La ora când veţi citi aceste rânduri, se va fi jucat deja a doua rundă a meciului „Cine va reprezenta România la Bruxelles”. Cum s-a terminat prima, ştim cu toţii, şi deja, sincer, pe mine personal, nu prea mă mai interesează rezultatul meciului care a început la o oră când aceste rânduri vor fi fost intrate pe fluxul spre tipografie.
Încerc, şi de cele mai multe ori eşuez în a găsi o formulă pe care s-o spun, sau s-o scriu între încurajări, între noduri în gât sau lacrimi când este vorba de o despărţire. Şi, oricât aş încerca, nu reuşesc să privesc despărţirea decât ca pe ceva dureros, extrem de dureros.
Existenţa popularului personaj din folclorul contemporan, Bulă, este pusă în mare pericol. El va trebui reinventat şi transformat într-un personaj colectiv, un melanj dintre capii Uniunii Social Liberale, Ponta şi Antonescu, şi dintre piţifelnicii din jurul lor, inşi de teapa lui Nicolăescu, Ghişe şi, fără îndoială, Vanghelie la pachet cu Becali. Numai un asemenea personaj colectiv ar putea fi în stare să egaleze absurdul în care trăim, cel puţin în lumea politică românească de stânga, cea care parcă face tot posibilul să lucreze contra intereselor celor cărora le cer astăzi votul de peste trei săptămâni.
Schimbările de generaţii sunt inerente în toate domeniile vieţii, dar mai ales în sport, pentru că uzura performanţei este mult mai mare în acest domeniu urmărit de noi toţi cu sufletul la gură atunci când este vorba de spectacole de ţinută.
„Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume/ Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman/ Şi că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume/Triumfător în lupte, un nume…”. Celor care nu-şi dau seama, la prima vedere, de unde provin aceste versuri, le reamintesc că au în faţă cea de-a doua strofă a Imnului Naţional, „Deşteaptă-te române”, poezie a paşoptistului Andrei Mureşanu având titlul original „Un răsunet”.
Sunt un cetăţean disciplinat în ceea ce priveşte participarea la vot. Din 1990, am ratat doar o singură prezenţă la urne – m-am prezentat inclusiv la „referendumul pentru Monteoru”, consultare locală eşuată în urma unei prezenţe de-a dreptul lamentabile -, respectiv la referendumul din această vară, când nu am fost la vot; şi aceasta nu pentru că nu mi-ar fi păsat, ci, tocmai, pentru că mi-a păsat.
1947… Norii negri s-au năpustit peste România, aducând suferinţă asupra neamului românesc. Comuniştii au călcat peste valorile acestui încercat neam al nostru. Închisorile au fost umplute cu preoţi, intelectuali, ţărani, muncitori care, în demnitatea lor, se puneau în calea valului comunist. Dar credinţa în dragostea de neam şi ţară, credinţa în Dumnezeu şi speranţa au fost aspru pedepsite.
Cezar Preda, George Scutaru, Marcel Ciolacu, Raul Florescu, Paul Beganu, Florina Stoian, Erland Cocei, Eugen Nicolicea şi Eduard Dumitraşcu sunt nouă dintre cei 54 de candidaţi care, la alegerile parlamentare din 9 decembrie, vor cere votul cetăţenilor din judeţul nostru pentru a (re)deveni deputat sau senator într-unul dintre cele zece colegii electorale buzoiene şi care au răspuns iniţiativei cotidianului OPINIA de a se alătura „Demersului pentru sinceritate”.
Fost-am duminică pe-nserat pe Arena Naţională, să comentez pentru ascultătorii Radio România Actualităţi eternul derby cum era numit odată sau, mai nou, derby, de România, adică pe scurt, Steaua-Dinamo. Scurt a fost şi meciul mult aşteptat de noi toţi, doar 45 de minute, căci prima repriză a fost una degeaba: fotbal cu linguriţa, frică de adversar cât încape şi duel vocal de galerii cărora, dacă le-ai interzice trivialităţile, ar fi mute ca lebedele din poveşti.
Este limpede precum lumina zilei faptul că reprezentanţii Uniunii Social Liberale nu au vreun gând să renunţe la manifestările golăneşti, anticonstituţionale şi aşezate de-a curmezişul a tot ce înseamnă legislaţie europeană, care au dat pe dinafară, în toată splendoarea lor, în vara acestui an. Au lăsat-o mai moale, au tăcut atunci când Europa unită le-a bătut obrazul – lăsând, totuşi, declaraţiile anti-europene şi anti-americane pe seama unor dezaxaţi de tipul Ghişe ori Nicolăescu – însă ideile lor de acaparare totală a puterii în stat, chiar cu preţul unei noi terfeliri a legii fundamentale, au fost puse doar la dospit.
