Primăria confirmă spaimele proprietarilor de magazine din „zona zero“:Distrugerea străzii Cuza Vodă creează panică printre comercianţi

Urmează cel puţin jumătate de an de mare cumpănă pentru comercianţii de pe strada Cuza Vodă, cărora toamna încă blândă le-a amânat puţin debutul perioadei în care vânzările le vor scădea în mod dramatic. Aflată în plin proces de reabilitare printr-un program finanţat de Uniunea Europeană, zona comercială zero a municipiului arată, acum, ca după un bombardament, strada fiind complet decopertată, singurele porţiuni care mai sunt acoperite cu asfalt rămânând trotuarele.

Cosmin Florea, şeful Direcţiei Agricole, îşi face bagajele?

Debandada de la Agricultură continuă, iar schimbarea şefilor de direcţii pare a fi o poveste fără sfârşit. Constatând că agricultura României, după 20 de ani, începe să se pună pe picioare, că anul trecut a fost singura ramură a economiei care a săltat PIB-ul, că anul acesta, cu toată seceta, s-au obţinut recolte satisfăcătoare, guvernul USL i-a pus gând rău. Doar aşa se explică faptul că în majoritatea direcţiilor pentru agricultură judeţene, directorii executivi sunt mutaţi ca piesele pe o tablă de şah.

Ce este bun durează întotdeauna puţin!: Un program gratuit de analize care a salvat peste 150 de buzoience a fost suspendat

Statul român preferă să trateze bolile decât să le prevină. La doar un an de la demararea, la nivel naţional, a programului de screening de cancer de col uterin, vieţile a mii de femei sunt din nou în pericol. O investigaţie care a salvat anul acesta, în numai câteva luni, peste 150 de buzoience, a fost suspendată, la Buzău.

Şercăianu confundă Tribunalul cu cârciuma: A cerut judecătorului să-l lase să demonstreze cât rezistă la băutură

Şedinţă incendiară marţi, la Judecătoria Buzău, unde au fost audiaţi mai mulţi martori în dosarul în care primarul comunei Cernăteşti este judecat pentru ucidere din culpă în formă agravată, după ce a provocat un accident rutier soldat cu decesul unei fete de nici 15 ani. Lucrurile au degenerat în momentul în care martorii la accidentul care a avut loc pe 21 mai în localitatea Potoceni au povestit cum bolidul primarului le-a izbit în plin pe cele două fete aflate pe marginea drumului judeţean 203 K, fără ca vreunul să pomenescă despre impactul prealabil  cu o altă maşină, aşa cum se precizează în rechizitoriu.

Liberarul Nini Săpunaru trebuie să explice fermierilor buzoieni cum de s-a instituit impozitarea multiplă

După ce acum o lună şi jumătate i s-a a tras atenţia că interzice accesul presei la şedinţele comisiei pentru Agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice din Camera Deputaţilor, şi că în comisie nu se lucrează miercurea, preşedintele Comisiei, deputatul de Vrancea Nini Săpunaru a mutat în teritoriu aceste întruniri. Ieri, şedinţa s-a ţinut la Buzău, prilej pentru fermierii şi primarii buzoieni să capete răspunsuri la problemele cu care se confruntă. Explicaţiile vor veni însă abia luna viitoare, când deputaţii vor solicita puncte de vedere, mai departe, la instituţiile abilitate.

Cătălin Predoiu, susţinut de PDL Buzău pentru nominalizarea la prezidenţiale

Organizaţia judeţeană a Partidului Democrat Liberal susţine candidatura prim-vicepreşedintelui PDL Cătălin Predoiu la alegerile interne care vor avea loc pe data de 30 noiembrie, alegeri în urma cărora va fi desemnat, prin votul direct al membrilor de partid din întreaga ţară, candidatul acestei formaţiuni politice pentru prezidenţialele de anul viitor, a anunţat ­li­derul PDL Buzău, deputatul Cezar Preda.

Vioiu, director pentru trei săptămâni

Social-democratul Cristinel Nicolae Vioiu a fost numit, ieri, director al Oficiului Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, cu doar trei săptămâni înaintea concursului pentru ocuparea acestei funcţii, ce va fi organizat pe data de 12 noiembrie.

Cine sunt migratorii care „construiesc partide“ la Buzău

Fostul lider al organizaţiei judeţene al Partidului Iniţiativa Naţională şi candidat la Primăria Buzăului din partea formaţiunii politice fondate de controversatul Cosmin Guşă, Mircea Ion, a fost ales, sâmbătă, preşedinte al organizaţiei muncipale a Partidului Conservator.

Cezar Preda: „Eşecul privatizării CFR-Marfă, planificat de gaşca lui Ponta“

Privatizarea CFR-Marfă este un eşec planificat de Victor Ponta şi de gruparea din jurul său, este de părere vicepreşe­dintele Partidului Democrat ­Li­beral, deputatul Cezar Preda, care susţine şi că, indiferent de comentariile care se fac asupra acestui subiect, statul român va plăti „prietenului domnului Ponta” – respectiv proprietarului Grupului Feroviar Român, Gruia Stoica – mai mulţi bani decât „a arvunit el pentru această licitaţie”.

