Spirite încinse la maxim la ultima şedinţă a Consiliului Local Săgeata, după ce doi consilieri ai Partidului Democrat Liberal, Olimpia Pavel şi Victor Papuc, au încercat să ceară socoteală primarului social-democrat al comunei, Sorin Tănase, asupra unor proiecte de hotărâri supuse dezbaterii sau chiar votate în şedinţele anterioare, pe care cei doi le consideră ilegale sau inoportune.
Consilierii susţin că acestor reproşuri li s-a răspuns cu jigniri, care, la un moment dat, puteau degenera într-o bătaie ca-n Vestul Sălbatic, în incident lăsându-se antrenaţi atât vice-primarul Vasile Dragu, cât şi consilierii Gheorghe Tuzu şi Nicolae Crăciun, toţi colegi de partid ai primarului. Cei implicaţi nu neagă jignirile pe care le-au adresat consilierului democrat-liberal, susţinând, însă, că au fost provocaţi, neadmiţând, însă, că acestea ar fi fost pe punctul de a degenera în bătaie.
„Nesimţit, bou, măgar, trădător”
„Domnul primar şi-a permis să-l jignească pe Victor Papuc, să-l facă nesimţit, bou, măgar, trădător, pentru că acum câţiva ani de zile ar fi fost în tabăra lor şi că a votat nu ştiu cum. Papuc a ripostat: <Voi ăştia sunteţi, să acaparaţi tot, să luaţi tot>. Gheorghe Tuzu, care este consilier şi care este finul primarului – mai bine zis al tatălui primarului – a sărit să-l bată. Atunci m-am ridicat, l-am luat de umăr şi i-am spus că-l rog frumos să ia loc şi să nu transformăm şedinţa în altceva şi să fiu nevoită să chem Poliţia aici. A trecut la scaunul dumnealui, dar de acolo tuna şi fulgera… După incidentul ăsta, ce şedinţă să mai fie? Nu s-a mai discutat nimic! Săriseră şi consilierul Nicolae Crăciun şi viceprimarul Vasile Dragu. A început şi vicele să spună una-alta, dar l-am potolit eu, că ieşea scandal. Când l-am văzut pe Tuzu că vine din spate… Nu a apucat să pună mâna pe Papuc, că l-am tras de umăr. L-a ameninţat cu bătaia, că de ce l-a făcut pe primar bou? Dar primarul de ce l-a făcut pe el bou?”, ne-a relatat consilierul PDL Olimpia Pavel.
„S-au spus cuvinte ceva mai grele”
De cealaltă parte, primarul Sorin Tănase susţine că cel care ar fi început cu jignirile ar fi fost democrat-liberalul Papuc: „Nu a fost nicio altercaţie, doar s-au spus cuvinte ceva mai grele. Papuc era mai nervos, m-a jignit şi pe mine puţin. A fost însă pus la punct de domnul Tuzu, care
i-a demonstrat că nu ştie legislaţie. Apoi s-au mai liniştit lucrurile. Oricum, la domnul Papuc mă aştept să se mai întâmple”, ne-a spus primarul social-democrat al comunei Săgeata, Sorin Tănase.
La rândul său, consilierul PSD Gheorghe Tuzu reunoaşte schimbul de replici cu colegul democrat-liberal, dar exclude partea legată de episodul cu tentă violentă: „Nici vorbă să mă fi ridicat la el. A început să ţipe la primar, l-a jignit, l-a înjurat. Eu l-am liniştit, amintindu-i episodul când ne-a trădat”, a spus acesta.
Printre reproşurile pe care consilierii PDL le-au făcut primarului Sorin Tănase se numără, conform acestora, cumpărarea unui teren pentru amenjarea pieţei, de patru ori mai scump decât un altul, achiziţionat de vechea administraţie a comunei, tot în acelaşi scop, cumpărarea unei autogunoiere vechi, contra sumei de 90.000 lei, fără ca această achiziţie să fi avut aprobarea Consiliului Local, precum şi construirea de locuinţe sociale, din banii destinaţi şcolilor din comună, pentru persoane care, susţin cei doi consilieri democrat-liberali, ar munci cu ziua pe „moşiile” capilor comunei. Aspecte asupra cărora vom reveni.