Opinii

            Un tânăr domn – şi, în acelaşi timp, o tânără speranţă locală a social-democraţiei de tip „Doamna Marta” – îmi postează, miercuri, pe „peretele” de Facebook, o aşa-zisă declaraţie a deputatului Cezar Preda, care ar fi spus, la conferinţa de presă pe care acesta tocmai o încheiase şi la care eu participasem, că pe buzoienii care se prezintă duminică la vot îi paşte puşcăria. Siderat, verific înregistrarea, chiar speriat că mi-a putut scăpa o asemenea declaraţie.

         România trece prin momente grele, atât sub aspectul imaginii proiectate la nivel internaţional, cât şi în plan intern. Impredictibilitatea, confuzia, politica „pasională” se amestecă cu sărăcia, seceta, instabilitatea financiară şi multe alte provocări cotidiene. Într-un asemenea mediu social, instabilitatea politică devine circumstanţă agravantă. Politica îi loveşte iarăşi pe români, aruncându-i încă o dată în incertitudine.

            E vremea când în România toată lumea politică se acuză încercând într-o bătălie de-a surda să apuce ceva din zgârciurile mai consistente de pe osul puterii, toate în numele, dar de fapt în dauna, unui popor din ce în ce mai apatic în căldura toridă a unui iulie copleşitor. Acesta ar fi tabloul sumbru mai mult în negru,  decât în alb, al acestor zile.

        Canicula face ca ţara să pară atârnată deasupra Saharei, însă moleşeala care cuprinde vară de vară România este alungată acum de lupta politică care va fi tranşată la referendum pe 29 iulie. La birturile săteşti, în tren, la cafeaua cu ţigară de la serviciu, lângă băncuţele de la şosea unde sporovăiesc seara bătrânii, toată lumea dezbate şi ia parte, parcă, la marele pariu. Mai rămâne oare în funcţie Traian Băsescu? Toată ţara s-a transformat într-o uriaşă Poiană a lui Iocan, unde, ca în Moromeţii, se întorc pe toate părţile peripeţiile politice, iar declaraţiile combatanţilor sunt comentate, de multe ori pasional.

            Mereu surprinzătoare de la vlădică şi până la opincă, politica românească ne oferă, zilnic, în doze consistente, mostre de-a dreptul halucinante de tupeu, din pricina căruia România se transformă, pe zi ce trece, într-o gaură neagră de care lumea civilizată dă semne că ar vrea să fugă fără să se uite înapoi. Şi nu mă refer doar la acei pe care viaţa i-a aruncat, printr-o conjunctură favorabilă a astrelor, în poziţii situate la vârful piramidei, ci şi la mărunţii politicieni de provincie, ale căror pasiuni dau, câteodată, pe dinafară, încât nici nu ştii ce să faci: să râzi de ei ori să-ţi plângi de milă, gândindu-te că, poate, şi tu ai contrbuit în vreun fel la apariţia unor asemenea mutanţi.

            Este din ce în ce mai greu de crezut că ceea ce se întâmplă cu soarta unui neam poate fi atât de trist. Pe zi ce trece ajungem o suburbie a Europei sau o anexă a Estului, un loc unde este greu să mai găseşti un echilibru instituţional, uman, relaţional. Nu mai există dezbatere, nu mai există dialog, iar bunul simţ moare pe zi ce trece. Tonalitatea aceasta este dată de o clasă politică din ce în ce mai depravată, mai coruptă, mai lipsită de educaţie.

            Dacă preşedintele încalcă prevederile Constituţiei, este suspendat de Parlament. Aşa prevede legea, aşa s-a întâmplat în cazul lui Traian Băsescu, Curtea Constituţională a apreciat că parlamentarii au procedat şi decis în spiritul sacru al primei legi a ţării, dat fiind că nu există încălcare mai gravă sau mai puţin gravă.

            Ivan Patzaichin este un nume al sportului românesc şi mondial. Fiul Deltei, rămâne cu siguranţă una din personalităţile legate indisolubil de fenomenul olimpic pentru că viaţa sa a fost dedicată aproape în totalitate sportului în general şi olimpismului în special.

