Opinii

Şi se născu şi Mişcarea Populară, mişcare clocită de mult timp în laboratoarele Cotrocenilor, ca dovadă stând chiar persoana care a înregistrat, cu mult timp în urmă, respectiva marcă, nimeni alta decât fiica ­preşe­dintelui, Ioana Băsescu.

Preşedintele Traian Băsescu le-a spus adio demo­crat-liberalilor care, de această dată, nu au mai cântat în struna cotrocenistă şi au reales în fruntea lor pe omul care, zice gura lumii, ar apărea în mai toate coşma­rurile pe care le are şeful statului.

     O durere bruscă sau o jenă apărută în regiunea inghinală  (la „stinghie”) te poate sâcâi timp de luni întregi. Ea poate apărea după un efort de ridicare sau după o zi obositoare „în picioare” şi, după un timp, se poate însoţi de apariţia unei „umflături” în acea zonă, dureroasă mai ales la tuse şi la strănut şi care se reduce la apăsare.

Nu au fost puţini cititori ai OPINIEI care mi-au reproşat, direct sau prin interpuşi, „blasfemia” pe care aş fi săvârşit-o în momentul în care, exact în urmă cu o săptămână, puneam în antiteză modestia proaspăt unsului Papă Francisc I cu pretenţiile reprezentanţilor Bisericii Ortodoxe Române, ce ridică pretenţii care, mie personal, mi s-au părut exagerate, ca să nu spun ridicole ori strigătoare la cer.

Am avut trei săptă­mâ­ni grele.

Din cauza unor proble­me de sănătate, a trebuit să ajung la spital. La urgen­ţă, bineînţeles, la Spitalul Municipal din oraşul meu.

La ce este bun un Gigi Becali la casa omului? Răspunsul este cât se poate de simplu: să joace cu succes rolul de bufon al regelui, adică al acelui personaj care, în Evul Mediu, era autorizat să spună adevărul – adevărul aşa cum îl vedeau supuşii – luându-l chiar în râs pe suveran, fiind singurul care avea dreptul să spună ceea ce un muritor de rând nu putea decât riscând consecinţe punitive.

La ora când scriu aceste rânduri, procesul privind reducerea condiţionată a pedepsei lui Adrian Năstase s-a încheiat şi fostul premier a aflat că va fi eliberat. Este o nouă decizie luată de judecători, inclusiv sub presiunea mass-me­dia.

       Într-o carte despre care (lucru rar)  atât criticii cât şi cititorii au avut cuvinte de apreciere („Meserie”, David Lodge, Ed.Polirom 2012), se întâlneşte un emoţionant şi  tranşant „schimb de locuri”. Pe scurt, o asistentă  universitară de filologie dintr-o facultate publică (plină de vederi de stânga şi de gusturi pretenţios afirmate) şi un mic patron al unei firme de maşini-unelte din periferia Londrei (având ca unic interes profitul) sunt nevoiţi să facă, în cadrul unui program guvernamental britanic, un schimb de experienţă de câte trei luni, unul în branşa celuilalt.

Nu mă pot abţine de la a face o comparaţie între semnalele pe care le oferă Bise­rica Catolică, odată cu alegerea noului ocupant al tronului Sfântului Petru, şi Biserica Ortodoxă Română, în aceste zile în care febra revizuirii Constituţiei a început să cuprindă un număr din ce în ce mai mare de români.

Se numeşte Valentin şi este al doilea copil al familiei Cristea. A venit pe lume la şapte luni, prin cezariană, şi a stat cinci săptămâni la un incubator din Maternitatea Buzău, unde s-a luptat cât a putut să supravieţuiască.

Europei îi este din ce în ce mai greu să ne mai înghită derapajele de la principiile democratice, atât nouă, cât şi vecinilor de la Vest, Ungaria.

Al doilea om din stat pare a o fi luat complet pe arătură. Nimeni nu-i mai face pe plac, iar singurul său duşman de vara trecută, preşedintele Traian Băsescu,  îi pare lui Crin Antonescu a se fi transformat acum într-o Hidră, ale cărei capete iau chipuri până mai ieri prietenoase. Şefului statului i s-au adăugat, pe rând, duşmani din interiorul partidului său şi de aiurea, de la gruparea liberală Tăriceanu-Chiliman până la aliaţii social-democraţi din Uniunea Social Liberală, ca să nu mai pomenim de reprezentanţii cancelariilor statelor Uniunii Europene care, iată, mai au încă neruşinarea să ne acuze de comportări pe lângă cărarea democraţiei.

