Îmi amintesc cum mă ţinea de mână şi mă plimba pe bulevardul pavat cu piatră în drumul nostru spre parcul cel mare al oraşului. Bunicul făcea paşii mari grăbindu-mă către chioşculeţul din parc de unde se auzea fanfara sau către Grădina de vară unde îşi astâmpăra setea cu o bere rece la ţap. Eram lăsată să fac ce vreau în acele momente şi mă holbam la uniformele frumoase ale artiştilor din fanfară. Îmi plăceau aceste momente, tânjeam după ele şi de aceea făceam tot posibilul ca în plimbarea aceea să fim numai noi, eu şi bunicul…
Îmi amintesc cum mă ţinea de mână şi mă plimba pe bulevardul pavat cu piatră în drumul nostru spre parcul cel mare al oraşului. Bunicul făcea paşii mari grăbindu-mă către chioşculeţul din parc de unde se auzea fanfara sau către Grădina de vară unde îşi astâmpăra setea cu o bere rece la ţap. Eram lăsată să fac ce vreau în acele momente şi mă holbam la uniformele frumoase ale artiştilor din fanfară. Îmi plăceau aceste momente, tânjeam după ele şi de aceea făceam tot posibilul ca în plimbarea aceea să fim numai noi, eu şi bunicul…
După mulţi ani, am decis că e vremea să îmi aleg drumul. Şi l-am ales. Sunt unul dintre cei care s-au întors acasă, într-un oraşel de provincie în care, odinioară, fanfara era una din atracţiile verii. Privesc oraşul acesta cu ochii copilului căruia i-au fost spuse multe taine. Poveştile vorbeau despre închisoarea în care se întâmplau lucruri groaznice, despre biserica ridicată de Brâncoveanu, despre evreii care aveau magazine de-a lungul Străzii Mari şi de unde se cumpărau cele mai bune acadele sau celebra vată pe băţ.
Dacă mi-aţi cere să vorbesc despre oraşul meu de astăzi, nu aş putea începe decât cu semnele vizibile ale modernizării sale sau cu schimbarea de mentalitate a locuitorilor săi. Râmnicenii sunt oameni care îţi strâng mâna când te întâlnesc şi care au învăţat să-ţi zâmbească. Dar, lucrul cel mai frumos este acela că în oraşul meu sunt din ce în ce mai mulţi copii. Şi acesta este un semn bun!
De ce vă scriu toate acestea la ceas de seară? Pentru că oraşul meu, iată, îşi găseşte loc ca să-şi spună poveştile în paginile acestui ziar. Şi, dacă vă amintiţi, acest lucru s-a mai întâmplat, dar a trecut mult timp de atunci. Am traversat aproape un an, greu, trudit, în care s-au întâmplat foarte multe lucruri frumoase pe care vreau să vi le împărtăşesc şi vouă, celor care nu le cunoaşteţi sau le-aţi uitat. O să vă vorbesc astăzi despre „bijuteria” Râmnicului, Centrul Cultural „Florica Cristoforeanu”. De-a lungul acestui an, instituţia de cultură, în parteneriat cu Editura Rafet, a oferit iubitorilor de literatură două festivaluri de poezie, evenimente rar întâlnite pe scenele literare ale marilor oraşe în ultima vreme.
Dintre acestea, un adevărat regal a fost „Festivalul internaţional – Concurs de creaţie literară Titel Constantinescu”, aflat la a cincea ediţie. S-au înscris în concurs 529 de lucrări din ţară şi străinătate, au fost 31 de nominalizări şi 11 premii. Atracţia evenimentului literar a fost Dumitru Radu Popescu, câştigătorul marelui premiu pentru volum de teatru. Marele premiu pentru proză a fost primit de Emil Lungeanu, însă premiul pentru poezie nu a fost acordat. Au fost prezenţi şi Dan Mircea Cipariu, Tudor Cicu sau traducătorul Ion Roşioru. Maria Margareta Labiş, sora poetului Nicolae Labiş, a dedicat o “scrisoare” a regretatului poet lui D. R. Popescu şi a recitat poezia „Noi, nu!”.
În cadrul celui de-al doilea festival, „Festivalul cărţii râmnicene”, aceiaşi organizatori au publicat şi lansat cărţile scriitorilor şi poeţilor râmniceni precum „Ecouri peste timp”, de Florea Costache, „Lumini din adâncuri”, de Traian Cristea, „Spre cer”, de Ştefania Selegian, „Lampa mea cu gânduri mov”, de Marian Ilie, „Început de viaţă nouă”, de Pompiliu Dimitriu, „Histoires d’amour a travers l’histoire”, de Nicolae Bratu, „Mici apocalipse de adormit omenirea”, de Dan Manciulea, „Zona etnografică Râmnicu Sărat”, de Dumitru Hangu, „Sens şi contrasens”, de Răzvan Theo Chirac, „Tăcerea din cuvânt”, de Vasile Ghinea, „La agapă cu Dumnezeu”, de Constantin Marafet şi alţii.
Săptămâna aceasta, centrul cultural râmnicean a fost gazda întâlnirii cu scriitorul Nicolae Georgescu, prilej cu care scriitorul şi-a lansat volumul „Boala şi moartea lui Eminescu”, carte la a II-a ediţie, legată de misterul morţii Marelui Eminescu. Această bogată activitate literară s-a bazat pe munca asiduă a membrilor Cenaclului „Alexandru Sihleanu” care activează în cadrul instituţiei de cultură râmnicene.
Şi aceste lucruri despre care v-am povestit sunt motive pentru care am hotărât că trebuie să mă întorc acasă. Ca să construiesc împreună cu semenii mei, râmnicenii!
Violeta VÎLCU este profesor de Limba Latină la Liceul Teoretic „Ştefan cel Mare” şi director al Centrului Cultural „Florica Cristoforeanu”