Valeriu NICOLESCU

După ce o ţară întreagă a fost şocată de rezultatele de la Bac, senzaţionalul continuă. Comisia Europeană a anunţat că suntem ţara cu cei mai mulţi analfabeţi din Europa, pentru că peste 40 la sută dintre tinerii români nu prea ştiu să citească.

  Unul din 15 adolescenţi în vârstă de 15 ani şi numeroşi adulţi din Europa nu pot să citească cursiv, arată comunicatul Comisiei Europene.

     Consilierii locali şi judeţeni sunt reprezentanţii cetăţenilor la nivelul comunităţii, aleşi pe liste. Ei trebuie să respecte şi să aplice reguli şi valori specifice administraţiei locale. Consilierii locali şi judeţeni au ca atribuţie construirea şi consolidarea relaţiei cu cetăţenii şi cu ceilalţi actori responsabili din cadrul administraţiei teritoriale şi centrale. De regulă, cetăţenii trag la răspundere pentru tot ce se întâmplă în oraşul lor pe primar sau pe preşedintele Consiliului Judeţean, neglijând sau necunoscând importanţa consilierilor locali în luarea deciziilor.

Bacalaureatul de anul acesta este primul pas făcut pentru restabilirea corectitudinii şi repunerea valorii în prim-planul sistemul de învăţământ românesc. Acum trebuie făcuţi următorii paşi. Nu avem voie să ne oprim aici. Bacalaureatul a fost poate pentru prima dată după 20 de ani un examen de maturitate, deopotrivă pentru elevi, profesori, părinţi şi autorităţi. Cu toţii trebuie să înţelegem situaţia în care se află şcoala românească şi trebuie să facem următorii paşi.

Senatul României a refuzat cetăţenilor o şansă imensă de a repara greşelile şi practicile nesănătoase pe care toţi le reproşăm că se întâmplă în campaniile electorale, adoptând modificări de formă a legilor privind alegerea parlamentarilor, a autorităţilor administraţiei publice locale şi a aleşilor locali. Senatorii au decis sancţionarea simbolică a mitei electorale, infracţiunea care denaturează poate cel mai mult votul alegătorilor.

Tinerii când ştiu ce vor, când îşi pun în cap ceva şi cred în forţa lor de reuşită, pot şi fac ce vor. Sloganul „yes, we can” îi reprezintă cel mai bine. Exemplul american este cel mai relevant, entuziasmul tinerilor a decis victoria lui Obama. Energia, curajul şi încăpăţânarea cu care tinerii îşi urmează proiectele sunt dezarmante pentru orice sceptic.

Depravarea, răutatea fără margini, decadenţa şi corupţia manifestate în cel mai înalt grad au dus la distrugerea cetăţilor Sodoma şi Gomora. Pronunţarea acestor două nume duce imediat cu gândul la păcatul comis din cauza degradării umane până la cea mai joasă speţă la care omul poate ajunge. Cred că această pildă este cea mai potrivită pentru a comenta ceea ce în mod strigător la cer se întâmplă astăzi în unele „cetăţi”, respectiv oraşe şi judeţe din România.

Cu o rată de absorbţie de numai 7 la sută în perioada 2007-2010, România este în continuare pe ultimul loc în Europa Centrală şi de Est în privinţa accesării fondurilor europene, potrivit datelor furnizate mass-media luna trecută. Cele mai slabe performanţe sunt înregistrate chiar la capitolele care beneficiază de cele mai mari sume, respectiv transporturi şi mediu. După mai mult de patru ani de la aderarea la Uniunea Europeană, colacul de salvare pentru dezvoltarea şi modernizarea României, numit bani europeni, se dovedeşte a fi un mit

Noi, politicienii, dar mai ales parlamentarii, facem ce spun românii sau facem ce vrem noi? Înţelegem oare ce înseamnă suveranitatea cetăţenilor sau, după preferinţe, pentru unii referendumul e doar un act consultativ, iar pentru alţii e însăşi decizia poporului? Constituţia României prevede a doua variantă, a suveranităţii naţionale ce  „aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum” (art.2 (1)).

De obicei plângem când avem o bucurie mare sau la durere. În ochii cui vedem cel mai frecvent lacrimi? În ochii copiilor. Cei mici plâng atunci când îi doare ceva, când îi supără ceva, când sunt bolnavi, dar mai ales atunci când vor să obţină ceva. Mulţi am trăit momentele când am făcut ce-au vrut sau le-am dat ce şi-au dorit copiilor noştri, pentru că lacrimile lor sunt un argument în faţa căruia era greu să rezişti.   N-am ştiut că în politică poţi obţine ceva prin lacrimi. N-am crezut că lacrimile din ochii unui politician pot aduce un capital important de simpatie, de empatie, şi mai ales că pot aduce voturi şi chiar victoria.

Am în minte acum un articol semnat de Andrei Pleşu, pe care l-am citit în urmă cu câteva săptămâni, dar care mi-e încă proaspăt în memorie. Scria domnul Pleşu despre un lider al opoziţiei că „pe româneşte, s-a cam smintit”. Ce m-a impresionat este precizarea adusă în continuare de autor: „de regulă, personajele publice se smintesc de prea mult succes”. În politică, succesul se traduce prin putere, aşa că mă gândesc că unele chestiuni în politică şi administraţie n-au decât o singură „logică”: sminteala puterii.

Votul liber reprezintă pentru cetăţeni o formă de exprimare a deciziei lor, individuală sau colectivă. Alegerile electorale sunt momentele în care cetăţenii au ei înşişi puterea de decizie. Întrebarea pe care o ridic acum este „spre binele cui votăm?” Sunt alte zeci de întrebări, analize şi strategii pe care un alegător le poate avea în vedere pentru „a alege bine”. Unii dezbat mult, se consultă, se documentează până se hotărăsc asupra candidatului pe care săăăă-l aleagă. Am spune că aceştia vor alege raţional. Pentru alţii decizia e mai simplă: „îl votez pe X, pentru că îmi place”. Considerente afective, nu? Da, cu siguranţă, dar votul emoţional nu înseamnă neapărat comoditate, dezinteres sau superficialitate. Un vot emoţional poate avea puternice semnificaţii care ţin de atitudine şi valori. Liderul X „place” pentru că are imaginea unui conducător puternic, ferm, care ştie ce face.