Senatorul Popa, înapoi în PP-DD, deputatul Coman, în instanţă

Senatorul independent de Buzău Constantin Popa a fost reprimit în Partidul Poporului-Dan Diaconescu – formaţiune politică pe listele căreia a devenit parlamentar pe 10 decembrie 2012 – şi din care a fost exclus la începutul lunii iunie, în urma unui „schimb de amabilităţi” pe care l-a avut cu mai mulţi lideri ai PP-DD, printre care şi preşedintele Simona Man, pe parcursul unei reuniuni politice.

Anunţul a fost făcut de preşedintele PP-DD Buzău, consilierul judeţean Eduard Dumitraşcu, care a precizat, însă, că timp de un an, Constantin Popa – care, înainte de excludere, era preşedinte al organizaţiei municipale – nu are dreptul să deţină vreo funcţie în partid. De cealaltă parte, senatorul Popa, care nu a reunoscut decizia de excludere – mai ales că, şi după acel moment, a rămas vicelider al grupului PP-DD din Senat -, spune că „este bine că cei din conducerea partidului s-au lămurit de câteva lucruri în ceea ce mă priveşte. Colegii mei senatori au informat, cu siguranţă, conducerea partidului în legătură cu acti­vitatea mea parlamentară. în legătură cu funcţiile politice, eu nu am vizat vreodată un post în conducerea organizaţiei, aşa că domnul Dumitraşcu poate sta liniştit, nu vreau să-i iau locul”.

Celălalt parlamentar de Buzău ales pe listele PP-DD la legislativele de anul trecut, Gheorghe Coman, în prezent lider al organizaţiei judeţene a Partidului Conservator, va fi chemat, cu mare probabilitate, în instanţă, de conducerea centrală a partidului, alături de ceilalţi dezertori din această formaţiune politică. Conform angajamentelor, consemnate prin act notarial, luate de toţi cei care au candidat, pe 10 decembrie 2012, pe listele PP-DD, cei aleşi care părăsesc partidul îşi asumau plata unei despăgubiri în valoare de 2 milioane de euro. Coman nu recunoaşte, însă, nici semnarea respectivului document şi, în plus, susţine că nu a migrat din partid, ci că ar fi fost exclus.                             (C.B.)