Opinii

            „Dacă nu veţi fi demis la referendum, eu, Crin Antonescu,  mă retrag definitiv din viaţa politică”. (6 iulie 2012)

            Trăim într-o lume în care cuvântul „cancer” stârneşte teroare. „Reputaţia » sa nefastă, consecinţele bolii şi tratamentului, frecvenţa bolii în lumea de azi sunt tot atâtea locuri întunecate în care gândurile temătoare ale bolnavului zboară la aflarea diagnosticului.

               Am ales să vă scriu astăzi despre Teodor – Gheorghe Morariu, deputat ales în circumscripţia electorală nr. 10 Buzău, în legislatura 1996-2000 pe listele Convenţiei Democratice Române. Formaţiunea sa politică a fost Partidul Naţional Ţărănesc Creştin-Democrat şi a făcut parte, timp de patru ani, din Grupul parlamentar PNŢCD-Civic-Ecologist.

            Un constănţean, flotant în Capitală, este ridicat de pe stradă şi invitat la audieri de către procurorii anticorupţie. Întâmplător, acel constănţean, Valentin Preda pe numele său, deţinea, la ora când a avut întâlnirea nefastă cu reprezentanţii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, funcţia de secretar de stat în Ministerul Transporturilor, funcţie pe care şi-a pierdut-o în doi timpi şi trei mişcări, fiind demis în scurt timp de către premierul Victor Ponta.

            Păstrând proporţiile cuvenite, alegerea unui nou Suveran Pontif şi desemnarea viitorului Arhiepiscop al Buzăului şi Vrancei au, totuşi, un element comun: relativa grabă cu care clericii catolici, respectiv cei ortodocşi români, vor să vadă ocupat tronul Sfântului Petru, primii, şi jilţul arhiepiscopal de la Buzău, cei din a doua categorie sus-numită.

     De o parte a zidului în care deschidem ferestre sunt bolnavii; de cealaltă o echipă de cadre medicale, pentru că practicarea medicinei îmbină într-un mod fascinant responsabilitatea individuală cu munca de echipă.

            Este foarte interesant de urmărit evoluţia războiului mediatic ce se poartă în aceste zile între două televiziuni aservite Uniunii Social Liberale, respectiv între „Realitatea lui Ghiţă”, pe de o parte, şi „Antenele lui Felix”, de cealaltă.

     Cât de importantă este sinceritatea pentru societatea în care trăim? Este un bun suprem, unul dintre reperele morale ale vieţii, sau cât ne ajută?

            Din fericire pentru imaginea Partidului Naţional Liberal, destul de răvăşită – chiar şi în ochii propriilor membri –  şi de acceptarea, pe uşa din dos, a oierului penal George „Gigi” Becali, povestea comună cu acesta s-a încheiat mult mai repede decât  s-ar fi aşteptat oricine. Becali a fost condamnat precum ultimul recuperator interlop gata să schingiuiască un datornic chiar şi pentru o sută de euro, şi, în consecinţă, sfătuit din interior sau nu, a demisionat din partid, scutindu-i pe cei din conducerea PNL să ia o asemenea măsură împotriva sa.

            „Un simbol al politicianului demagog, populist fără limite, total lipsit de valori şi scrupule, fără o viziune clară şi coerentă, cu grave concepţii autoritare şi antidemocratice, exhibiţionist şi chiar bufon”, acestea erau cuvintele pe care cinstitul, onestul, monumentul păstrării valorilor naţionale, democratul, modestul şi civilizatul Victor Ponta le adresa, în calitate de blogger – şi de lider al alianţei socialiste aflate, la acea oră, respectiv cu un an în urmă, în opoziţie – fostului preşedinte francez Nicholas Sarkozy, cu o zi înaintea turului al doilea al prezidenţialelor din Hexagon.

            Ne dorim cu toţii ca  întâlnirea cu boala şi cu medicul  să se termine cu "multumesc, domnule/doamnă doctor".

            Anette Schavan şi Victor Ponta.

            Ministrul german al Educaţiei şi primul ministru al României.

            Apropiată a cancelarului Angela Merkel şi apropiat al puşcăriaşului Adrian Năstase.

            La Râmnicu Sărat a trăit odată un om ales. Pictor, epigramist, caricaturist, profesor de desen, regizor, scenarist, scenograf, autor de roman, confecţioner de păpuşi.

            Iată un subiect la care ar trebui făcute rapoarte zilnice, nu unul la şase luni de zile, aşa cum se întâmplă în cazul monitorizării pe care Comisia Europeană o face asupra României, rapoarte care să semnaleze punctual, la oră şi secundă, ori de câte ori câte un politician aflat la putere ori o televiziune aservită, toate aceste mizerii care, încă o dată, au amânat momentul în care ţara noastră poate spera către admiterea în spaţiul Schengen.

            Poate că un titlu mult mai potrivit pentru aceste rânduri ar fi fost unul din sumedenia de zicale româneşi care vin precum o mănuşă situaţiei actuale, ceva gen „Hoţul strigă <Hoţii!>”, ori, mai delicat, „Râde hârb de oală spartă”.

     În momentul legendarei vizite de dimineaţă, în salonul încă plin de suferinţa şi de neliniştile de peste noapte, se pot întâlni trei vârtejuri de gânduri.

            Presa dâmboviţeană – căreia i s-a adăugat, să se afle în treabă, câteva organizaţii ce susţin că apără libertatea de exprimare în ţara noastră – în cel mai pur stil românesc chestiunea raportului pe Justiţie din cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare al Uniunii Europene, raport care, încă o dată, ne arată că în cazul includerii României în Spaţiul Schengen „mai este mult până departe”.

            Motto: „Suntem ceea ce gândim, tot ceea ce suntem ia naştere din gândurile noastre, cu gândurile noastre construim lumea” (Buddha, citat despre cuget)

            „Da, e-adevărat, dar nu i s-a dat o Pobeda, ci i s-a luat, şi nu era maşină, ci ceas”, acesta era răspunsul pe care l-a primit Ivan Ivanovici Vasiliev după ce a adresat, pentru Radio Erevan, următoarea întrebare: „Este adevărat că cetăţeanul Vasili Vasilievici Ivanov a primit o maşină Pobeda în Piaţa Roşie din Moscova?”.

            Ceea ce, la prima vedere, pare a fi degringolada din interiorul Uniunii Social Liberale în general, şi cea din Partidul Naţional Liberal în particular – sau cel puţin aşa este zugrăvită, acum, prin culorile presei centrale, în special – nu trebuie să păcălească pe nimeni. Nici micile contre Ponta-Antonescu, directe sau prin interpuşi, nici ceea ce pare a fi marea vânzoleală din interiorul PNL, nici măcar demisia conservatorului Dan Voiculescu din Senat, nu sunt altceva decât mici acte în cadrul aceleiaşi regii, în care rolurile se joacă mai ceva decât într-un film prost, toate conducând către acelaşi rezultat: reconstruirea partidului-stat al social-democraţilor lui Victor Ponta.