Se spune că dr. C. Angelescu cunoştea în amănunt fiecare construcţie şcolară în parte, iar inspecţiile sale durau zile întregi, acesta alergând de la un capăt la altul al ţării „aducând laude, ori distribuind blamuri”.
A înfiinţat chiar şi o decoraţie specială „Răsplata muncii pentru construcţiuni şcolare”.
Nu de puţine ori, acolo unde găsea indolenţă şi nepăsare, temperamentalul ministru apela şi „la puterea de convingere a bastonului său pe spinarea vreunui antreprenor hrăpăreţ, sau a unui primar indolent” îşi aminteşte cu umor fostul său colaborator Constantin Kiriţescu.
„Doctor Cărămidă”
Aşa a reuşit dr. C. Angelescu să înfăptuiască la nivelul României Mari ceea ce Spiru Haret reuşise la nivelul României mici. Nu întâmplător i se spunea „doctorul cărămidă” – poate cel mai frumos omagiu adus unui om ce a durat lăcaşuri de lumină pentru eternitate.
Dacă apelativul de „Dr. Cărămidă” a avut iniţial o notă de ironie şi răutate „colegială” – toate s-au transformat în sinceră admiraţie în faţa realităţii: „Am rămas şi eu minunat de realitatea acestor şcoli rurale, gospodăresc concepute, şi executate, cu săli de clasă spaţioase, cu sală de conferinţe, teatru şi cinematograf, cu baie pentru şcolari, cu locuinţă confortabilă pentru învăţător ori diriginte (director – n.n.), într-un cuvânt, cu tot dichisul pedagogic reclamat de o şcoală modernă” – va scrie mai târziu acelaşi colaborator, în amintirile sale.
Doar studierea documentelor vremii, aflate în „Fondul Dr. C. Angelescu” – Secţia Manuscrise a Bibliotecii Academiei Române, ne poate sugera imensul volum de muncă desfăşurat, fără preget, de Dr. C. Angelescu în anii de după întâiul Război Mondial.
O corespondenţă vastă, imensă, însumând mii şi mii de pagini, purtată de neobositul ministru cu prefecturile, primăriile, revizoratele şcolare etc., din cele mai îndepărtate colţuri de ţară, dau cu adevărat imaginea reală a edificiului înălţat prin stăruinţa şi nemăsurata lui dragoste de neam.
Se pune firesc întrebarea câte localuri de şcoală şi-au găsit fiinţa în această extraordinară campanie dusă de Dr. C. Angelescu? Atunci, ca şi acum, un răspuns exhaustiv este greu de dat. Totuşi, principalii săi colaboratori din Ministerul Instrucţiunii Publice au considerat ca nefiind deloc exagerată cifra de douăsprezece mii de noi lăcaşuri de şcoală. Poate, peste ani, cineva va avea puterea să adune toate datele din documentele vremii, să le sistematizeze, ca urmaşii urmaşilor noştri să poată afla cu certitudine despre marea înfăptuire a Dr. C. Angelescu în domeniul construcţiilor şcolare în cei 11 ani cât a fost ministru al Instrucţiunii Publice în perioada interbelică.
De altfel, toate marile localuri ale şcolilor secundare din Bucureşti cum ar fi: Sfântul Sava, Matei Basarab, Mihai Viteazul, Gheorghe Şincai, Dimitrie Cantemir, Spiru Haret, Carmen Sylva, Iulia Hasdeu, Regina Maria etc., aparţin erei angelesciene.
Clădirea Liceului „Regina Maria” (astăzi sediul Facultăţii de Farmacie şi de Geografie-Geologie) de pe str. Vasile Conta, în spatele „Fundaţiei Dalles”, a fost construită în etape cu largul concurs al Dr. C. Angelescu. În 1925, în prezenţa ministrului Dr. C. Angelescu s-a inaugurat aripa din str. Eugen Stătescu (fostă „Gloriei”), iar la 1 dec. 1929 aripa din str. Vasile Conta, în prezenţa Reginei Maria. La 26 noiembrie 1933 s-a dat în folosinţă şi corpul central al clădirii, de faţă fiind atât Regina Maria, cât şi Dr. C. Angelescu.
De asemenea, Dr. C. Angelescu a fost cel care a sprijinit extinderea şi etajarea Liceului „Gh. Lazăr”, liceu înfiinţat în 1860.
