take Ionescu. La data inaugurării, biblioteca număra peste 3.000 de volume (literatură, filosofie, artă, ştiinţe etc.), precum şi nenumărate hărţi, planşe, manuscrise, numismatică, stampe şi rarităţi bibliofile.

    

Basil Iorgulescu, unul dintre apropiaţii lui Caragiale

    

Tot în anul 1893, Basil Iorgulescu va fi cel ce se va bate pentru înfiinţarea „Ateneului popular” la Buzău, unde în 1895 va conferenţia şi I.L. Caragiale. Marele dramaturg concesionase în toamna anului 1894 restaurantul din Gara Buzău. De altfel, Caragiale îl va considera pe Basil Iorgulescu unul din prietenii săi apropiaţi.

Prietenia cu Basil Iorgulescu, această figură de seamă a învăţământului buzoian şi primul cercetător al trecutului istoric al judeţului şi oraşului Buzău, a fost subliniată în presă chiar de Caragiale, recunoscându-i cu acest prilej un merit deosebit în dezvoltarea vieţii culturale a oraşului. Publi­când în «Epoca Literară» al cărui director era, discursul inedit ţinut în 1825 de Chesarie, la instalarea sa  ca episcop al Buzăului, I.L. Caragiale sublinia că datora acest document «amicului nostru, dl. B. Iorgulescu, directorul liceului din Buzău şi al bibliotecii de şcoală înfiinţată, graţie stăruinţelor neobosite ale acestui merituos şi inteligent bibliofil». Articolul respectiv purta titlul „Chesarie – Episcop al Buzăului, 1825-1847” (vezi Gabriel Cocora, I.L. Caragiale şi Buzăul, în colecţia Studii şi cercetări de istorie literară, ­Biblioteca judeţeană „V. Voiculescu”, Buzău, 1995, p. 13).

Dar, cum nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită, după cum susţin scepticii, Basil Iorgulescu va fi destituit din funcţia de director în anul 1899, rămânând simplu profesor. Jocul politic şi invidia îşi vor sărbători cu fervoare biruinţa! Grav bolnav, se internează în 1902 într-o casă de sănătate din Bucureşti, unde va închide ochii, uitat de toţi, la 2 august 1904, fiind înhumat la Cimitirul Sf. Vineri din Bucureşti.

Târziu, abia în 1926, în holul de intrare al liceului, oficialităţile buzoiene şi conducerea liceului pe care l-a slujit cu devotament preţ de 34 de ani vor dezveli un bust care străjuieşte de atunci, alături de alte nume ilustre ale colegiului „B.P. Hasdeu” – intrarea principală, în incinta ­respectivei instituţii. Dar, vorba românului: mai bine mai târziu decât niciodată!

După Basil Iorgulescu, la conducerea Liceului „B.P. Hasdeu” au urmat alte nume de referinţă ale culturii române. Este suficient să amintim pe cele ale istoricului Constantin Giurescu, tatăl lui Constantin C. Giurescu şi bunicul actualului parlamentar Dinu C. Giurescu, precum şi pe cel al filosofului Bucur Ţincu, prieten apropiat cu Emil Cioran şi Mircea Eliade.

Dintre profesorii de elită ai instituţiei sărbătorite mai ­amintim pe Dimitrie Gh. Ionescu şi Ilie Grancea (istorie), Ion Apreotesei şi Ion Păunel (matematică), Stadnicov Sozont (fizică), Nicolae Nazarie (ştiinţele naturii), Stângescu Emanoil (franceză), Ştefan Săndulescu (română), şi mulţi alţii, trecuţi în eternitate.

Nu putem omite faptul că în prima jumătate a secolului al XX-lea au absolvit prestigioasa instituţie de învăţământ tineri care vor deveni ulterior oameni de ştiinţă, membri sau membri de onoare ai Academiei Române. Pentru a ilustra această aserţiune, ne stă la dispoziţie recentul „Dicţionar al personalităţilor hasdeiene (1867-2012)” coordonator prof. dr. Gheorghe Tarara. În cuprinsul acestuia întâlnim nume precum: George Emil Palade, primul român deţinător al Premiului Nobel, membru de onoare al Academiei Române, ­Mihail Bălănescu, membru de onoare al Academiei Române, deţinător al Premiului Alvin Weinberg pe anul 2004 acordat de Comitetul de onoare al American Nuclear Society, pentru contribuţii deosebite în domeniul fizicii şi tehnologiei nucleare, Constantin Parhon, endocrinolog de renume mondial, membru al Academiei Române, Traian Săvulescu, botanist, întemeietorul şcolii naţionale de fitopatologie, membru al Academiei Române, Ştefan Vencov, fizician, membru al Academiei Române, Marius Andruh, chimist, unul dintre cei mai tineri membri ai Academiei Române (2009) – totodată şi membru al Academiei Europene (Londra, 2004), şi membru corespondent al Academiei Europene de Ştiinţe, Arte şi Litere (Paris, 2004), Radu Vlădescu, biochimist, membru al Academiei Române ş.a.

Nicolae Peneş, membru al

Uniunii Scriitorilor din România La­ureat al Academiei Române

În ultimii ani au apărut în judeţul nostru o multitudine de lucrări, mai mari sau mai mici, autorii lor, fără rezervă, intitulându-le monografii. Ele sunt dedicate în marea lor majoritate unor localităţi şi mai puţin unor profesii sau perso­nalităţi; o mare parte însă, după umila noastră părere, nu pot fi catalogate monografii în adevăratul sens al cuvântului, excepţie făcând, din câte ne-au căzut în mână, doar cele închinate comunelor Mânzăleşti şi Bozioru. Vor fi probabil şi altele! Ceea ce te descumpăneşte la lectura lor este lipsa unei documentări ­ri­guroase, a aprofundării istoriei zonei respective din perspectiva dezvoltării socio-umane etc.