Aşezare veche, de oameni gospodari, localitatea ce îmbracă malurile Fundatei nu şi-a avut în schimb norocul, mai rar, de a-i fi păstrate vechile sale documente. În tradiţia orală căutându-se, de cele mai multe ori, evenimente care să suplinească această pierdere, deşi aceasta acţionează pe un număr oarecum limitat de generaţii în ceea ce priveşte istoria măruntă. Multă vreme Albeştii, Budeştii, Chiliile, Creveleştiul, Ghiocarii, Trestioara, Sicarii şi Veghiurile au „satelitat” localitatea.
Mai mereu în sălile judecătoriilor
Întâmplarea scotea în calea preotului de la Mlăjet, în anii deosebit de grei ai ultimului război mondial, un document despre schitul Vornici, ce avea, la 1722, hramul ,,Vovidenia Preacisti” şi în care se relata neînţelegerea ivită între vieţuitorii lăcaşului şi moşnenii Minciuneşti. Era una dintre cele mai vechi ştiri despre aceştia, documentar ei apărând din nou la 20 iunie 1799, atunci când şetrarul Caloean Pleşoianu şi logofătul Ienache Chiliaşu, asistaţi de portarul Iane Vătafu, hotărniceau moşia moşnenilor „din luminata poruncă” a lui Moruzi Vodă. Au fost aduşi la faţa locului atât Creveleştenii cât şi Minciuneştii, citindu-se sineturile începând cu un zapis din 1769 al Minciuneştilor „ce să văzu că le vinde un Radu vătafu Ciupercă moşie în Creveleşti din moşul Vlădescu stânjeni trei sute unsprezece unde au fost şi stăpânirea lor parte din muntele Mocearu”. Acum, la 1799, prima trăsură (măsurare) a moşiei se va face cu sfoara „din marginea cărării din piatra cea veche a moşii Iorguleşi ce să stăpâneşte acum de schitul Poiana Mărului şi am mers drept peste muchie şi în jos spre Sărăţelu prin fâneaţa lui Stănilă Constantin” rezultând 376 stânjeni.
Cea de a doua trăsură se va face la mijlocul moşiei, iar cea de a treia din izvorul lui Lal „despre moşia Brăeşti în fundul Ogrăzii lui unchiaşu Dobre {oimaru şi puind sfoara din malul Isvorului am mers în sus”. Se vor menţiona şi două vânzări de locuri înfundate, făcute tot de Radu Ciupercă către unchiaşu Dobre {oimaru şi către Andrei Buda cu fraţii săi, „care acele locuri le-au stăpânit de la cumpărătoare până acum nebântuiţi de Minciuneşti aşa după semnile ce (se) cuprind în zapisele lor cu leatu 1769”.
,,Să ţină minte toată viaţa“
Se va merge apoi în munte „de le-am despărţit şi partea ce li se cuvenea după cuprinderea zapislui şi puind sfoara din pietrele albe am tras drept în jos dea curmezişul trecând Isvoru şi am urcat pe poteci prin fâneaţa cea cosită (de) Ion Buda (…) şi s-au pus copil lângă cărare iar lugul moşiei este din stâna {uci – hotarul Fârtopeştilor şi până în hotarul Goideştilor şi pe din sus să hotărăşte cu moşia schitului Poiana Mărului şi cu Brăeştii, iar pe din jos cu moşia Creveleşti mai la urmă învoindu-se Minciuneştii cu Constandin Albu pentru acei stânjeni 25 ce se dăduseră de peste tot hotaru şi i-au dat numitului din cuprinsul muntelui stânjeni 40”. Sintagma „şi s-au pus copil” aducea obiceiul, oarecum barbar, de a se marca locul prin bătaia cruntă a acestuia care devenea, astfel, martor pe viaţă pentru hotare ce le văzuse dus pe sus şi tras de păr în lungul acestora. La „Crucea” de hotare urma bătaia ,,cu curelele” a copiilor celor implicaţi aşa încât „până la moarte” îşi vor aminti aceştia de momentul fixării hotarelor. Obţinea schitul Vornici o carte de judecată din partea a doi boieri, la 2 iunie 1801, în procesul ce îl avea cu moşnenii. Aceştia, cu o zi mai devreme, dăduseră mărturie pentru moşia schitului. Minciuneştii din Trestioara adevereau la subocârmuirea Pârscovului, spre 1832, un înscris pentru Nedelcu Moraru şi pentru fraţii săi. Ei menţionau că „din toate moşiile ce avem li să cuvine şi lor parte de un moş”.
Încercări de ieşire din indiviziune
La Trestioara, în 1832, interveneau grave neînţelegeri, pentru 50 de stânjeni de moşie, între Rada şi Ioana de la Valea Nucului pe de o parte şi Gh. Zambru pe de alta. Tot acum, doi moşneni, Dobre şi Costache, din motive intuibile, solicitau alegerea părţilor lor de moşie. Minciuneştii pentru 300 de stânjeni de moşie, cereau să se judece la 1834 cu Pavel Spoială şi cu Popa Nedelcu. Tot Minciuneştii solicitau, în 8 decembrie 1834, să se judece şi cu Budeştii (Budişteni) pentru o pădure, dar conform „Condicii de prescriere” cauza s-a anulat, intervenind ,,împăciuirea”, iar scandalul generat între Minciuneşti şi Creveleşti, pentru 63 de oi, ajungea la subocârmuirea Plaiului Slănic în 1835. Nu se linişteau bine lucrurile că se începea un nou proces pentru moşie al Minciuneştilor, cu Creveleştenii, în 1837. Minciuneştii se adresaseră cu un memoriu către domnitor, iar acesta, la rândul său, îl va înainta Divanului judecătoresc, Secţia Civilă Vremelnicească, iar de aici documentul lua calea spre Divan ,,spre a se face punere la cale”, dar şi pentru ,,îndestulare (care) să va da de cinstita judecătorie”. Totuşi la Divan se înfruntaseră prin pledoarii vechilii Dobre, din partea Minciuneştilor, şi Damian, din partea Creveleştilor unde ,,au zis că sunt mulţumite amândouă părţile a să face urmarea ce să coprinde în luminata jalbă a moşnenilor Minciuneşti”. Deoarece Dobre nu fusese împuternicit a face ,,împăciuire”, se ajungea la menţionata trimitere a cauzei la Buzău, instanţa de aici urmând a da dispoziţii de cercetare la faţa locului pentru alegerea hotarelor. Terente (Titişor) Rusu din Trestioara se jeluia, la 25 februarie 1838, judecătoriei buzoiene, reclamând că avea de luat de la Minciuneşti 50 de vedre şi 2 ocale de rachiu ,,rămăşiţă cu zapis de la 1835”. Moşnenii din moşul Călinesc de la Trestioara vor fi cei care se vor adresa cu o jalbă Buzăului, în 9 martie 1838, reclamând încălcarea de moşie suferită din partea Creveleştenilor. Va urma stabilirea de termene de judecată până spre 1842, după care arhivele buzoiene tac fortuit. În anul următor, Budeştii de la Trestioara se judecau cu cei şoimăreni pentru o moşie. Cele expuse sunt câteva file din agitata istorie a celor de aici şi poate atunci când se va trece la elaborarea monografiei localităţii ele se vor dovedi, totuşi, de folos.