Buzoienii au acces gratuit la proiecţia celor mai noi filme româneşti de comedie

O adevărată sărbătoare a filmului românesc, la Buzău. Aşa ar putea fi descris weekendul acesta, în care buzoienii pot participa la Zilele Filmului Românesc, un eveniment iniţiat de Centrul Cultural Francofon Buzău şi susţinut financiar de către Consiliul Judeţean prin intermediul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale.

„Magicianul“ Toni Şeicărescu a liniştit apele printre scriitorii buzoieni (foto)

Zeci de publicişti buzoieni şi-au dat întâlnire vineri în aula Bibliotecii „V. Voiculescu” cu prilejul celei de a VII-a ediţii a Festivalului „Primăvara Poe­ţilor“.    

Încă de la intrare, pe treptele instituţiei, câţiva poeţi dezbăteau la o ţigară candidaturile din acest an pentru titlul de cel mai bun volum de poezie.

Liviu Vârciu şi Ioan Isaiu, pe scena buzoiană, în „Menage a trois”

Cunoscut mai mult pentru apariţiile în emisiunile mondene, Liviu Vârciu s-a hotărât să valorifice la maximum capitalul de imagine de care dispune şi a devenit mai nou…actor. Fostul component al trupei L.A. vine peste două săptămâni la Buzău cu spectacolul „Menage a trois”, după Neil Simon, o producţie regizată de Sorin Misirianţu, în care face echipă cu Ionela Nedelea şi Ioan Isaiu – actor cunoscut pentru rolurile din câteva telenovele de succes.

Centrul Cultural Francofon Buzău, premii şi excursii în Paris pentru elevii cu rezultate deosebite în domeniul limbii franceze

În urma parteneriatului cu Delegaţia Wallonie-Bruxelles, 18 elevi şi profesori din Buzău  au avut ocazia deosebită de a participa gratuit la spectacolul de teatru în limba franceză „Femeia, ca un câmp de lupta”, de Matei Vişniec, prezentat pe scena ARCUB din Bucureşti, pe data de 30 martie 2013.

CENACLUL „ALEXANDRU SIHLEANU”

    A FOST ODATĂ, CA-N POVEŞTI…

       Sâmbătă, 30 martie, şedinţa Cenaclului literar-artistic „Alexandru Sihleanu” de la Centrul Cultural „Florica Cristoforeanu” din Râmnicu Sărat a fost închinată lansării cărţii de proză scurtă, „Bârlogul”, apărută la Ed. „Editgraph”, 2013, autor Marian Rădulescu, lansare solicitată de autor şi a cuprins, şi omagierea celui care a fost Hristea Nichita Stănescu (31 martie 1933 Ploieşti – 13 decembrie 1983 Bucureşti). „Regizorul” evenimentului, Constantin Marafet a început cu recitare, „A şasea elegie” de Nichita:

Maia Morgenstern, o Maitreyi criogenată la Buzău

La doar cinci minute peste ora la care era programat spectacolul, în sală nu ai loc să mai arunci un ac. Aproape 600 de buzoieni s-au îngrămădit luni să vadă spectacolul Maitreyi, atraşi atât de celebra poveste a lui Mircea Elia­de, dar mai ales de numele Maiei Morgenstern, de pe afiş. O simplă privire aruncată în sală te face să înţelegi că, cel puţin din punct vedere organizatoric, spectacolul este deja un succes atâta timp cât preţul biletelor a fost unul conside­rabil, 50 lei, respectiv 70 lei.

Şcoala Populară de Arte şi Centrul pentru Conservarea Culturii Tradiţionale, comasate sub conducerea lui Adrian Petre

O nouă instituţie de cultură în subordinea Consiliului Judeţean. Pe ordinea de zi, în şedinţa de astăzi a CJ Buzău se regăseşte şi proiectul de hotărâre referitor la înfiin­ţarea Centrului Judeţean de Cultură şi Artă, instituţie care, dacă proiectul se aprobă, va funcţiona în urma comasării Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Buzău cu Şcoala Populară de Arte şi Meserii Buzău.

Zeci de artişti şi publicişti, invitaţi mâine de Gheorghe Petcu la lansarea unei noi enciclopedii

Invitaţi unu şi unu, la lansarea celei mai recente enciclopedii coordonate de buzoianul Gheorghe Petcu. Mâine, alături de autor se vor afla de la ora 17.00, în sala Consiliului Judeţean, o sumedenie de artişti, scriitori, istorici şi cadre militare, cu ocazia prezentării volumului „Judeţul Buzău – Tradiţii. Legende. Obiceiuri. Datini. Mituri. Arhitectură. ­Turism. Credinţele ţăranului român despre cer şi stele”.

Schimb de experienţă româno-german, în limbaj mimico-gestual

În perioada 03-23 martie 2013, la sediul ,,Asociaţiei Centrul de pregătire pentru o viaţă independentă în limbaj mimico-gestual” din Buzău, activităţile şi proiectele curente au fost desfăşurate alături de un volun­tar german. Este vorba despre Mrs. Marita Rehbein, voluntar  SES (Senior Expert Service) din cadrul ,,Foundation of German Industry for International Cooperation”.