CENACLUL „ALEXANDRU SIHLEANU”-AMINTIRILE, CLOPOTE DE CRISTAL CE BAT LA POARTA UITĂRII

            Sâmbătă, 17 martie 2013, în cadrul şedinţei Cenaclului literar-artistic „Alexandru Sihleanu” de la Centrul Cultural „Florica Cristoforeanu” din Râmnicu Sărat au fost lansate două cărţi: „Duhovnicul – un prieten de suflet”, <un mic ghid spiritual pentru cei începători, ca să aibă mult curaj la spovedanie, cât şi pentru cei înduhovniciţi, ca să urce şi mai mult pe scara spiritualităţii ce duce până la Dumnezeu>, care a văzut lumina zilei la Ed. „AlphaMDN” 2013, autor Sava Bogasiu (pseudonimul pr. prof. dr. Mihail Milea), un om de o mare nobleţe sufletească.

Mircea Diaconu şi Alexandru Repan, la Buzău, într-un spectacol pe care nu ai voie să-l ratezi

Oricât ar părea de greu de crezut, într-o lume dominată de internet, telenovele şi pseudo-ştiri, dramaturgia româ­nească se poate mândri cu o serie de spectacole care se joacă de 20 de ani cu casa închisă. Fie că este vorba despre o distribuţie sclipitoare, fie de o poveste ieşită din comun sau chiar ambele variante, teatrul reuşeşte în continuare să umple săli.

A murit clarinetistul Dumitru Sâpcu (foto)

Profesorii Liceului de Artă „Margareta Sterian” şi prietenii buzoieni care l-au cunosc, anunţă cu regret moartea reputatului muzician Dumitru Sâpcu. Născut la 10 iunie 1947 la Bucureşti, fostul profesor la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iaşi, a absolvit în anul 1961 şcoala Generală de Muzică din Buzău, la clasa de clarinet a prof. Gheorghe Cabel.

Dumitru Ion Dincă, inclus în Colecţia Opera Omnia

Buzoianul Dumitru Ion Dincă se alătură galeriei celor 200 de scriitori români incluşi în colecţia de poezie contemporană „Opera Omnia”. Cunoscutul publicist buzoian a beneficiat recent de un volum care a văzut lumina tiparului cu titlul „Arborele manuscris”.

CENACLUL „ALEXANDRU SIHLEANU” Tăcute curg singurătăţile noastre în albia întunericului

            Sâmbătă, 9 martie, în deschiderea şedinţei Cenaclului literar-artistic „Alexandru Sihleanu”, de la Centrul Cultural „Florica Cristoforeanu” din Râmnicu Sărat, l-a propunerea lui Constantin Marafet, s-a ţinut un moment de reculegere în memoria scriitorilor: Mihail Voicu şi Mircea Dinutz. Dumnezeu să-i odihnească! A urmat un scurt moment de divertisment susţinut de Matincă Costea, pe un text de George Topârceanu, „Ripostă” şi  un text propriu, „O seară la dans”, cu aplauze la final.

Ritmuri africane şi chansonete în a doua zi a Festivalului Francochanson (foto)

După o primă zi dedicată elevilor de gimnaziu şi muzicii populare româneşti, Festivalul Naţional FRANCOCHANSON a continuat duminică la Buzău cu secţiunea pentru liceeni. În ceea ce priveşte spectacolul de gală, în locul reprezentanţilor Centrului Creaţiei Populare Buzău pe scena de la Consiliul Judeţean au urcat doi artişti exotici.

Prima zi a Festivalului Francochanson, între muzica franceză şi cea tradiţională românească (foto)

Concurenţă strânsă în prima zi a Festivalului Naţional de Muzică Francofonă FRANCOCHANSON de la Buzău. Desfăşurată, ca de obicei, pe două secţiuni – gimnaziu şi liceu – competiţia, care a ajuns anul acesta la cea de a IV-a ediţie, s-a desfăşurat în acest week-end, în sala Consiliului Judeţean.

Valeriu Şuşnea s-a întors la prima dragoste: pictura pe sticlă (foto)

Artistul plastic Valeriu Şuşnea s-a întors la prima dragoste, odată cu împlinirea vârstei de 53 de ani. Aşa cum şi-a obişnuit publicul, preşe­dintele UAP Buzău a organizat, miercuri, cu ocazia aniversării, o amplă expoziţie cu cele mai recente creaţii, printre care şi pictură pe sticlă, tehnică prin care Şuşnea debuta în urmă cu ceva ani pe simezele buzoiene.

CENACLUL „ALEXANDRU SIHLEANU”: NIMIC MAI DĂUNĂTOR, DECÂT ABUZUL DE SENTIMENTE

            Sâmbătă, 2 martie, şedinţa Cenaclului literar-artistic „Alexandru Sihleanu” de la Centrul Cultural „Florica Cristoforeanu”, din Râmnicu Sărat, a debutat cu un scurt moment de divertisment,  susţinut de Matincă Costea, pe un text de Tudor Muşatescu,    ”Un om cult” şi „Eu sunt Nică Titirează” de Ion Măgârdiceanu, finalizat cu aplauze.

