În penultima zi a anului 2006 un număr de 15 mari muzee din Bucureşti şi din ţară au fost deschise pentru prima dată publicului până la ora 24, gratuit, marcând acţiunea “Nopţi albe”. A fost una din inspiratele iniţiative care au premers intrării României, cu acte în regulă, în Uniunea Europeană.
În penultima zi a anului 2006 un număr de 15 mari muzee din Bucureşti şi din ţară au fost deschise pentru prima dată publicului până la ora 24, gratuit, marcând acţiunea “Nopţi albe”. A fost una din inspiratele iniţiative care au premers intrării României, cu acte în regulă, în Uniunea Europeană. Succesul a fost deplin. Numărul celor care au trecut pragul muzeelor a fost remarcabil, dovedind interesul pentru cunoaşterea valorilor culturale moştenite de la generaţiile anterioare, care dau românilor o adevărată identitate şi valoare europeană. Chiar aşa şi trebuie să ne purtăm ca naţiune europeană, păstrându-ne specificul naţional cu tradiţiile, obiceiurile, spiritualitatea ortodoxă şi cultura proprie, acestea nefiind cu nimic mai prejos decât cele ale popoarelor cu care ne-am înfrăţit şi cu care formăm o forţă de aproape 500 milioane de oameni. Acea primă „noapte albă” a fost urmată de multe altele si este bine că se întâmplă aşa.
Poetul naţional Mihai Eminescu dorea României “La trecutul mare, mare viitor!”. Ţării noastre chiar i se deschide perspectiva unui asemenea viitor după o încremenire de multe decenii.Pentru aceasta, pe lângă efortul nostru propriu, este bine ca România să fie cunoscută de cât mai mulţi europeni care să vorbească în deplină cunoştinţă de cauză despre “Grădina Maicii Domnului”, cum a fost pe drept definită. Cunoaşterea directă a frumuseţilor naturale, a spiritualităţii locuitorilor şi a valorilor sale culturale, nu poate fi înlocuită cu altceva. Din păcate se ştie prea puţin despre noi, mult prea mulţi nu cunosc nici măcar poziţia exactă a ţării în Europa, care ne este capitala, să nu mai vorbim despre amănunte.
În acelaşi timp, este de datoria noastră să cunoaştem valorile europene care de acum înainte ne vor reprezenta şi pe noi.
Cu aceste gânduri am trecut la scrierea prezentelor rânduri despre un fascinant muzeu al continentului nostru, Muzeul Gutenberg din Mainz, pe care am avut bucuria de a-l vizita.
*
* *
Prin inventarea tiparului, germanul Johann Gensfleisch zum Gutenberg (1400-1468) a schimbat fundamental lumea. Fiu al unui bogat locuitor al Mainz-ului de pe Rin, acesta era giuvargiu în momentul în care s-a asociat cu alte trei persoane, din care unul era proprietarul unei mori de hârtie, pentru aplicarea unor procese industriale pe care le deţinea el. Din actele unui proces purtat în anul 1439 rezultă că “secretele de fabricaţie” se refereau la trei lucruri total diferite: şlefuirea metalelor preţioase, fabricarea oglinzilor şi la “un nou meşteşug”, pentru care el se servea de “bucăţi” tăiate şi turnate, de matriţe de plumb şi de alte lucruri legate de presare. Pentru a face rost de banii necesari s-a asociat ulterior şi cu un bancher, Johann Fust şi cu ginerele acestuia Peter Schoffer, fost student la Universitatea din Paris, copiist şi caligraf.
Tiparul, una din marile invenţii realizate fără concursul prealabil al cercetării ştiinţifice pure, a interesat chiar din momentul apariţiei sale în cel mai înalt grad întreaga viaţă culturală şi a contribuit considerabil la dezvoltarea tuturor ramurilor ştiinţei.
