Democrat-liberalii buzoieni au demarat, ieri, o campanie de informare asupra consecințelor aplicării accizei pe benzină și motorină, campanie desfășurată sub sloganul ,,De la 1 aprilie, Ponta și Antonescu te lovesc în plin!”.
Ieri după-amiază, 50 de tineri democrat-liberali au împărțit flyere în stațiile PECO și în intersecțiile mari ale municipiului Buzău, în orașul Pătârlagele, precum și în comunele Cislău și Pănătău, la debutul acțiunii care se va întinde pe parcursul întregii săptămâni, prin intermediul căreia Partidul Democrat Liberal vrea să-i conștientizeze pe buzoieni asupra faptului că majorarea accizei la carburanți a fost decisă în guvernul Uniunii Social Liberal, din care făceau parte și liberalii conduși de Crin Antonescu. Democrat-liberalii buzoieni consideră că sunt îndreptățiți să spună că acciza nouă pe combustibil, care va genera scumpiri în lanț, este „taxa Ponta-Antonescu”.
,,Ieri a fost ziua păcălelilor, dar introducerea accizei pe combustibili de către Ponta și Antonescu nu este deloc o păcăleală de 1 aprilie, deși am fi vrut să fie. Ieri dimineață, toți românii posesori de automobile – autoturisme proprietate personală, mijloace de transport marfă sau de transport în comun – au constatat că anunțata creștere a valorii accizei la combustibili a și fost pusă în practică la stațiile de distribuție a carburanților, aceasta traducându-se într-o scumpire semnificativă a acestora. Devine clar astăzi, după doi ani de la preluarea puterii de către Victor Ponta și ai lui, că cea mai mare păcăleală sunt, de fapt, chiar guvernele conduse de el. Sunt guverne bazate pe minciuni sfruntate, pe promisiuni nerealizate”, spune președintele interimar al organizației județene a Partidului Democrat Liberal, Raul Florescu.
Conform democrat-liberalilor buzoieni, introducerea taxei pe combustibili Ponta-Antonescu este nejustificată, motiv pentru care PDL a și depus în Parlament o inițiativă legislativă pentru abrogarea ei. „Guvernul Ponta nici măcar nu este în stare să explice ce face cu banii în plus smulși din buzunarele tuturor, fie că au mașini personale sau nu. Victor Ponta și ministrul său de Finanțe s-au încurcat în minciuni săptămâna trecută. Victor Ponta ne spunea că banii se duc în autostrăzi, Ioana Petrescu că se duc în plata de pensii și salarii. PDL vă spune adevărul: banii se duc la baronii locali și la prietenii lor oameni de afaceri, pentru a unge primari să aducă voturi și a asigura finanțarea campaniilor electorale ale PSD din acest an. Românii ajung, astfel, în acest an, să aibă benzină și motorină mai scumpe ca în Germania sau Austria, dar continuă să câștige salarii românești. Dragi buzoieni, Ponta și Antonescu ne lovesc azi în plin! În plinul de benzină și motorină care costă cu 30 de lei mai mult, în toate alimentele, în transport, în rechizitele copiilor. Creșterile de preț în lanț sunt motivate de faptul că prețul de transport al mărfurilor crește, prețul de producție al mărfurilor crește”, mai spune Raul Florescu.
{vsig}articole/2014/04/02/pdl{/vsig}