Buzoian prin căsătorie, deputat sau senator timp de peste 30 de ani, Dr. C. Angelescu a construit şi în judeţul Buzău un număr impresionant de edificii şcolare (primare sau secundare). Vom aminti doar câteva dintre acestea. Cea mai importantă este, fără doar şi poate, clădirea Liceului de Fete (astăzi Colegiul Naţional „M. Eminescu”). Piatra de temelie a respectivei clădiri a fost pusă la 10 decembrie 1925, în timpul celui de-al doilea ministeriat la Instrucţiunea Publică. Prin proporţiile sale, prin frumuseţea şi funcţionalitatea utilităţilor, clădirea Liceului de Fete din Buzău a fost, la vremea respectivă, una din cele mai impresionante construcţii şcolare din ţară. Lucrările au durat şase ani. Prima aripă a clădirii va fi dată în folosinţă la 15 noiembrie 1931. Lucrările se vor termina în timpul celui de-al patrulea mandat ministerial al Dr. C. Angelescu. Trebuie precizat că în holul de la intrare, pe peretele din faţă se afla pictat portretul patronului liceului, nimeni altul decât Dr. C. Angelescu. Fresca era opera cunoscutului pictor Costin Petrescu, cel care va realiza, ulterior, şi marea frescă de la Ateneul Român.
Alte edificii şcolare din judeţul Buzău care poartă pecetea Dr. C. Angelescu sunt: Şcoala Normală de Fete (astăzi sediul Muzeului Judeţean „Al. Odobescu” şi al Teatrului „G. Ciprian”), Liceul Agricol (astăzi Colegiul Agricol „Dr. C. Angelescu”), internatul Liceului „B. P. Hasdeu” (astăzi Colegiul Naţional „B. P. Hasdeu”), liceul din Pătârlagele, şcoala generală din comuna Stâlpu, şi multe, multe altele.
Dacă Buzăul era oraşul său de suflet, Dr. C. Angelescu n-a uitat nici Craiova, locul obârşiei sale. Aici a vrut şi a construit, după propria-i mărturisire, „o şcoală model, cum sunt şcolile similare din Anglia”, şcoală ce trebuia să dea o cultură „eminamente naţională elevelor sale (aduse din toate ţinuturile ţării, n.n.) pentru a deveni instruite, bine educate şi bune românce”.
Înfăptuirea României Mari a deschis o cale nouă istoriei neamului nostru, creând în acelaşi timp noi cerinţe şi noi condiţii de viaţă.
Organizarea şi îndrumarea învăţământului trebuia să corespundă noilor stări de lucruri din România unită. Doctorului C.Angelescu i-a revenit misiunea grea – spune C. Kiriţescu – „de a unifica învăţământul din România întregită, de a introduce o conducere unitară acolo unde înainte fuseseră patru legiuiri, aparţinând la patru ţări diferite (…) Trebuie să se recunoască doctorului C. Angelescu meritul de a fi dat faţă nouă şcolii româneşti din România întregită, în perioada de timp dintre cele două războaie mondiale”.
Cele mai importante legi ale lui Angelescu
Iată câteva din cele mai importante legi date sub ministeriatele dr. C. Angelescu:
1) Legea învăţământului primar şi normal-primar (promulgată la 24 iulie 1924). Această lege formează temelia întregului organism şcolar. Ea s-a impus ca o necesitate de a răspândi cât mai repede şi cât mai profund instrucţia şi educaţia în toate straturile vieţii sociale, cu deosebire în rândurile ţărănimii, de unde proveneau cei mai mulţi analfabeţi.
În expunerea de motive la respectiva lege, Dr. C. Angelescu argumenta că: „cele patru tipuri de şcoli de altădată, cu tendinţe şi orizonturi deosebite, trebuiau unificate, pentru ca prin această unificare culturală să producem unificarea sufletească a întregului neam, îndreptată către acelaşi ţel, către aceleaşi năzuinţe, către acelaşi ideal”.
După statisticile vremii, numărul analfabeţilor din cele patru ţinuturi care formau România unită era foarte mare, situând ţara noastră în rândul celor mai înapoiate ţări din această parte a lumii.
Ca un prim aspect al aplicării respectivei legi în anul şcolar 1924-1925 numărul copiilor care au urmat şcoala primară a crescut cu peste 560.000, iar numărul adulţilor s-a urcat de la 1.800, cât era înainte, la peste 730.000. Aceasta a atras după sine şi creşterea numărului de învăţători calificaţi prin şcolile normale de băieţi şi de fete. Prin organizarea acestui singur tip de şcoală primară pentru toţi cetăţenii de pe teritoriul României Mari şi pentru toate clasele sociale, ţara noastră s-a aliniat exigenţelor ţărilor înaintate ale Europei.
N.B.: Prin noua lege numărul anilor de învăţământ obligatoriu a sporit de la 4 la 7!
