Ceea ce, la prima vedere, pare a fi degringolada din interiorul Uniunii Social Liberale în general, şi cea din Partidul Naţional Liberal în particular – sau cel puţin aşa este zugrăvită, acum, prin culorile presei centrale, în special – nu trebuie să păcălească pe nimeni. Nici micile contre Ponta-Antonescu, directe sau prin interpuşi, nici ceea ce pare a fi marea vânzoleală din interiorul PNL, nici măcar demisia conservatorului Dan Voiculescu din Senat, nu sunt altceva decât mici acte în cadrul aceleiaşi regii, în care rolurile se joacă mai ceva decât într-un film prost, toate conducând către acelaşi rezultat: reconstruirea partidului-stat al social-democraţilor lui Victor Ponta.
Un fel de Românie a lui Adrian Năstase din anii 2000-2004, dar cu o floare la butonieră ceva mai atractivă pentru privitorul neavizat, respectiv Partidul Naţional Liberal.
Să le luăm pe rând, şi să ne referim, în primul rând, la ceea ce se întâmplă în PNL. Am mai scris, recent, pe această temă, susţinând că trebuie să fii copil dacă îţi închipui că aripa „liberalilor adevăraţi”, reprezentată de Călin Popescu Tăriceanu şi de Andrei Chiliman, are, în acest moment, vreo şansă să-şi impună punctul de vedere printre colegii de partid. Niciun congres, fie el de alegeri, fie el pentru desemnarea oficială a candidatului partidului la preşedinţia ţării, nu va produce, acum, vreo răsturnare spectaculoasă de situaţie.
Celor neavizaţi le-a scăpat, probabil, declaraţia lui Crin Antonescu, chiar fiind ea făcută la nervi, conform căreia unul dintre susţinătorii săi fideli pentru a candida, din partea Uniunii Social Liberale, pentru Cotroceni, este nimeni altul decât secretarul general al Partidului Social Democrat, Liviu Dragnea. Nu, nu este nimic nelalocul lui în această afirmaţie!
Este evident că Partidul Social Democrat are nevoie de Crin Antonescu precum de aer. Nici că se găsea om mai bun să le facă jocurile! Inclusiv pe cele legate de afirmaţiile anti-europene şi anti-americane, care îl coafează de minune pe Victor Ponta. Căci, gândeşte acesta din urmă, Antonescu, veşnic buimac, cu gura atât de slobodă încât se apropie de performanţele lui Corneliu Vadim Tudor din vremurile lui bune, grăieşte ceea ce el nu poate spune. Şi, astfel, Ponta are culoarul deschis pentru a-l mima pe părintele îngăduitor care zâmbeşte stingherit atunci când odrasla trage câte o înjurătură în tramvaiul plin cu oameni. Doar-doar aşa se va uita povestea cu plagiatul…
Crin Antonescu lucrează, de asemenea, cu mare succes, contra propriului partid atunci când comanda pe filiera Kiseleff ori Intact vine cu ţintă precisă. El nu va ezita să-i dea afară din partid pe reprezentanţii „liberalilor adevăraţi” care, la o adică, ar avea tot dreptul să pună sub semnul întrebării coabitarea cu social-democraţii şi cu oamenii lui Dan Voiculescu. Cei din PSD ştiu că Antonescu nu va ezita să strivescă pe oricine va încerca să pună în pericol „buna funcţioare (ori existenţa) a Uniunii Social Liberale”. Chiar dacă sunt conştienţi că liderul Partidului Naţional Liberal nu slujeşte, în niciun caz, interesele alianţei socialiste ori ale partidului său, ci doar face tot posibilul ca obsesia sa de a deveni preşedintele României să devină realitate. Şi este evident că pentru acest scop Crin Antonescu nu este dispus doar să calce peste cadavre, ci să şi muşte din ele, dacă i se cere, mai ales de către mentorul său din trustul Intact, Dan Voiculescu.
Şi, dacă tot am adus vorba despre acesta din urmă, trebuie să mai semnalăm şi circul pe care acesta l-a făcut, din nou, în legătură cu calitatea sa de senator. Abia a depus jurământul şi a demisionat imediat, pentru a mai plimba puţin (mai mult) dosarul său de corupţie, de acestă dată de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie către Curtea de Apel. Iar dacă interesele o cer, sunt convins că nu va ezita să candideze la anticipate pentru postul pe care l-a lăsat ieri vacant, pentru a asigura o nouă migraţie, respectiv întârziere consistentă, a acestui dosar, pe traseul invers.