În numai câteva decenii imprimeria s-a răspândit în aproape toată Europa. Producţia de carte a devenit impresionantă, crescând continuu, exponenţial. Până în anul 1500 sau tipărit între 30-35.000 ediţii diferite, într-un tiraj evaluat astăzi la 15-20.000.000 de exemplare.
Invenţia tiparului a avut o importanţă incomensurabilă pentru cultură în general dar şi pentru progresul cercetării ştiinţifice în sine. A crescut enorm numărul celor care aveau acces la instrucţie, la cultură, a celor care puteau beneficia de o carte. Ideile şi descoperirile din orice domeniu, inclusiv din cel al tehnicii, au putut să circule imediat, cu mare repeziciune. Învăţaţii timpului au început să lucreze în echipă şi nu izolaţi ca până atunci. Tiparul a condus la “Revoluţia ştiinţifică”, la difuzarea scrierilor clasice, la propagarea ideilor Reformei. A contribuit, nu în ultimul rând, la fixarea limbilor şi a favorizat dezvoltarea literaturilor naţionale.
Tiparul a revoluţionat răspândirea cunoştinţelor şi informaţiilor. Mass-media fără de care nu este concepută societatea de astăzi are la bază creaţia marelui inventator, cunoscut şi preţuit în toată lumea.
Ca toate marile idei şi aceea a lui Gutenberg a fost fundamental simplă dar ingenioasă în realizarea sa: despărţirea cuvântului scris în elementele sale şi, în funcţie de ce este necesar, reasamblarea acestor elemente pentru a fi tipărite pe hârtie.
Invenţia lui Gutenberg a transformat radical două domenii fără de care lumea modernă nu este de conceput: cartea şi presa scrisă.
În cunoscuta lucrare “Galaxia Gutenberg” scriitorul canadian Marshall McLuhan se dovedeşte a fi descoperitorul şi apostolul unei idei geniale: “mijlocul are valoare de mesaj formativ”, pe care a lansat-o şi argumentat-o cu succes reputat în toată lumea, cartea fiind tradusă în numeroase limbi, inclusiv în română. Prin sintagma “Galaxia Gutenberg” şi prin explicaţiile pe care ni le oferă cât se poate de argumentat, McLuhan ne face să înţelegem dimensiunea fenomenului şi semnificaţia acestuia pentru înţelegerea culturii şi civilizaţiei în secolele care au urmat marii descoperiri a lui Gutenberg. Analizând trecerea hotarului dintre lumea manuscrisului la cea a tiparului şi arătând contrastele dintre ele profesorul canadian explică: “Apariţia unei noi tehnologii care extinde asupra lumii sociale unul dintre simţurile noastre provoacă, într-o cultură, noi relaţii între simţuri. Tiparul, cu uniformitatea, repetabilitatea şi întinderea lui nelimitată, poate da oricui faimă şi viaţă nouă”.
*
* *
Ideea înfiinţării unui Muzeu Gutenberg au avut-o locuitorii din Mainz în anul 1900. Şi au făcut-o în mod tipic german, cu multă meticulozitate, fără a face economie la bani şi fantezie, totul în ideea de a pune în valoare pentru o lume întreagă geniul minţii unui concetăţean ilustru de care astăzi se mândresc.
În primul secol de existenţă, Muzeul Gutenberg s-a axat pe istoria cărţii. Ideea prezentării istoriei ziarului, care este considerat de departe cea mai răspândită formă a cuvântului tipărit, a fost posibilă după apariţia “Muzeului ziarului german la Muzeul Gutenberg Mainz”. Bazele acestui muzeu au fost puse de Martin şi Sabine Welke, istoria ziarului fiind tratată în mod compact, cu abordarea tuturor aspectelor esenţiale ale evoluţiei sale.
Muzeul Gutenberg are un binemeritat renume mondial. El este amplasat lângă marea catedrală din Mainz şi ideea principală de organizare a acestuia este aceea de a arăta vizitatorilor modul în care tiparul a apărut şi s-a dezvoltat pe parcursul a cinci secole şi jumătate de existenţă.
