De la muzică, la gastronomie şi benzi desenate, în Luna Francofoniei (foto)

După Festivalul Naţional FRANCOCHANSON, Centrul Cultural Francofon de la Buzău a continuat să mar­cheze în această lună sărbătorirea celor 20 de ani de la aderarea României la Organizaţia Internaţională a Francofoniei.

Astfel, elevii buzoieni din şase şcoli, Complexul de Servicii pentru Copii Sf Stelian şi Palatul Copiilor au avut ocazia să participe la câteva ateliere muzicale inedite coordonate de doi tineri muzicieni francofoni din Congo şi Nigeria, voluntari UNICEF. De asemenea, în perioada 12 -16 martie, Centrul Francofon în parteneriat cu Aurora Shoping Mall au organizat: ateliere de gastronomie franceză, un atelier în cadrul căruia au confecţionat şi decorat Turnul Eiffel, un spectacol de muzică şi dansuri francofone, plus un eveniment în cadrul căruia au fost decernate atestatele DELF pentru parti­cipanţii la sesiunea februarie 2013 – 16 martie 2013.

„Elevii de gimnaziu au avut ocazia, cu sprijinul Bibliotecii Judeţene, să participe la ateliere de lectură a benzilor desenate în limba franceză şi chiar de realizarea a unora. Trebuie ştiut că în urma parteneriatului cu Institutului Francez din Bucureşti, Centrul Cultural Francofon Buzău va organiza în luna mai  2013 un stagiu de formare pentru profesorii de limba franceză şi pentru cei din învăţământul primar cu scopul promovării acestei metode care va fi pusă la dispoziţia Centrului Cultural Francofon pentru continuarea atelierelor organizate cu preşcolari şi elevi din învăţământul primar. În  perioada 19-22 martie, profesori voluntari de la Centrul Cultural Francofon Buzău au organizat mai multe ateliere de limba franceză pentru cei mici, în şcoli din oraşul Buzău”, a declarat Maria Monalisa Pleşea, preşedintele Centrului Cultural Francofon. Exa­menul pentru obţinerea diplomei de studii în limba franceză pentru elevii din învăţământul primar va fi organizat pentru prima dată în România şi la Buzău pe data de 8 iunie 2013, pentru două niveluri ale Cadrului European Comun de Referinţă pentru Limbi: A1.1 şi A1.   

{vsig}articole/2013/03/25/franc{/vsig}