Maia Morgenstern şi Vlad Zamfirescu vin la Buzău cu Maitreyi

Spectacolul pune laolaltă în premieră povestea lui Eliade şi romanul-replică scris de Maitreyi Devi

Actori de primă mână şi un spectacol care are toate şansele să umple în această lună sala Casei de Cultură a Sindicatelor. Este vorba despre piesa de teatru Maitreyi, de Mircea Eliade, care se joacă la Buzău, pe 19 martie, de la ora 19,00.

Valeriu Şuşnea îşi sărbătoreşte ziua pe simeze

Artistul a pregătit câteva surprize pentru cei care vor fi alături de el miercuri

Aşa cum i-a obişnuit deja de ani buni pe iubitorii de artă, artistul Valeriu Şuşnea îşi sărbătoreşte ziua de naştere în cadrul unui vernisaj cu prieteni. Astfel, preşedintele Uniunii Artiştilor Plastici (UAP) Buzău invită buzoienii, miercuri, 6 martie, la Galeriile de Artă, cu ocazia vernisajului „Semn şi Simbol 53”, în cadrul căruia vor fi prezentate cele mai recente creaţii ale artistului.

CENACLUL „ALEXANDRU SIHLEANU”

SACRA FOAME DE ARGINŢI

            Sâmbătă, 23 februarie, şedinţa Cenaclului literar-artistic „Alexandru Sihleanu” de la Centrul Cultural „Florica Cristoforeanu” din Râmnicu Sărat a debutat cu un scurt moment de divertisment susţinut de Matincă Costea, pe un text de Teodor Speranţia, „Tunsă sau rasă” şi un potpuriu de muzică uşoară românească de altădată, într-o uşoară nostalgie, chiar dacă nu a fost un cântăreţ de top.

            A urmat lectorul de serviciu, Aneta Pioară, cu teatru. După o poezie baladescă, domnia sa ne prezintă teatru, un teatru cu o tematică realistă: divorţuri, amante, însuşiri de bunuri necuvenite, moştenitori care îşi revendică proprietăţile preluate abuziv de un regim sau persoane particulare. Azi a prezentat partea a treia, „Pedeapsa”, a unei trilogii „Destinul spurcat” : „Fotografia blestemată”, „Capcana.” S-ar părea că are „respiraţie” pentru susţinerea genului dramatic. Conturează personaje, creează dialog, conflict dramatic, deznodământ neaşteptat. Personajul principal este prea sigur de el, se consideră mai isteţ decât este, viaţa o priveşte prin prisma banului, fără a ţine cont de cei din jur şi de sentimentele lor şi în final… se sinucide. Cât de inspirat este titlul ales, rămâne până la urmă opţiunea autoarei.

            „Teatrul se scrie greu. Dna Pioară este un caz singular în cadrul Cenaclului nostru abordând un gen spinos. Lucrarea dovedeşte conflict dramatic, dialogheză frumos, antrenant, iar deznodământul este aşa cum şi-a intitulat creaţia, dramatic. Anumite personaje reamintesc, sub impulsul nostalgiei, perioade de timp pe care noi le-am trăit.” (Matincă Costea)

            „Când dna citea, m-am imaginat în sala de spectacol şi acţiunea face referire la timpurile trăite. Este vorba de personajul principal, Andrei, un pervers, joacă pe bani atât femeile care îi trec prin viaţă, cât şi proprii copii. ªi cele care au intrat în acest joc al banului sunt vinovate. Mi-a plăcut. Felicitări!” (Valeria Popa)

            „Referitor la ceea ce a prezentat, subiectul se poate data ianuarie-februarie, 1991. Îmi place ce scrie dna. Casierul găsise comoara boierului şi s-a văzut ce poamă era. Teatrul a devenit de actualitate, a coborât în stradă. Românii au devenit prea trişti. Dacă asculţi un cuplu ai să spui: <Ai dracului, ce teatru joacă!>” (Dumitru Hangu)

            „Dna şi-a făcut mâna, pentru că se vede un progres deosebit, ajungând de la o poveste romanţată, la o poveste poliţistă, să o facă plăcută pentru a fi citită. Mai trebuie nişte scrieri de regie. Felicitări şi o aşteptăm cu alte piese.” (Dan Mihail Zanfirescu)

            „Văd în dna Pioară un ansamblu de aptitudini armonizate şi anume: talentul scriitoricesc, talentul regizoral, actoricesc şi scenografic. Piesa este o evocare dramatică, graduală, realistă, surprinzând comportamentul uman. Domină ideea de dreptate, conceptul de adevăr. Intriga este bine studiată, este captivant şi în general este un drum bun spre perfecţiune.” (Andrei Câmpeanu)

            Sâmbătă, 2 martie, începând cu ora 11.00, lectorul de serviciu al şedinţei Cenaclului „Alexandru Sihleanu” va fi Valeriu Perianu, cu poezie.