Senatorul Popa, înapoi în PP-DD, deputatul Coman, în instanţă

Senatorul independent de Buzău Constantin Popa a fost reprimit în Partidul Poporului-Dan Diaconescu – formaţiune politică pe listele căreia a devenit parlamentar pe 10 decembrie 2012 – şi din care a fost exclus la începutul lunii iunie, în urma unui „schimb de amabilităţi” pe care l-a avut cu mai mulţi lideri ai PP-DD, printre care şi preşedintele Simona Man, pe parcursul unei reuniuni politice.

Deputatul PNL George Scutaru, desemnat lider al grupului liberal din Cameră

Deputatul liberal de Buzău George Scutaru va fi noul lider al grupului parlamentar PNL de la Cameră, după ce Andrei Gerea a fost propus pentru funcţia de ministru al Economiei.

Aceste anunţ a fost făcut de preşedintele Partidului Naţional Liberal, Crin Antonescu, după şedinţa Biroului Politic Naţional al PNL, în care s-a votat ca Andrei Gerea să fie propus pentru Ministerul Economiei.

Cezar Preda: „Descentralizarea nu se poate face cum a făcut Dragnea la referendum“

Vicepreşedintele Partidului Democrat Liberal, deputatul Cezar Preda, a spus, la sfârşitul săptămânii trecute, pe parcursul unei conferinţe de presă pe care a susţinut-o la Buzău, că este prea puţin important pentru buzoieni unde va fi capitala regiunii din care va face parte Buzăul, atât timp cât liderii politici locali nu sunt jucători, ci „firimiturişti”. Mai mult, el susţine că regio­nalizarea nu are nicio legătură cu descentralizarea, aceasta din urmă fiind obligatorie, dar nu făcută decât în urma unei gândiri profunde:

Primăria a găsit şmecheria să scape RAM de o datorie de 310 miliarde lei la Fisc

Consiliul Local Municipal Buzău şi-a dat acordul ieri, într-o şedinţă extraordinară, pentru completarea Hotărârii nr. 126/2012 a Consiliului Local al Municipiului Buzău privind aprobarea cuantumului pierderilor înregistrate de Regia Autonomă Municipală „RAM“ Buzău  în perioada 2006 – semestrul I 2012 prin prestarea serviciilor publice de producere, transport, distribuţie şi furnizare a energiei termice în sistem centralizat către populaţie.

„L-a ameninţat cu bătaia că l-a făcut pe primar bou. Dar primarul de ce l-a făcut pe el bou?” Şedinţa Consiliului Local Săgeata, gata-gata să dea în bătaie ca-n Vestul Sălbatic

Spirite încinse la maxim la ultima şedinţă a Consiliului Local Săgeata, după ce doi consilieri ai Partidului Democrat Liberal, Olimpia Pavel şi Victor  Papuc, au încercat să ceară socoteală primarului social-democrat al comunei, Sorin Tănase, asupra unor proiecte de hotărâri supuse dezbaterii sau chiar votate în şedinţele anterioare, pe care cei doi le consideră ilegale sau inoportune.

Avocatul Irina Grigore, noul lider al tinerilor democrat-liberali

Avocatul Irina Grigore a fost aleasă, sâmbătă, ­preşe­dinte al organizaţiei judeţene de tineret a Partidului Demo­crat Liberal, pe parcursul lucrărilor  Consiliului de Coordonare Judeţean al OTPDL, desfăşurat la Complexul Mariage şi la care au participat aproximativ 150 de delegaţi.

Cezar Preda: „Nu poate exista doar tandemul preşedinte-premier, fără şeful de partid din care aceştia provin”

Vicepreşedintele Partidului Democrat Liberal, deputatul Cezar Preda, a declarat, sâmbătă, la Buzău, că numărul de candidaţi înscrişi în competiţia internă pentru lansarea în cursa pentru alegerile prezidenţiale de anul viitor este un lucru bun; mai mult, susţine acesta, PDL va susţine candidatul unic al dreptei indiferent dacă acesta va fi sau nu demo­crat-liberal:

Locuri de muncă vacante în trei instituţii buzoiene

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Buzău organizează concurs de recrutare pentru ocuparea, pe perioadă nedeterminată, a funcţiei publice de execuţie vacante de inspector, clasa I, grad profesional principal pentru Compartimentul Stabilire şi Plăţi Drepturi Şomeri.

