* Liderul Cezar Preda spune că va deveni primar al Buzăului, iar Râmnicul va avea primar democrat-liberal
Organizaţia judeţeană a Partidului Democrat Liberal se află, oficial, în campanie electorală în vederea algerilor locale din vara anului viitor, a anunţat, vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, liderul acesteia, deputatul Cezar Preda. Sursa citată a mai afirmat că, pentru acest scrutin, targetul organizaţiei pe care o conduce este obţinerea preşedinţiei Consiliului Judeţean, a primăriilor municipiilor Buzău şi Râmnicu Sărat, precum şi a încă altor 38 de primării din comunele judeţului.

„Eu ştiu ce am de făcut, sunt un preşedinte de organizaţie al cărui statut nu s-a schimbat cu nimic nici de ieri, nu se schimbă nici astăzi, şi cred că nu se schimbă nici mâine. Noi avem treabă; vă anunţ că Partidul Democrat Liberal a intrat deja în campanie, de aceea există asemenea efervescenţă şi dorinţă de a capacita pe toată lumea să intrăm în bătălie. Mai avem aproximativ opt luni, trebuie să ne facem echipa, să ne atingem obiectivul. Partidul Democrat Liberal şi-a propus, pe legea actuală, 38 de primari, preşedinţia Consiliului Judeţean şi cele două municipii din judeţ. Deci, în cele 38 şi în cele două municipii. Acesta este obiectivul nostru şi, pentru asta trebuie să ne batem. Că ne vom bate singuri sau ne vom bate în alianţă, vom vedea”, a spus deputatul Cezar Preda.
Liderul democrat-liberal buzoian afirmă că, indiferent dacă P.D.L. va participa la alegerile locale din anul 2012 singur sau în cadrul unei alianţe, actuala organizare de campanie este făcută luând în calcul prima ipoteză. „Nu am nicio informaţie (legată de vreo alianţă a P.D.L., n.r.), dar, din punctul meu de vedere, cred că este foarte bine dacă nu eşti singur în campanie, să te baţi singur împotriva tuturor. Nu am informaţii până în momentul de faţă, se tot vehiculează că se doreşte să se creeze un U.N.P.R. mai puternic. Mie mi-ar conveni această chestiune, însă toată organizarea noastră la ora actuală pentru atingerea obiectivului este făcută pe ceea ce înseamnă Partidul Democrat Liberal. Nu am înţelegeri şi nu am estimări la ce va fi, dar mi-aş fi dorit ca şi U.N.P.R.-ul să fie puternic”, a mai declarat liderul pedelist buzoian.
Cezar Preda susţine că este sigur că persoana care va fi nominalizată de Uniunea Social Liberală drept candidat la preşedinţia Consiliului Judeţean este senatorul Cristi Bîgiu, însă a evitat să anunţe numele candidatului democrat-liberal pentru această funcţie, negând, în schimb, că acesta ar putea fi senatorul Viorel Constantinescu. Preşedintele P.D.L. Buzău a mai spus că este sigur că va deveni primar al municipiului Buzău şi că şi-ar dori ca actualul deţinător al funcţiei, Constantin Boşcodeală, să fie de faţă atunci când va primi eşarfa de primar.