Citat 1: „Iubirea de ţară şi competenţa sunt criteriile principale ale vieţii publice. Aveţi încredere în democraţie, în rostul instituţiilor şi în regulile lor! Lumea de mâine nu poate exista fără morală, fără credinţă şi fără memorie. Cinismul, interesul îngust şi laşitatea nu trebuie să ne ocupe viaţa. România a mers mai departe prin idealurile marilor oameni ai istoriei noastre, servite responsabil şi generos (…) Nu văd România de astăzi ca pe o moştenire de la părinţii noştri, ci ca pe o ţară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noştri”. (Parlamentul României, 25 octombrie 2011)
Dragostea, fericirea, frumuseţea, tristeţea, timpul, neputinţa omului în faţa destinului sunt teme pe care fiecare dintre noi le simte, le trăieşte sau nu, dar doreşte la un moment dat să le împărtăşească cu cineva. Dacă există ceva profund, trainic, ceva ce ne dă putere să mergem mai departe, ceva ce nu ne lasă să ne descurajăm, acest ceva este emoţia, pe care ne-o dă arta, frumosul.
Să ne ferească Domnul – aşa cum a făcut-o în ultimii 23 de ani – să avem parte de vreo calamitate naturală într-o perioadă preelectorală, precum cea din aceste zile şi până pe 9 decembrie (deşi, după cum ne susură pe la urechi diverse voci din meteorologie, nu ar fi exclus ca oamenii din anumite zone ale ţării să meargă la vot prin tunelurile săpate prin omăt de forţele de ordine). Vă daţi seama ce s-ar întâmpla, în România zilelor noastre, într-o situaţie de urgenţă de anvergură naţională ivită în plină campanie electorală.
Handbalul românesc trăieşte performanţa printr-o singură echipă de club, Oltchim Râmnicu Vâlcea.
An de an, acest conglomerat internaţional de valori bazat pe un nucleu românesc şi cu capital autohton încearcă să ajungă în vârful piramidei cluburilor din acest sport, prin cucerirea Ligii Campionilor. Anul acesta, achiziţiile masive făcute în frunte cu antrenorul de top-danezul Jan Vestergaard, par să dea roade, în ciuda zbuciumului la nivel de finanţare a acestui proiect ambiţios.
Căile ferate au fost unul dintre subiectele propagandistice preferate ale guvernării Partidului Social Democrat din perioada apogeului corupţiei de partid şi de stat, respectiv sub conducerea înţeleaptă a cuplului Iliescu-Năstase.
Spre cinstea lor, doi deputaţi de bază, care candidează şi la alegerile din 9 decembrie pentru un nou mandat în colegiile electorale pe care le reprezintă acum în Parlament, s-au alăturat rapid „Demersului pentru sinceritate”, răspunzând prompt chestionarului propus de iniţiatoarele respectivului demers.
Îmi amintesc cum mă ţinea de mână şi mă plimba pe bulevardul pavat cu piatră în drumul nostru spre parcul cel mare al oraşului. Bunicul făcea paşii mari grăbindu-mă către chioşculeţul din parc de unde se auzea fanfara sau către Grădina de vară unde îşi astâmpăra setea cu o bere rece la ţap. Eram lăsată să fac ce vreau în acele momente şi mă holbam la uniformele frumoase ale artiştilor din fanfară. Îmi plăceau aceste momente, tânjeam după ele şi de aceea făceam tot posibilul ca în plimbarea aceea să fim numai noi, eu şi bunicul…
Dacă l-am apreciat pentru ceva pe cavalerul tristei figuri al politicii româneşti de după decembrie 1989 – şi l-am numit aici pe fostul preşedinte al României Emil Constantinescu – aceea a fost sinceritatea debordantă pe care a afişat-o atunci când a anunţat, la jumătatea anului 2000, că nu va mai candida pentru un nou mandat în fruntea statului.
Săptămâna trecută, am fost şi noi băgaţi în seamă de europenii aşezaţi la masa tenisului, după ce două fete, una din Arad şi alta din Constanţa, adoptate de urbea Buzăului de ceva vreme, au cucerit aurul la dublu, iar un flăcău trecut prin multe competiţii europene, mondiale şi olimpice, a cucerit un bronz la simplu, rimul după 52 de ani pentru România.
„Crin Antonescu va regreta multă vreme de aici încolo decizia de a îndepărta rând pe rând din conducerea PNL o serie de oameni care şi-au adus contribiţia lor îndelungată şi statornică pentru promovarea ideilor şi valorilor liberale. Cu aceşti oameni s-a reconstruit PNL-ul după 1990, atunci când puţină lume credea în şansa liberalismului românesc, cu ei a ajuns partidul să fie astăzi ceea ce este”, aceasta este postarea apărută, sâmbătă, pe pagina de Facebook a fostului lider al Partidului Naţional Liberal, ex-premierul Călin Popescu Tăriceanu.