Şi, de fapt, preşedintele Senatului nu observă că, pe zi ce trece, rămâne tot mai singur în cruciada pe care o poartă împotriva reinstaurării statului de drept în România. Pentru că liderii Partidului Social Democrat – foarte puţin probabil din convingere, ci dintr-un calcul şmecheresc, căci îl au la îndemână pe bufonul Crin care să deşerte, în locul lor, găleata cu lături către Vest ori către Cotroceni – şi-au nuanţat, măcar declarativ, tonul cu care se adresează Europei şi instituţiei prezidenţiale, Antonescu îi şi ­ta­xează drept duşmani. Când preşedintele cere respec­tarea rezultatelor refere­ndumului din iarna anului 2009 – cel cu parlamentul unicameral cu doar 300 de aleşi -, acelaşi personaj morbid taxează acea consultare populară drept o făcătură a diabolicului Băsescu, pe care, de fapt, nu-l recunoaşte ca şef al statului, funcţie în care se mai află tot în urma unei făcături de plebiscit. Deci, este logic, din punctul său de vedere, să nu onoreze cu augusta sa prezenţă nici momentul în care şeful ­sta­tului se va adresa Parlamentului în chestiuni de politică externă.

Şi tot aşa, răstimp în care aparent redusa la tăcere ramură a „liberalilor adevăraţi” tace şi face. Ce anume, probabil vom afla peste nu prea mult timp.

Unul din cei mai mari aliaţi ai bolii, alături de ignoranţă şi înrudită cu ea, este ruşinea. Venită din străfundurile copilăriei („nu face asta, că e ruşine!”), la vârsta adultă impregnează comportamentul unora dintre noi într-atât încât ignorăm în mod voit semnele unor boli plasate în locuri „ruşinoase” şi ne plasăm în refuzul lui  „cum să mă duc la medic?… mi-e ruşine…”.

O femeie învaţă să iubească  mai întâi din cărţi şi apoi învaţă să iubească aşa cum îi arată primul iubit.

S-a vorbit atât de mult în aceste zile despre atât de previzibilul nou eşec al României legat de aderarea la zona Schengen, iar spaţiul public s-a umplut cu atâtea prostii emise într-un timp extrem de scurt, atât de politicienii puterii, cât şi de „analiştii” pricepuţi la de toate, abonaţi ai televiziunilor de ştiri, încât orice om cu capul pe umeri are senzaţia, firească, de altfel, că mai nimeni nu vede pădurea din cauza copacilor.

            În anul 1988, clauza naţiunii celei mai favorizate acordate României de către Statele Unite ale Americii în baza amendamentului Jackson-Vanik era compromisă din cauza politicii regimului comunist de la Bucureşti de îngrădire a emigrărilor din România şi a încălcării tot mai făţişe a drepturilor omului.

Dacă, în ultimele două articole, investigarea şi trata­mentul cancerului mamar au fost deschise spre înţelegere, să facem azi un pas „peste drum”, pentru a dezvălui bornele prin care trec bărbaţii suferinzi de cancer prostatic.

Drumul este parcurs împreună cu doctorul urolog Ovidiu Bratu, pentru care tratarea chirurgicală a acestei maladii este mai mult decât a fi cuprinsă doar în fişa postului: este una din tehnicile  sale de referinţă.

Dr. Costin DUŢU

Nu ştiu ce ar fi gândit Maestrul Corneliu Ştefan – cel care, în urmă cu 23 de ani, gira apariţia primului cotidian independent post-decembrist de pe piaţa buzoiană, OPINIA -, astăzi, la cei zece ani de la regretata sa dispariţie, pe care am comemorat-o în luna care abia s-a încheiat, despre evoluţia societăţii româneşti.

Râmnicu Sărat va găzdui în luna mai prima ediţie a Festivalului Naţional  de Muzică Folk „Valeriu Sterian”.Valeriu Octavian Sterian,  cunoscut ca Vali Sterian, s-a născut pe 21 septembrie 1952, la Ştiubei, lângă Râmnicu Sărat. A fost muzician, cântăreţ şi compozitor român de muzică folk şi rock, lider al generaţiei care a pus bazele folkului românesc, al generaţiei din anii ’70.

          Consiliul Naţional al Audiovizualului s-a hotărât, în sfârşit, să interzică difuzarea, de către televiziuni, a ­ima­ginilor ce prezintă violenţe între elevi în interiorul unităţilor de învăţământ, precum şi indicarea, de către aceleaşi surse de informare, a linkurilor de pe internet care permit vizionarea unor astfel de imagini.