Ce au ales românii şi ce trebuie să aleagă Iohannis
Luni, dis-de-dimineaţă, când abia ne dezmeticeam cu toţii după noaptea în care România s-a înroşit de la un capăt la altul, mă gândeam să scriu despre motivele pentru care întâiul pesedist al ţării
Luni, dis-de-dimineaţă, când abia ne dezmeticeam cu toţii după noaptea în care România s-a înroşit de la un capăt la altul, mă gândeam să scriu despre motivele pentru care întâiul pesedist al ţării
Zorii zilei de votare au început pentru mine cu alarma telefonului mobil care mă anunţa că e timpul să mă trezesc. Ştiam că nu voi avea o zi uşoară, dar nici nu mă aşteptam ce experienţă aveam să trăiesc! Mi-am băut cafeaua
Aflu cu întârziere – întrucât am încetat demult să mai urmăresc aberațiile debitate de toți demenții pe rețelele de socializare – că feisbuchistul Ponta mă pomenește într-o recentă postare
Biserica Ortodoxă din Republica Moldova o califică pe candidata pro-europeană la președinție ca fiind “stearpă” și nu se ferește a insinua că Maia Sandu ar aparține chiar unei minorități sexuale, bineînțeles neacceptate de cler
Într-adevăr, istorică decizia procurorilor Secției Parchetelor Militare de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție de a dispune extinderea urmăririi penale, deocamdată in rem, respectiv asupra faptei, asupra noilor conduceri, politice și militare
Președintele României a declarat că nu va accepta un prim-ministru penal, recunoscând că PSD are mormoloci pe conductă.
A început să i se urce la cap încă din momentul în care fostul președinte al României, aflat, la cumpăna dintre ani, într-o vizibilă stare de surescitare șampanizată, pe o scenă din buricul Capitalei, l-a numit ,,românul anului”
Timp de o săptămână, am făcut un fel de sondaj de opinie. Ceva departe de meseria lui Marius Pieleanu, acest astronaut al urnelor de vot anticipat. Am pus interlocutorilor mei, fix o sută la număr, doar o singură întrebare
Liviu Dragnea ține cu tot dinadinsul să intre în istoria neagră a României, nu numai prin performanța unică de a rămâne la conducerea Partidului Social Democrat după ce Justiția i-a pătat cazierul. Să ne amintim doar de celebra
Suntem în preajma celor mai ciudate alegeri din scurta istorie a democrației românești și nu numai. Peste tot fojgăie naționalismul și cominternismul vopsit. Din câte înțeleg, la viitoarele alegeri se vrea un vot populist împotriva
Odată cu moartea liberalului Radu Câmpeanu, comunismul se poate îngrășa cu câteva decenii.
Dincolo de orice speculație privind iminența unui dosar de categorie grea care ar putea să apară, în următoarea perioadă, pe numele președintelui Senatului
În România zilelor noastre, nu doar oamenii, ci şi dezbaterile trăiesc de pe azi pe mâine. Ne agăţăm cu toţii de scandaluri, împărţim ţara în două tabere, discutăm despre nume şi mize
Nu vreau să-mi imaginez ce s-ar întâmpla pe plaiurile mioritice dacă, vreodată, un român trăitor pe meleagurile noastre ar lua Premiul Nobel pentru Literatură. Ceea ce s-a întâmplat cu Herta Muller a fost o mângâiere pe creștetul capului
Trei tineri buclucaşi din Buzău, elevi de liceu, s-au gândit să tragă o ţeapă unui local cu profil alimentar din Parcul Crâng: s-au aşezat la masă, au comandat pizza, mici şi bere, le-au consumat în linişte şi au plecat fără să plătească
Nu există dovezi că directorul Companiei de Apă Buzău ar fi vreun mafiot oarecare, aşa cum şi-l imaginează cei care comentează articole de profil, apărute în diverse publicaţii. Nu dau numele „Naşului apei”, e vorba de o moleculă
Frumoasă ţară, păcat că-i locuită!, ar exclama orice ins paraşutat pe meleagurile mioritice văzând zbaterile clasei politice româneşti în prag de pre-campanie electorală. Chiar şi această noţiune, de pre-campanie electorală
Când eşuăm la vot şi câştigă cine nu trebuie, datorită majorităţii, parcă văd o manevră moromeţiană, un fel de a scăpa de paraziţi băgându-i cât mai grabnic în urnă. Panta Rhei (totul curge). Urna a devenit un fel de closet public
Mircea Băsescu, fratele fostului președinte al României, e pe cale navigabilă de a ieși din pușcărie. Izaura Anghel
Democraţia românească post-decembristă s-a dovedit mult mai originală decât şi-o dorea, în primele zile de după evenimentele sângeroase de la sfârşitul anului, însuşi ,,autorul“ noţiunii, Ion Iliescu. Şi este atât de originală