Democraţia românească post-decembristă s-a dovedit mult mai originală decât şi-o dorea, în primele zile de după evenimentele sângeroase de la sfârşitul anului, însuşi ,,autorul“ noţiunii, Ion Iliescu. Şi este atât de originală încât naşte, în fiecare zi, monştri. De la „guvernarea minerească” de trei zile de la jumătatea lui iunie 1990 până la demenţa la care s-a ajuns în interpretarea imunităţii parlamentare.
Doar ieri am avut un nou exemplu. Un deputat urmărit penal a scăpat-, prin votul colegilor săi, înduioşaţi de rugăminţile acestuia, în care a pomenit şi faptul că are trei copii-, de reţinerea de către procurorii anticorupţie, dar nu va scăpa de arestare preventivă, dacă aceiaşi oameni de la DNA vor fi în stare să îl aducă în faţa unei instanţe sesizate cu o cerere în acest sens. Lucru greu de crezut, însă.
Original, nu? Ca şi reacţia lui Liviu Dragnea la anunţul preşedintelui, cum că, după alegerile din 11 decembrie, nu va nominaliza drept premier un ins care are probleme penale, respectiv condamnat, trimis în judecată ori cercetat penal. Liviu Dragnea, care este încadrat în cea mai „de sus” categorie, a sărit ca ars, acuzându-l pe Iohannis că ar încălca Constituţia. De parcă legea fundamentală ar fi dat dezlegare infractorilor să ocupe funcţii în stat.
Dacă în ceea ce priveşte al treilea monstru de care vreau să pomenesc aici – un partid condus de un cetăţean condamnat penal – vina aparţine exclusiv oamenilor din respectiva formaţiune politică, oameni ce clamează reforma, dar se dovedesc, prin acţiunile lor, duşmani ai mersului înainte al acestui stat, la imunitatea parlamentară responsabilitatea aparţine tuturor celor care, în ultimii 26 de ani, au călcat prin Camera Deputaţilor sau prin Senat în calitate de aleşi ai naţiei. Am văzut, în această perioadă, mai multe greve parlamentare, deputaţi şi senatori purtând banderole pe braţ când se aflau în teritoriu sau în exerciţiul funcţiunii. Dar nu am auzit ca măcar un parlamentar să facă un asemenea gest pentru aşezarea imunităţii parlamentare la locul ei, cu valabilitate doar în ceea ce priveşte declaraţiile politice.