La Buzău, rămâne cum am stabilit: USL (încă) trăiește!

Directivele conducerii centrale a Partidului Național Liberal, respectiv încetarea oricăror alianțe locale cu Partidul Social Democrat nu ajunseseră, ieri, după o jumătate de zi, la urechile

reprezentanților liberali din teritoriu. Spunem acest lucru întrucât la ședințele Consiliului Județean și Consiliului Local, s-a votat, la unele proiecte de hotărâre, după tipicul deja consacrat de doi ani încoace: PNL braț la braț cu PSD, PDL împotrivăși PP-DD, împotrivă sau, după caz, abținere. Chiar și la proiectul de hotărâre despre care există suspiciuni că ar fi vrut să deschidă calea vânzării Bazarului, aleșii PNL au votat pentru, alături de PSD. Totuși, declarațiile liderilor politici sunt mult mai îndulcite.

Cristinel Bîgiu, președintele Consiliului Județean, vicepreședinte PNL Buzău: ,,Eu aș fi vrut să fiu într-o alianță cu PDL și până acum – vorbim despre o alianță în Consiliul Județean, este vorba despre proiecte pentru comunitate -, dar vedeți dumneavoastră, colegii de la PDL votează împotriva unor proiecte de hotărâre. Nu s-a luat încă nicio decizie, este vorba despre o decizie politică și, după cum vedeți și dumneavoastră, în general, proiectele pentru comunitate au fost susținute altfel. Nu am spus că vom purta discuții cu cei de la PDL, am spus întotdeauna că atât colegii de la PDL, cât și cei de la PP-DD, pot veni să susținem împreună orice proiect care este pentru comunitate. Nu vorbesc despre politica generală, aici este o alianță locală, vorbim despre Consiliul Județean sau despre un consiliu local în care toată lumea ar trebui să fie împreună, atât timp cât proiectele sunt pentru comunitate”.

Raul Florescu, președinte interimar PDL Buzău: ,,Nu a fost niciodată o necolaborare, întotdeauna am avut discuții, inclusiv în comisii, urmează să vedem în ce fel se va concretiza. Am făcut opoziție, dar nu am făcut o opoziție politică, am făcut o opoziție constructivă, și cred că întotdeauna ne-am motivat corect atitudinea, în ședințele de Consiliu, la proiectele de hotărâre la care am votat împotrivă (…) Deocamdată nu s-a discutat despre schimbarea vicepreșe­­dintelui Consiliului Județean, în momentul în care va fi cazul vă dați seama că voi discuta cu un partener”