Silviu Roșioru, viceprimar în locul lui Sebastian Radu

După cum OPINIA a anticipat, Partidul Poporului-Dan Diaconescu va obține, în urma perfectării alianței “anti-Băsescu” (PSD+PP-DD) la nivel central, un post de viceprimar al municipiului Buzău. Întrucât toată lumea știe câtă bază se poate pune pe cuvântul dat de primarul Boșcodeală, reprezentanții PP-DD au negociat obținerea acestei funcții direct la București, cu secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, susțin surse social-democrate locale.

Fostul lider PMP Buzău George Vlad preia președinția organizației municipale PDL

Decizia Biroului Permanent Județean al PDL Buzău, de a “deschide ușile partidului pentru foști, actuali și viitori membri PDL”, având ca țintă principală recuperarea foștilor membri democrat-liberali care au părăsit această formațiune politică “aburiți de mirajul Partidului Mișcarea Populară”, a început să dea roade.

Ieri după amiază s-a reînscris în Partidul Democrat Liberal fostul consilier județean George Vlad, care a deținut funcția de lider al organizației municipale PMP, în fruntea căreia a obținut un rezultat notabil în municipiul Buzău la alegerile europarlamentare din 25 mai, respectiv un procent de 8,44 la sută.

Primarul din Calvini, exclus din PDL

Primarul comunei Calvini, Neculai Curelea, a fost exclus din Partidul Democrat ­Li­beral, ca urmare a rezultatelor slabe obținute de PDL atât la scrutinul parțial pentru alegerea unui nou consiliu local cât și la alegerile europarlamentare. Aceasta a fost decizia Biroului Permanent Județean al PDL,

Democrat-liberalii, primele măsuri după alegeri: primarul din Calvini a fost exclus, porți deschise pentru „foști, actuali și viitori membri PDL” și Raul Florescu, nominalizat pentru funcția de vice la Consiliul Județean

Primarul comunei Calvini, Neculai Curelea, a fost exclus din Partidul Democrat Liberal, ca urmare a rezultatelor slabe obținute de PDL atât la scrutinul parțial pentru alegerea unui nou consiliu local cât și la alegerile europarlamentare. Aceasta a fost decizia Biroului Permanent Județean al PDL, care s-a întrunit sâmbătă, pentru a analiza rezutatele alegerilor din 25 mai și pentru a lua decizii în perspectiva realizării unei alianțe la nivelul județului cu Partidul Democrat Liberal.

Democrat-liberalul Raul Florescu despre alianța PNL-PDL la nivelul județului: „Când vrei să faci ceva, nu trebuie să stai să cauți motive, îl faci pur și simplu, și cu asta-basta!”

Organizația județeană a Partidului Democrat Liberal așteaptă începerea discuțiilor cu reprezentanții locali ai Partidului Național Liberal pentru formarea de noi majorități, atât la nivelul Consiliului Județean, cât și la nivelul consiliilor locale din teritoriu unde acest lucru este posibil. Președintele interimar al PDL Buzău, Raul Florescu, a declarat, vineri, la prima conferință de presă de după alegerile europarlamentare, că un prim pas în acest sens s-a făcut joi, la ședința Consiliului Județean: Am luat cu toții act de deciziile Partidului Democrat Liberal și Partidului Național Liberal de a începe crearea majorităților în teritoriu; am avut ieri o primă discuție, la ședința de consiliu județean, cu domnul președinte Bîgiu, ne-am arătat disponibilitatea la dialog și la găsirea soluțiilor pentru a duce până la capăt aceste lucruri. Noi așteptăm să vedem cum vor decurge lucrurile, dar eu știu un singur lucru: când vrei să faci ceva, nu trebuie să stai să cauți motive, îl faci pur și simplu și cu asta-basta! Noi suntem hotărâți să facem treburile așa cum trebuie, până la capăt, a spus Florescu.