Ecologizarea Crângului și paradă de costume eco, acțiuni de Ziua Mediului ale Agenției pentru Protecția Mediului și ECOPIM RECYCLING

Ziua  Mondială a Mediului,  sărbătorită în fiecare an în data de 5 iunie, readuce în atenţia publicului problemele legate de protecţia mediului înconjurător. Aniversarea acestei zile a fost stabilită în anul 1972, în cadrul Adunării Generale a Naţiunilor Unite.

Sărbătorirea Zilei Mondiale a Mediului oferă, în fiecare an, ocazia de a analiza efectele negative pe care le au acţiunile noastre asupra mediului şi reprezintă un îndemn de a acţiona unitar pentru  utilizarea durabilă a patrimoniului natural.

Cu acest prilej, au loc acţiuni de educaţie pentru mediu în cadrul acordurilor de colaborare încheiate cu Agenția pentru Protecția Mediului Buzău cu şcolile din municipiu: elevii şi cadrele didactice din aceste unităţi şcolare participă la acţiuni de colectare a deşeurilor reciclabile, organizează concursuri de afişe, de desene sau de referate,  expoziţii cu lucrări realizate din materiale reciclabile/refolosibile, parade ale costumelor realizate din deşeuri reciclabile, întreceri sportive.

Sunt proști sau au misiune?

Este incredibil de câtă lipsă de caracter și de câtă micime pot da dovadă politicienii dâmbovițeni în aceste zile, din punctul meu de vedere hotărâtoare pentru viitorul pe termen lung al României. Și spun hotărâtoare întrucât nu am mai asistat

Silviu Roșioru, viceprimar în locul lui Sebastian Radu

După cum OPINIA a anticipat, Partidul Poporului-Dan Diaconescu va obține, în urma perfectării alianței “anti-Băsescu” (PSD+PP-DD) la nivel central, un post de viceprimar al municipiului Buzău. Întrucât toată lumea știe câtă bază se poate pune pe cuvântul dat de primarul Boșcodeală, reprezentanții PP-DD au negociat obținerea acestei funcții direct la București, cu secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, susțin surse social-democrate locale.

De ce îl resuscitează Ponta pe Băsescu

Nu cred că a surprins mai pe nimeni apariția ideii noii alianțe parlamentare și în teritoriu dintre partidele componente ale Uniunii Social Democrate și forma­țiunea politicăce poartă numele patronului OTV, o tentativă de

Fostul lider PMP Buzău George Vlad preia președinția organizației municipale PDL

Decizia Biroului Permanent Județean al PDL Buzău, de a “deschide ușile partidului pentru foști, actuali și viitori membri PDL”, având ca țintă principală recuperarea foștilor membri democrat-liberali care au părăsit această formațiune politică “aburiți de mirajul Partidului Mișcarea Populară”, a început să dea roade.

Ieri după amiază s-a reînscris în Partidul Democrat Liberal fostul consilier județean George Vlad, care a deținut funcția de lider al organizației municipale PMP, în fruntea căreia a obținut un rezultat notabil în municipiul Buzău la alegerile europarlamentare din 25 mai, respectiv un procent de 8,44 la sută.

Primarul din Calvini, exclus din PDL

Primarul comunei Calvini, Neculai Curelea, a fost exclus din Partidul Democrat ­Li­beral, ca urmare a rezultatelor slabe obținute de PDL atât la scrutinul parțial pentru alegerea unui nou consiliu local cât și la alegerile europarlamentare. Aceasta a fost decizia Biroului Permanent Județean al PDL,