Surparea unui versant la intrarea în Sărata Monteoru transformă,,Drumul Vinului“ în pericol public

Drumul către stațiunea Sărata Monteoru este, în pragul deschiderii sezonului de concedii, în pericol de a fi afectat de o alunecare de teren care s-a activat în imediata vecinătate

a Sursei Prag, pe panta de dinaintea intrării în stațiune, pe sensul drept de mers venind dinspre satul de centru al comunei Merei. Deocamdată, mâlul care se scurge de pe versantul surpat nu a ajuns decât pe o mică porțiune a carosabilului, însă, chiar și acum, mai ales în condiții de ploaie, zona respectivă reprezintă un pericol deosebit pentru cei care se deplasează cu autovehiculele spre stațiunea Sărata Monteoru.

Primarul comunei Merei, Ștefan Chircă, spune că respectiva alunecare de teren s-a activat în urma ploilor din ultimele două săptămâni. ,,Terenul pe care s-a produs alunecarea este privat, în administrarea Ocolului Silvic. Șoseaua, care face parte din <Drumul Vinului>, este al Consiliului Județean; noi am sesizat instituția, dare pânăîn momentul de față (sîmbătă dimineața, n.r.), nu a venit nimeni să se intereseze”, spune primarul Ștefan Chircă.

Președintele Consiliului Județean, Cristinel Bîgiu, spune că a aflat despre alunecarea de teren, dar că asemenea intervenții se fac după ce se opresc ploile: ,,S-a mai curățat acolo, asemenea puncte apar în mai multe locuri din județ din cauza preciptațiilor abundente, dar intervențiile se fac după ce încetează ploile”, spune Cristinel Bîgiu.

Întrucât zona periculoasă nu este nici măcar semnalizată corespunzător, să sperăm că cineva va lua vreo decizie măcar pentru a se atrage atenția conducătorilor auto asupra acesteia, înainte de a se produce vreo tragedie rutieră.