Legea învăţământului primar din 1924 a fost completată cu o altă lege în 1934. Prin cele două legi au fost aduse îmbunătăţiri substanţiale nu doar învăţământului primar, ci şi şcolilor normale (pentru învăţători şi educatoare).
Legea învăţământului secundar -1928
Răspunzând unui ziarist, Dr. C. Angelescu arăta că: „În organizarea învăţământului nostru de toate categoriile, am căutat să procedăm treptat, în mod metodic, lăsând câtva timp şcoalelor din cele patru ţinuturi să meargă mai departe în conformitate cu legile organice din aceste provincii şi numai în 1924 am trecut legea învăţământului primar şi în 1928 Legea învăţământului secundar, iar modificările ulterioare din 1934 şi 1937 nu au fost decât modificări de detalii, principiile rămânând neschimbate”.
În expunerea de motive la Legea învăţământului secundar din 1928 se apreciază că cel dintâi neajuns al învăţământului secundar dinainte de război era lipsa de legătură între diferitele şcoli, fie ele teoretice, fie practice. Şcolile erau izolate, fără nicio legătură între ele. Trecerea dintr-o şcoală practică în alta teoretică era interzisă prin lege. De aceea primul principiu stabilit prin legea din 1928 a făcut ca diferitele grade şi ramuri de învăţământ să fie în legătură unele cu altele şi că oricare ar fi deosebirile, baza lor trebuie să fie aceeaşi, o şcoală secundară elementară, o şcoală unică gimnazială, de unde să se alimenteze toate ramurile de învăţământ teoretic sau practic. Dacă Legea lui Haret din 1898 avea 8 clase şi erau împărţite în două cicluri (ciclul gimnazial de 4 ani şi ciclul superior, liceul de alţi 4 ani, dar împărţit în trei secţii: clasică, reală şi modernă), Legea învăţământului secundar din 1928 prevedea un liceu unitar de 7 clase (ani) şi două cicluri (gimnaziu-4 ani, liceul-3 ani).
N.B.: Această reducere a fost cerută de necesitatea de a avea cât mai mulţi factori producători în perioada de după război. Legea din 1928 prevedea un liceu unitar pentru toţi elevii, specializarea urmând să se facă în universităţi sau în şcolile superioare speciale.
Socotind că cei 7 ani ai liceului nu mai sunt suficienţi pentru a cuprinde toate cunoştinţele pe care un absolvent de liceu trebuie să le aibă, s-a admis prin noua lege din 1934 ca liceul să revină la 8 clase (4 ani de gimnaziu şi 4 de liceu). De această dată, doar clasa a 8-a a fost împărţită în două secţii: literară şi ştiinţifică în concordanţă cu aptitudinile şi opţiunile elevilor.
N.B.: Legea din 1928 a făcut să dispară deosebirile dintre şcolile secundare de băieţi şi şcolile secundare de fete, fetele nefiind admise în universităţi decât după ce se pregăteau în particular la un liceu de băieţi. Atât liceele de băieţi cât şi cele de fete vor avea aceleaşi materii de studiu (cu excepţia dexterităţilor care, la fete, se completau cu lucrul de mână şi gospodăria).
Aceeaşi lege a redus şi numărul elevilor la 50 în clasele gimnaziale şi 40 în clasele liceale.
Legea învăţământului secundar din 1928 a adus şi alte modificări cu privire la examenele de sfârşit de an, examene de capacitate şi de admitere în liceu, precum şi examenul de bacalaureat. În viziunea Dr. C. Angelescu toate acestea nu erau altceva decât trepte necesare în creşterea valorilor. Tot prin legea din 1928 se organizează serviciul medical în şcolile secundare, punându-i pe medicii şcolari pe picior de egalitate cu ceilalţi membri ai corpului didactic. Este precizat clar rolul medicului şcolar în comunitatea de învăţământ.
B. Legea învăţământului industrial şi Legea învăţământului comercial din 16 aprilie 1936
Vechea lege a lui Haret din 1901 era depăşită. Dr. C. Angelescu a adaptat şi învăţământul industrial şi comercial la noile cerinţe ale vieţii economice din România Mare. Învăţământul din aceste licee va trebui să satisfacă, în viziunea reformatorului atât cultura globală cât şi pe cea de strictă specialitate.
În timpul mandatelor sale ministeriale au mai fost date şi multe alte legi care au lărgit aria de cuprindere a învăţământului românesc cum sunt: Legea învăţământului particular (decembrie 1925), prima lege de acest fel promulgată în România, Legea învăţământului confesional şi multe altele.
Nicolae Peneş, membru al Uniunii Scriitorilor din România Laureat al Academiei Române