De o parte a zidului în care deschidem ferestre sunt bolnavii; de cealaltă o echipă de cadre medicale, pentru că practicarea medicinei îmbină într-un mod fascinant responsabilitatea individuală cu munca de echipă.
Doamna doctor Adriana Rîmbu (a cărei carte de vizită depune mărturie pentru sprijinul preţios dat atât bolnavilor, cât şi clinicienilor), ne oferă azi imaginea unei investigaţii care înseamnă „ochii” ce scrutează, fără durere, bolile sânului şi oferă chirurgului planul de acţiune viitoare.
Costin Duţu, [email protected],este medic primar chirurgie, doctor în ştiinţe medicale la Clinica Sapientek – Buzău (www.sapientek.ro, 0238.721.722).
ECOGRAFIA MAMARĂ
-METODĂ DE DIAGNOSTIC NEINVAZIVĂ-
Ecografia mamară este o tehnică de diagnostic simplu de executat, neiradiantă, nedureroasă, care nu necesită o pregătire specială prealabilă şi care oferă informaţii imagistice în timp „real”. Ea se poate efectua indiferent de momentul ciclului menstrual (CM), dar, pentru că multe femei au sânii dureroşi în partea a doua a CM, se preferă ca examinarea să se facă în primele zece zile ale CM. În cursul unei ecografii mamare se scanează, obligatoriu, şi regiunea axilară.
Ecografia sânului este investigaţia de primă intenţie la femeile tinere (sub 40 de ani) şi la cele cu sânul dens, la care mamografia nu poate furniza informaţii pertinente. După vârsta de 40 de ani, se recomandă ca pacientele să facă examinări mamografice o dată la doi ani şi, în fiecare an, ecografie mamară.
Este de dorit ca, la fiecare examinare, pacientele să vină şi cu investigaţiile mamografice şi ecografice anterioare, pentru a putea face o comparaţie în ceea ce priveşte aspectul, dimensiunile, ecostructura, vascularizaţia eventualelor anomalii depistate. La pacientele care au antecedente familiale de cancer mamar sau ovarian este de dorit ca screeningul pentru depistarea precoce a unei neoplazii să se înceapă mai devreme decât la femeile care nu au astfel de antecedente.
Trebuie menţionat că ecografia nu înlocuieşte mamografia, care rămâne „gold standard” în screeningul pentru depistarea cancerului de sân. Cele două tehnici sunt complementare, în sensul că unele anomalii vizualizate pe clişeul mamografic nu pot fi decelate ecografic. De exemplu, circa 40% dintre cancere sunt depistate iniţial prin prezenţa focarelor de microcalcificări, care la ecografie nu pot fi evidenţiate. În schimb, pe examinarea mamografică este greu de stabilit dacă o opacitate detectată este chistică (adică are lichid în interior) sau solidă, aspect vizibil foarte uşor la ecografie.
Ecografia mamară se va face:
* când la o femeie tânără se depistează, la palpare, un nodul susceptibil de a fi un chist sau un fibroadenom. Prin vizualizarea conţinutului lichid (chistic) sau solid (cu caractere de benignitate sau malignitate) se poate tranşa diagnosticul;
* în faţa unei anomalii clinice sau mamografice suspecte, la femei tinere cu sânii denşi sau la femei intrate la menopauză, dar care urmează un tratament hormonal substitutiv;
* în prezenţa unui nodul într-o regiune a sânului greu de examinat pe clişee mamografice (cadran supero-intern, perete toracic, prelungirea axilară);
* la monitorizarea unor formaţiuni cu caractere benigne, prin repetarea examinărilor la intervale scurte de timp (2-3 luni), cu urmărirea atât a evoluţiei dimensionale cât şi a vascularizaţiei şi a ecostructurii acestor formaţiuni;
* la pacientele cu scurgeri mamelonare seroase sau sangvinolente;
* la paciente cu implanturi mamare;
* ca modalitate de reperaj a unei leziuni pentru realizarea unei puncţii biopsii, în vederea stabilirii unui diagnostic histopatologic al unei formaţiuni nodulare cu caractere incerte.
Odată ce au fost stabilite ecografic caracteristicile unor leziuni mamare şi s-a definitivat un diagnostic, pacienta poate beneficia fie de un tratament medicamentos, fie de cura chirurgicală locală sau extinsă.
Dr. Adriana RÎMBU
este medic primar Medicină Nucleară, medic specialist Radiologie, Imagistică Medicală cu competenţă în Ecografie Generală şi Senologie, doctor în Ştiinţe Medicale, preşedinte al Societăţii Române de Medicină Nucleară la Spitalul Clinic Colentina – Departament Medicină Nucleară, Clinica Mate-Fin Medical – Bucureşti (www.matefinmedical.ro) şi Clinica Sapientek – Buzău www.sapientek.ro,0238.721.722.