Clădirea, cu arhitectură renascentistă, are o faţadă extrem de originală, atractivă şi este cunoscută sub denumirea “Casa Împăratului Roman”. Localnicii se mândresc că imobilul a găzduit concerte ale lui Mozart şi că l-a adăpostit pe Goethe în calitate de invitat. Clădirea principală este ocupată de birourile administraţiei şi de bibliotecă. Aripa destinată expoziţiei a fost extinsă, în mai multe etape, ultima în anul 2000, când Mainz-ul a sărbătorit aniversarea a 600 de ani de la naşterea marelui său fiu, Gutenberg.
Muzeul adăposteşte tipărituri de excepţională valoare ce acoperă toată perioada post Gutenberg, deci cinci secole şi jumătate.
Memoria te ajută cu greu în a face ordine despre ce trebuie să vorbeşti mai întâi. Despre atelierul marelui tipograf, reconstituit, în care zilnic se arată vizitatorilor prin demonstraţii practice modul în care textul era cules şi tipărit, în urmă cu peste cinci secole, cu o maşină construită numai din lemn, precum şi modul în care tipograful lucra, deloc uşor, cu un asemenea utilaj. Sau, despre exponatele ieşite chiar din atelierul lui Gutenberg – două Biblii foarte valoroase, o scrisoare de indulgenţă şi “Fragmentul din Judecata de Apoi”, care sunt şi cele mai vechi exemple din lume ale artei tipografice.
În camera-seif sunt păstrate, în condiţii speciale de iluminare şi temparatură, manuscrise de excepţională valoare şi două din rarele cărţi tipărite după gravuri în lemn din chiar vremea lui Gutenberg ce au fost imprimate de pe clişee gravate în lemn. Aici este păstrată Biblia Gutenberg de 42 de rânduri, cuprinzând 1282 de pagini pe câte două coloane, trasă în 180 de exemplare în anul 1455. Este o capodoperă a tehnicii tipografice a cărei perfectă regularitate de aliniere a rândurilor, precizie şi frumuseţe a desenului literelor sunt de-a dreptul uimitoare. Exemplarele care se mai păstrează sunt socotite ca fiind “cărţile cele mai valoroase din lume”. Tot aici sunt adăpostite incunabile rare, printre care “Psaltirea de la Mainz”, tipărită în mai multe culori, dar şi “Catholiconul”, care întreţine şi astăzi discuţii în jurul enigmelor pe care le prezintă.
Succesiunea lucrărilor de început, atât în domeniul tipăririi cât şi a legatului cărţilor, este prezentată în condiţii excelente de organizare în spaţiul a cinci etaje ale clădirii. Sunt expuse documente referitoare la istoria tiparului, ilustraţii, coperte de cărţi, dar mai ales prese, maşini de tipărit şi maşini de cules litere istorice.
Presa de tipărit Gutenberg de la parter, despre care am amintit deja, prezintă în mod convingător gradul de pricepere şi de energie în realizarea tipăririi, în urmă cu o jumătate de secol. Ideea de a prezenta zilnic demonstraţii de tipărire “în direct” vizitatorilor este cât se poate de binevenită. Luând loc în sala ce poate asigura la 40-50 de vizitatori participarea la fascinanta demonstraţie am fost copleşiţi de impozantul aparat construit exclusiv din lemn. Tipograful ne-a convins pe deplin de gradul de pricepere şi de energie ce le presupunea tipărirea în urmă cu mai bine de o jumătate de secol. Dintr-o colecţie de caractere (litere) ce păreau încurcate şi de neînţeles au fost alese şi aşezate meşteşugit cele ce au condus la tipărirea unei frumoase pagini de Biblie în chiar faţa noastră, creindu-ni-se sentimentul că participăm la un eveniment real şi în acelaşi timp istoric.
