Nu vreau să-mi imaginez ce s-ar întâmpla pe plaiurile mioritice dacă, vreodată, un român trăitor pe meleagurile noastre ar lua Premiul Nobel pentru Literatură. Ceea ce s-a întâmplat cu Herta Muller a fost o mângâiere pe creștetul capului. Cum s-ar repezi să-l sfâșie mai toți, de la micul postac pe Facebook până la „greii literaturii și criticii românești“.
Și spun acest lucru văzând reacțiile la adresa acordării acestuio premiu, pe anul 2016, legendei vii a muzicii numite Bob Dylan. Am văzut deja miștouri ieftine, gen „Dacă Dylan a luat Nobelul pentru Literatură, înseamnă că Mircea Cărtărescu ne poate reprezenta la Eurovizion“ și până la reacția plină de venin a lui… Mircea Cărtărescu, care, deși l-a tradus în limba română pe proaspătul laureat, spune că premiul trebuia acordat unui „scriitor adevărat“. Și totuși, în 2010, Mircea Cărtărescu afirma, la apariția volumului „Suflare în vânt.100 de poeme traduse de Mircea Cărtărescu“, despre Bob Dylan că este „un poet uriaș, chiar și-n lipsa muzicii“.
Așa că sunt convins că este nevoie să spun câteva cuvinte despre Bob Dylan, unul dintre cele mai influente personaje ale secolului al XX-lea, un simbol al inovației în muzică și cultură, primul artist care a îmbinat muzica populară cu ambițiile intelectuale, așa cum este prezentat într-un documentar „Mediafax“.
Bob Dylan s-a născut pe 24 mai 1941 în Duluth, Minnesota. A crescut într-o familie de mic-burghezi de origine evreiască în orașul Hibbing. Pe timpul adolescenței a cântat în numeroase trupe și cu timpul, pasiunea sa pentru muzică s-a adâncit, cu precădere pentru muzica folk americană și pentru blues. Unul dintre idolii săi era cântărețul de folk Woody Guthrie. A fost influențat și de autorii timpurii ai Generației Beat, dar și de poeții moderniști americani. Dylan s-a mutat apoi la New York în 1961 și a început să cânte în cluburi de noapte și în cafenele, în Greenwich Village.
L-a întâlnit pe producătorul muzical John Hammond și a semnat contractul pentru albumul său de debut, cu titlul „Bob Dylan“ (1962). În anii ce au urmat a înregistrat mai multe albume care au avut un impact fulminant asupra muzicii comerciale: „Bringing It All Back Home and Highway 61“, remasterizat în 1965, „Blonde On Blonde“ în 1966 și „Blood On The Tracks“ în 1975. A fost un muzician prolific și în următoarele decade, când a scos „Oh Mercy“ (1989), „Time Out Of Mind“ (1997) sau „Modern Times“ (2006).
Turneele lui Dylan din 1965 și 1966 au atras foarte multă atenție. Pentru o perioadă, a fost însoțit de regizorul D. A. Pennebaker, care a documentat atmosfera din preajma scenei în filmul „Dont Look Back“ (1967). Dylan a înregistrat un număr mare de albume în jurul unor teme precum condițiile sociale ale oamenilor, religia, politica și dragostea.
Versurile au fost continuu publicate în noi ediții, sub titlul „Lyrics/ Versuri“. Ca artist, este extrem de versatil; a fost un pictor activ, actor și scenarist. În afara compoziției de albume, Dylan a publicat lucrări experimentale precum „Tarantula“ (1971) și colecția „Writings and Drawings“ (1973).
A scris autobiografia „Chronicles“ (2004), care prezintă amintirile sale din primii ani petrecuți în New York și care oferă o privire asupra vieții sale aflată în centrul culturii pop. Începând cu anii 1980, Bob Dylan a susținut turnee încontinuu, ca parte a ceea ce se numește „Never-Ending Tour“. Dylan are statutul unei personalități iconice, influența sa asupra muzicii contemporane fiind profundă și subiect de inspirație al multor cărți.
Bob Dylan a câștigat numeroase distincții de-a lungul vastei sale cariere, inclusiv 11 premii Grammy, un Oscar și un Glob de Aur. A fost introdus în Rock and Roll Hall of Fame, în anul 2000 a primit Polar Music Prize, iar, în 2012, președintele american Barack Obama i-a decernat Medalia pentru Libertate (Medal of Freedom). Revista Rolling Stone l-a clasat pe Bob Dylan pe locul al doilea în topul celor mai mari 100 de artiști realizat în anul 2011 și pe locul al șaptelea în clasamentul celor 100 cei mai importanți muzicieni alcătuit în 2008.
Acesta este omul care a scris celebra „Blowing In The Wind“. Deși, când mă gândesc la reacțiile dâmbovițene, îmi aduc aminte mai degrabă de „Man Gave Names to All the Animals“.