Testatoarea face precizarea că „personalul medical, sanitar şi de serviciu va trebui să fie bun şi suficient”, iar îngrijirile medicale, medicamentele şi hrana bolnavilor să se facă fără nicio plată. În acest spital vor primi asistenţă îndeosebi ţăranii muncitori de pământ şi membrii familiilor lor, în primul rând cei din Bucşani şi Răţoaia, apoi cei din comunele învecinate. Evident, în funcţie de locurile disponibile din spital. Spitalul se va numi „Ioan I. Dalles”, mai precizează testatoarea.
2. Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice a primit suma de 100.000 (una sută mii lei) pentru construirea unui internat de băieţi pe lângă Gimnaziul din oraşul Târgovişte. În acest internat, precizează Elena Dalles, „se vor primi şi întreţine anual 20 de elevi din cei mai silitori, însă lipsiţi de mijloace, cărora li se vor da locuinţă, hrană, îmbrăcăminte şi cărţi, precum şi îngrijirea şi educaţia necesară, foarte serioasă”. Primirea în internat trebuia să se facă prin concurs, iar internatul să poarte numele „Ioan I. Dalles”.
3. Aceluiaşi Minister al Cultelor îi mai lăsa suma de 40.000 lei (patruzeci mii lei) pentru construirea în cătunul Răţoaia, a unei „biserici mici” (o capelă şi două odăiţe pentru preot), „casa şi curtea cu tot ce cuprinde în ea” din satul Răţoaia pentru ca aici să se amenajeze un local de şcoală care va purta numele „Ioan şi Dora Dalles”.
4. De menţionat este faptul că, pentru întreţinerea Spitalului din Bucşani, precum şi a şcolii şi capelei din Răţoaia, Elena Dalles lasă întreaga pădure de pe moşia Bucşani-Răţoaia, circa 1.400 ha, Eforiei Spitalelor Civile din Bucureşti, precizând cu rigoare (ecologică, am spune noi azi) şi modul de exploatare a acesteia.
„Pădurea, scrie Elena Dalles, va fi împărţită în 25 de parchete din care se va tăia şi se va exploata în fiecare an numai câte un parchet şi să se urmeze astfel perpetuu. Darea în exploatare a fiecărui parchet să se facă prin licitaţie publică, ţinută din vreme, spre a se avea venitul anual la timp”.
Evlavioasa femeie n-a uitat nici Societatea Ortodoxă Română, căreia i-a lăsat 60.000 (şaizeci de mii lei) necesari pentru „creşterea , îngrijirea şi educarea orfanilor de război”, după cum danii a făcut şi bisericilor din comunele Hălbeni, Lazuri şi Comişani (judeţul Dâmboviţa) şi Adormirea Maicii Domnului din oraşul Giurgiu.
Nu au fost uitate nici cheltuielile legate de întreţinerea mormântului familiei din cimitirul Bellu, sens în care Elena Dalles lăsa 10.000 lei.
Întru veşnică amintire a soţului şi fiului, cucernica femeie mai lăsa legatarului său universal Mihail M. Capuţineanu, nepotul de soră, suma de 20.000 (douăzeci mii lei) pentru realizarea unui monument la intrarea văii Codina în pădurea Bucşani, pe care să se scrie „Această coloană s-a ridicat de Elena I. Dalles în memoria mult iubitului ei fiu, Ioan I. Dalles decedat la 22 aprilie 1914, şi în memoria soţului său, Ioan G. Dalles, decedat la 4 ianuarie 1886, amândoi proprietari ai acestei moşii Bucşani. Rugaţi-vă pentru ei”.
În testament Elena Dalles mai făcea precizarea că Fundaţia Dalles să se construiască în termen de doi ani de la efectuarea exproprierilor către Primăria Bucureştiului, în vederea lărgirii Bd. I.C. Brătianu. Firesc, se pune întrebarea de ce au trebuit să treacă 11 ani de la primirea legatului de către Academia Română şi până la inaugurarea Fundaţiei Dalles? Pentru simplul motiv că ultimii bani primiţi de Academie din partea primăriei pentru terenul expropriat au fost daţi la finele anului 1929.
Planul clădirii Fundaţiei Dalles a fost realizat de tânărul arhitect Horia Teodoru, cel care a câştigat concursul organizat de Academia Română în anul 1930. Printre „învinşii” lui Horia Teodoru a fost şi cunoscutul arhitect Nicolae Ghica Budeşti, cel care realizase, printre altele, şi clădirea Muzeului de etnografie, astăzi Muzeul Ţăranului Român. Antrepriza lucrării a fost adjudecată, prin licitaţie publică, de inginerul Emil Prager, cel care îşi va pune semnătura pe multe din construcţiile Bucureştiului din perioada interbelică.
Întreaga lucrare a fost supravegheată, din partea Academiei, de ing. Gheorghe Balş, cel care, cu mai bine de trei decenii în urmă, fusese colaboratorul de nădejde al lui Anghel Saligny la construirea podului de la Cernavodă! Datorită întârzierii formelor privind schimbul de terenuri dintre Academie şi Primărie pentru „faţada Fundaţiei Dalles”, începerea propriu-zisă a lucrărilor a întârziat până în luna mai 1931. Deci, pentru construirea clădirii mai rămânea doar un singur an, din care trei luni de iarnă! Deşi timpul era mai mult decât insuficient pentru înălţarea unui asemenea edificiu, clauza testamentară trebuia respectată. Şi Academia a respectat-o.
La 29 mai 1932, ora 11, a avut loc inaugurarea Fundaţiei „Ioan I. Dalles”, fapt ce s-a constituit într-un memorabil act de cultură, prin deschiderea expoziţiei Andreescu, Grigorescu, Luchian. Chiar dacă, ani de-a rândul, peste gestul filantropic al Elenei Dalles regimul totalitar a aruncat vălul uitării, populaţia Bucureştiului n-a uitat generoasa donaţie, numele Elenei Dalles devenind, mai ales după 1989, sinonim cu cel de FILANTROP, de iubitor şi ocrotitor al artelor. La monumentul funerar al familiei Dalles din Cimitirul Bellu, creaţie a marelui sculptor Fr. Stork – situat în apropierea mormântului ce ocroteşte somnul lin al Luceafărului poeziei româneşti –, au început să vină tot mai des tineri cursanţi din cadrul Universităţii populare „Ioan I. Dalles”, întrebând stingheri: „Unde este mormântul familiei Dalles?”. Deşi încă rare, florile recunoştinţei pentru Elena Dalles au început să apară. Greu, dar apar, încât putem spune şi noi îndureratului spirit al Elenei Dalles, precum hamlet, „Dormi în pace, umbră chinuită!”.
Nicolae Peneş, membru al
Uniunii Scriitorilor din România Laureat al Academiei Române