Vizitarea muzeului ne-a indus ideea că invenţia lui Gutenberg a rezistat neschimbată timp de 350 de ani. Abia în secolul al XIX-lea s-au produs schimbări majore. Presele din lemn au fost înlocuite cu altele din fier, maşinile de turnat litere au luat locul uneltelor de turnare manuală. Apoi, s-a ajuns la turnarea şi aşezarea literelor cu ajutorul maşinilor de cules, ce a condus la economisirea de timp.
Exponatele muzeului, de la subsol şi din cele cinci etaje prezintă cât se poate de convingător evoluţia ideii lui Gutenberg, până la jumătatea secolului XX.
Interesantă ni s-a părut şi secţia “Culturi scrise din afara Europei”, unde sunt expuse scrieri din regiuni culturale de o mare diversitate, pe o întindere de mai multe mii de ani. Am văzut aici scriere cuneiformă sumeriană, hieroglifele egiptene, dar şi majuscule romane sculptate în piatră. Ne-a atras privirea frumoasele exemple de caligrafie islamică pe ceramică, pânză şi hârtie.
Nu pot fi uitate cărţile pe frunze de palmier şi o roată de rugăciuni tibetană. În secţia Asia de Sud Est, am admirat xilogravuri, caractere şi forme de tipar din China, Japonia, dar şi din alte ţări, demostrând vechea cultură a tiparului din Orientul Îndepărtat.
În mod cu totul deosebit ne-a captivat colecţia de obiecte coreene, care arată modul în care ideea tiparuluui, prin folosirea de litere pentru caracterele individuale a fost realizată chiar înainte de epoca Gutenberg.
Fascinantă ne-a apărut lumea cavalerilor, a cruciaţilor şi prinţilor renascentişti din numeroasele xilogravuri expuse, ce ne-au transpus într-o lume de poveste, plină de mistere şi parfum de epocă.
Trecutul îndepărtat este prezentat prin cărţi precum “Cavalerul din Thurn” (Der Rittter von Thurn), “Cronoica de la Nuremberg” (Die Schedelsche Weltchronik), sau povestea alegorică de dragoste “Theuerdank”. Epoca barocă şi rococo este relevată prin portrete de prinţi gravate pe plăci de cupru şi cărţi de buzunar cu scene idilice pastorale, dar şi prin hărţi ale lumii colorate manual.
Atractivă ni s-a părut istoria legatului cărţilor, coperţile prezentând decoraţiuni aurite în filigram şi asigurare contra furtului prin lanţuri.
Art Nouveau este reprezentată printr-un set complet al lucrărilor de o calitate excepţională a cărţilor de la Kelmscott Press a lui William Moris.
Secolul XX este reflectat de lucări absolut reprezentative, cărţile de la Bauhaus până la cele ale contemporanilor.
Tipăriturile pentru copii sunt redate printr-o colecţie amplă, ce include o ediţie renumită pe plan mondial a “Struwwelpeter”.
Cărţile miniaturale au dimensiunea unghiei de la degetul mare, sau a unei mici monezi. “Cea mai mică carte din lume” este considerat “Suvenirul de la Mainz”, o carte în care rugăciunea Tatăl Nostru, tipărită în şapte limbi, poate fi citită numai cu ajutorul lupei.
Interesant şi plin de învăţăminte ni se pare modul de organizare al Muzeului. El este patronat de Asociaţia internaţională pentru istoria şi prezentul artei tiparului şi de Societatea internaţională Gutenberg, care sprijină activitatea Muzeului în felurite feluri. Toţi membrii primesc gratuit, în virtutea dreptului lor de membru, Anuarul Gutenberg, care este editat în cinci limbi. Aici se regăseşte activitatea cercetătorilor referitoare la istoria tiparului şi a cărţii, de la începuturi până în actualitate.
Un muzeu de dimensiunea celui la care ne referim nu poate fi cuprins în câteva pagini de prezentare, aşa cum am încercat noi. Acestea au numai o valoare informativă şi constituie, de ce nu, o incitare a celor ce vor include numele muzeului în agenda proprie de călătorie, printre obiectivele turistice europene pe care vor vizita. Şi le garantez că nu vor regreta.