Preşedintele organizaţiei judeţene a Partidului Democrat Liberal, deputatul Cezar Preda, a afirmat că Mişcarea Populară, recent lansată şi la Buzău, în cadrul unei aşa-zise festivităţi, desfăşurate într-o sală goală, nu este o formaţiune politică formată din „măicuţe”, aşa cum şi l-ar fi dorit preşedintele Traian Băsescu, ci una „de frustraţi”:
„Am văzut că nu poate veni nimeni la Buzău fără să-mi pomenească numele; ştiţi cum este vorba lui Traian Băsescu, deşi a încercat, nu a putut face un partid de măicuţe. Asta este, a picat în extrema cealaltă. Nu a făcut de măicuţe, a făcut de frustraţi, de oameni care nu au niciun Dumnezeu, văd numai interesul lor personal. Asta este, atât a putut, atât a făcut (…) Despre lansarea la Buzău nu pot decât să spun că n-au putut să vină aici, într-o sală goală, decât să-mi pronunţe mie numele. Uite, nu-i atac. Am atacat stânga. Dacă asta îi ajută să crească în sondaje, foarte bine”, a spus liderul democrat-liberal buzoian.
Reamintim că Fundaţia Mişcarea Populară s-a lansat, la începutul acestei luni la Buzău, în cadrul unei întruniri desfăşurate în semi-întuneric, la Sala Mare a Casei de Cultură a Sindicatelor, la care au participat 44 de persoane, incluzându-i şi pe reprezentanţii Centrului. De la respectiva adunare a lipsit chiar şi persoana desemnată să conducă interimar la Buzău filiala Partidului Mişcarea Populară, fostul deputat PDL Valeriu Alecu.
„Acum nu le mai pute PDL?”
Deputatul Cezar Preda este de părere, de asemenea, că reprezentanţii noii formaţiuni politice nu au şanse să se poată aşeza la aceeaşi masă cu cei pe care îi jignesc în mod constant, respectiv cu reprezentanţii Partidului Democrat Liberal, cu care Mişcarea Populară speră să se alieze în viitor: „Dar am văzut declaraţii care mai de care mai sforăitoare. Să le dea Dumnezeu, am înţeles că vor un scor format din două cifre la europarlamentare, că vor avea candidat la preşedinţie din interiorul acestui partid, să le dea Dumnezeu! Uite, chiar mă bucur pentru ei, chiar le doresc mult-mult succes! Deja este un partid care a depăşit graniţele ţării şi îmi dau seama că acesta este viitorul. Nu vreau să-i atac, le urez succes! Dar vă daţi seama, cum se gândesc ei să-şi dorescă să stea la masă cu oameni pe care-i jignesc, cum se gândesc ei că oamenii aceia jigniţi se vor mai putea uita la ei. Îmi aduc aminte, prima declaraţie, dacă ţineţi minte, a Mişcării Populare, a fost că Partidul Democrat Liberal îi pute, ca şi alte partide. Acum am înţeles că domnul Emil Boc ar fi foarte bun candidat pentru preşedinte. Acum nu mai pute partidul, sau consideră domniile-lor că domnul Emil Boc nu face parte din Partidul Democrat Liberal? Să ne-o spună şi nouă răspicat!”, a mai spus liderul PDL Buzău.