        Mulţi români, când aud de judeţul Buzău, fac diverse asocieri: cârnaţii de Pleşcoi,  vulcanii noroioşi sau… podul de la Mărăcineni. Căderea podului de peste râul Buzău, şi mai ales perioada sa de reconstructie, cu vizitele de câteva ori pe săptămână, fie ale preşedintelui Băsescu, fie ale premierului de la acea dată, Tăriceanu, au fost atât de mediatizate încât podul de la Mărăcineni a devenit o marcă a Buzăului. A fost o situaţie de urgenţă care a generat pentru câteva luni întreruperea circulaţiei rutiere între Moldova şi Muntenia pe DN2.

            Cu o monitorizare europeană oficială a organizării şi desfăşurării referendumului, cam cum era necesar prin anii ‘90 la alegerile din republicile desprinse din fosta Iugoslavie. Prin comparaţie, România nu s-a bucurat de o asemenea atenţie din partea lumii civilizate din vremea descinderilor prin Capitală a hoardelor conduse de Miron Cosma.

     Într-o mică istorioară de o luciditate şi actualitate uimitoare se spune că un om aştepta la marginea unei păduri. Pe lângă el s-au perindat grăbiţi diverşi semeni ai lui. Nici unul dintre trecători nu a avut nobleţea să-şi ofere ajutorul. Iniţiativa sprijinului nu intra în discuţie, căci, adevărat, nici nu le-a fost cerut. Însă, unii dintre ei s-au grăbit să-l judece. Cum? De ce? Cu ce argumente? Pe ce bază? Îl cunoşteau? Acestea sunt doar câteva întrebări de o logică simplă! Şi totuşi l-au judecat!

            Vă amintiţi, cu siguranţă, mulţi dintre dumneavoastră – iar cei mai tineri aţi aflat, cu siguranţă, din povestirile celor cu câţiva ani în plus – de sintagma „salam cu soia”. Este vorba de ceea ce pentru unii, cei mai mulţi, de fapt, dintre cetăţenii României, era suprema satisfacţie statului la rând la o alimentară a comerţului socialist.

            Nicicând în istoria tenisului n-a existat un Wimbledon cu repetiţie. A venit anul de graţie 2012 şi Londra, gazdă a tradiţionalului The Championship din 1877, de pe vremea când noi încă ne băteam la Plevna, va fi în trei săptămâni capitala sporturilor olimpice, deci şi a tenisului reintrodus în lumea celor cinci cercuri în 1992.

        După doi ani şi jumătate de la ultimele alegeri prezidenţiale, când Băsescu a câştigat la limită reconfirmarea în funcţie, Parlamentul îl suspendă, trimiţându-l acolo unde doreşte cel mai puţin acum: la urne, în faţa judecăţii românilor.

     Când nu izbuteşti să te trezeşti dimineaţă şi nu ajungi (mai) deloc la ore sau la cursuri, ţi se pun absenţe. Ţi se scade nota la purtare sau, după caz, în funcţie de regulamentul instituţiei la care îţi desăvârşeşti(?) educaţia, rămâi repetent ori eşti exmatriculat. Or, cel puţin aşa se întâmpla pe vremea când am făcut liceul şi facultatea.

         Rar mi s-a întâmplat să vorbesc şi mai ales să scriu, chiar şi fragmentar, la persoana I. De data aceasta, sunt nevoit, deoarece sunt tratat în planul politicii locale la persoana… I.

           Când eşti prins copiind, iei nota unu şi eşti dat afară din examen, teză sau de la lucrarea de control. Ţi se scade nota la purtare sau, după caz, în funcţie de regulamentul instituţiei la care îţi desăvârşeşti(?) educaţia, eşti exmatriculat. Or, cel puţin aşa se întâmpla pe vremea când am făcut liceul şi facultatea.

            Ibericii s-au încoronat din nou, domnind încă patru ani peste Europa. Magicienii paselor unei generaţii de excepţie care au ţesut, de mai bine de cinci ani, adevărate pânze de păianjen în jurul victimelor din toate colţurile lumii, au obţinut duminică seară al treilea titlu major consecutiv, fapt unic în istoria sportului rege.