Avocatul Irina Grigore, noul lider al tinerilor democrat-liberali buzoieni

Avocatul Irina Grigore a fost aleasă, astăzi, preşedinte al organizaţiei judeţene de tineret a Partidului Democrat Liberal, pe parcursul lucrărilor  Consiliului de Coordonare Judeţean al OTPDL, desfăşurat la Complexul Mariage şi la care au participat aproximativ 150 de delegaţi. Au fost prezenţi, de asemenea, la întrunirea tinerilor PDL Buzău, vicepreşedintele Partidului Democrat Liberal, deputatul Cezar Preda, preşedintele Tineretului Democrat Liberal, Sorin Moldovan, vicepreşedintele responsabil cu resursele umane al aceleiaşi organizaţii, Tănase Stamule, precum şi preşedinţii organizaţiilor municipale Buzău şi Râmnicu Sărat, Ciprian Ene şi Raul Florescu.

Cezar Preda despre Mihai Răzvan Ungureanu:„Dacă el are în creier o dungă roşie peste care nu poate trece, noi, PDL, avem un zid roşu peste care nu putem trece“

Vicepreşedintele Partidului Democrat Liberal, deputatul Cezar Preda, a criticat, ieri, la Buzău, pe parcursul unei conferinţe de presă, afirmaţiile fostului premier Mihai Răzvan Ungureanu, liderul Forţei Civice, care, miercuri seara, şi-a anunţat intenţia de a candida la preşedinţia României, dar fără a accepta o fuziune dintre PDL şi formaţiunea politică pe care o conduce:

Sâmbătă, alegeri la Tineretul Democrat-Liberal

Organizaţia de tineret a Partidului Democrat Liberal îşi alege, sâmbătă, începând cu ora 11,00, noua structură de conducere, în cadrul Consiliului de Coordonare Judeţean, la care vor participa 150 de ­de­legaţi, alături de care va fi prezent, ca reprezentant al organizaţiei centrale, preşedintele Tineretului Democrat Liberal, Sorin Moldovan.

Cum îşi bate Guvernul joc de locuitorii oraşului Pogoanele

Oraşul Pogoanele va sta fără consiliu local încă jumătate de an, deşi sentinţa Tribunalului Buzău de dizolvare a deli­berativului local a rămas definitivă la începutul lunii august. Asta înseamnă că, până la sfârşitul acestei luni ori începutul lunii noiembrie, ar fi trebuit să fie organizate alegeri anticipate.

Astăzi, primul termen în procesul de corupţie al primarului Boşcodeală

Judecătoria Braşov are pe rol, astăzi, primul termen în dosarul în care primarul municipiului Buzău, Constantin Boşcodeală, este acuzat de procurorii Serviciului Teritorial Ploieşti din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, pentru comiterea trei infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată.

Cezar Preda: „Partidul Mişcarea Populară, un partid de frustraţi, nu de măicuţe!”

Preşedintele organizaţiei judeţene a Partidului Demo­crat Liberal, deputatul Cezar Preda, a afirmat că Mişcarea Populară, recent lansată şi la Buzău, în cadrul unei aşa-zise festivităţi, desfăşurate într-o sală goală, nu este o formaţiune politică formată din „măicuţe”, aşa cum şi l-ar fi dorit preşedintele Traian Băsescu, ci una „de frustraţi”:

Cezar Preda: „Presiunile lui Ali Baba, acest Dragnea reîncarnat, şi cei 40 de baroni l-au silit pe Ponta să se amestece în treburile Justiţiei”

Presiunile „lui Ali Baba, acest Dragnea reîncarnat, şi ale celor 40 de baroni” stau, de fapt, la originea amestecului, fără precedent din perioada 2000-2004, a politicului în Justiţie, este de părere vicepreşedintele Partidului Democrat Liberal, deputatul Cezar Preda.