Organigramă ca-n „Stan şi Bran“ la Săgeata: Primăria unde gestionarul este paznic, agentul agricol munceşte în străinătate, iar gunoierul nu are „obiectul muncii”

Spiritele încinse la maxim la ultima şedinţă a Consiliului Local Săgeata – când disputa verbală dintre doi consilieri ai Partidului Democrat Liberal, Olimpia Pavel şi Victor  Papuc, pe de o parte, şi primarul social-democrat al comunei, Sorin Tănase, s-a lăsat cu jigniri de ambele părţi şi era pe punctul de a degenera în violenţe fizice – au cauze mult mai profunde decât disputa din ziua respectivă.

Cezar Preda: „Îmi propun ca, în 2016, PDL să câştige Primăria Buzău”

Deputatul democrat-liberal a fost reales, joi, preşedinte al organizaţiei judeţene democrat-liberale

Deputatul Cezar Preda îşi propune ca, la alegerile locale din anul 2016, Partidul Demo­crat Liberal să-şi adjudece Primăria municipiului Buzău, să obţină un număr important de consilieri judeţeni şi să poată intra, cu şanse, în bătălia pentru  funcţia de preşedinte al Consi­liului Judeţean. El a făcut această declaraţie joi, imediat după ce a fost reales în fruntea organizaţiei judeţene a PDL.

Fostul prefect de Buzău Gabriel Balaban se plimbă de la Curtea de Apel, la Tribunalul Bucureşti

Fostul prefect de Buzău, Galbriel Balaban, se va judeca cu Guvernul la Tribunalul Bucureşti, pentru că l-a demis din funcţia de inspector guvernamental, şi nu la Curtea de Apel Bucureşti. Completul care a judecat pe 15 octombrie, pe fond, cererea a 17 foşti inspectori guvernamentali – prefecţi şi subprefecţi din ţară, suspendarea executării actului administrativ, respectiv a deciziilor care a dus la eliberarea lor din funcţie, emise de Guvernul Ponta,  a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Bucureşti – Secţia a IX-a contencios admi­nistrativ şi fiscal, soluţia fiind definitivă.

Avem dovada! Cum a minţit cu neruşinare ministrul Teodorovici despre refacerea Podului de la Vadu Paşii

Ministrul Fondurilor Europene, senatorul PSD de Buzău Eugen Teodorovici, se dovedeşte a fi un mincinos mai mare decât şeful său de partid şi de la guvern, Victor Ponta. Licitaţia de atribuire a lucărilor pentru reabi­litarea podului rutier peste râul Buzău de la Vadu Paşii, grav afectat în urma inundaţiilor din vara anului 2005, care ar urma să se organizeze pe data de 21 octombrie, se dovedeşte a fi un mare fâs, cel puţin dacă este să judecăm după modul în care a fost anunţată în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP).

Cezar Preda: „S-a încercat susţinerea din exterior a unor oameni din PDL Buzău pentru tot felul de acţiuni”

Alegerile de astăzi, de la Sala Mare a Consiliului Judeţean, la care vor participa aproximativ 400 de membri PDL, organizate pentru stabilirea noii conduceri a organizaţiei judeţene a Partidului Democrat Liberal, respectiv pentru stabilirea componenţei Biroului Permanent Judeţean, se desfăşoară sub mari presiuni din exteriorul partidului, a declarat, ieri, preşedintele organizaţiei, deputatul Cezar Preda.

Deputatul Cezar Preda, reales preşedinte al PDL Buzău

Deputatul Cezar Preda a fost reales, ieri, preşedinte al PDL Buzău, în urma şedinţei Consiliului de Coordonare Judeţean al Partidului Democrat Liberal, care s-a desfăşurat în Sala Mare a Consiliului Judeţean, cu participarea a 534 delegaţi. La şedinţa de ieri au fost prezenţi, ca reprezentanţi ai Biroului Permanent Naţional al Partidului Democrat ­Li­beral, secretarul general ­Gheorghe Flutur, secretarul general adjunct Marian Zlotea, secretarul executiv regional Sud-Est, Christian Gigi Chiru, ­preşe­dinte al organizaţiei PDL Constanţa, precum şi George Piştereanu (deţinătorul Ursului de argint în anul 2010 la Festivalul Internaţional de la Berlin pentru filmul "Eu când vreau să fluier, fluier"), membru în Biroul Permanent Naţional al Tineretului Democrat-Liberal.

Cezar Preda: „Avocatul Poporului nu poate fi şi al cetăţenilor şi sluga lui Ponta“

Avocatul Poporului a acţionat, în momentul în care a conceput întâmpinarea către Curtea Constituţională pe modificările la Codul insolvenţei, precum un agent de Circulaţie care este nevoit să amendeze un şofer, dar nu doreşte ca acesta să plătească amenda: completează procesul-verbal greşit, pentru a putea fi anulat de instanţă, este de părere vicepreşedintele Partidului Democrat Liberal, ­de­putatul Cezar Preda.