Cezar Preda: „Afirmații ipocrite, perfide, false, legate de așa-zisa opoziție a PDL față de unificarea dreptei”

Eu nu cred că poți fi tot timpul atât de nesimțit încât să furi butelia din casa unuia și apoi să-l cerți că nu face copiilor mâncare”, astfel a caracterizat deputatul democrat-liberal de Buzău Cezar Preda atitudinea Partidului Mișcarea Populară față de PDL și tentativele acestuia de a induce în eroare opinia publică românească în legătură cu așa-zisa opoziție a Partidului Democrat Liberal față de unificarea dreptei.

Raul Florescu, numit președinte interimar al PDL Buzău

Conducerea centrală a Partidului Democrat Liberal a pus punct crizei din organizația județeană buzoiană, numind, astăzi, ca președinte interimar al PDL Buzău, pe prim-vicepreședintele Raul Florescu. Decizia Biroului Permanent Național vine la o săptămână după tentativa eșuată a vicepreședintelui regional interimar Gigi Christian Chiru de a determina Biroul Permanent Județean să voteze atât numirea pe funcția rămasă vacantă după demisia deputatului Cezar Preda pe fostul deputat PDL Valeriu Alecu și, totodată, autodizolvarea acestei structuri de conducere aleasă în toamna anului trecut.