Dacă preşedintele încalcă prevederile Constituţiei, este suspendat de Parlament. Aşa prevede legea, aşa s-a întâmplat în cazul lui Traian Băsescu, Curtea Constituţională a apreciat că parlamentarii au procedat şi decis în spiritul sacru al primei legi a ţării, dat fiind că nu există încălcare mai gravă sau mai puţin gravă.
Dacă preşedintele încalcă prevederile Constituţiei, este suspendat de Parlament. Aşa prevede legea, aşa s-a întâmplat în cazul lui Traian Băsescu, Curtea Constituţională a apreciat că parlamentarii au procedat şi decis în spiritul sacru al primei legi a ţării, dat fiind că nu există încălcare mai gravă sau mai puţin gravă. Adică o palmă după ceafă s-ar taxa la fel de dur precum o mamă de bătaie aplicată cu ciomagul. OK, suntem într-o ţară democratică, ne supunem legilor şi regulilor jocului, nu de alta, dar ne trezim că ni se spune că nu avem nimic în bostanul acela pe care-l purtăm pe umeri ori ni se recomandă că, dacă-l iubim atât pe preşedintele suspendat, să-l luăm acasă. Revenind, dacă preşedintele încalcă legea fundamentală, este suspendat. În locul său, apare un preşedinte interimar, în persoana preşedintelui Senatului, care stă chiriaş la Cotroceni, în această calitate, maxim câteva luni. Ce ne facem dacă acest preşedinte interimar încalcă prevederile constituţionale, şi nu oricum, după o oră de la învestire? Ce-i facem acestuia dacă uită imediat de echidistanţa politică pe care i-o impune funcţia şi se prezintă la sediul alianţei din care face parte partidul său şi susţine o conferinţă de presă? Cum îl sancţionăm dacă, vreo câteva zile mai târziu, participă la un miting electoral al aceleiaşi alianţe şi mai-mai că nu plânge în faţa celor pe care-i roagă să-i prelungească şederea în mult-visatul palat al Administraţiei Prezidenţiale? Ne mulţumim doar să-i batem obrazul? Şi ce ne facem dacă Mama Natură nu l-a dotat cu aşa ceva?
Dacă ai plagiat o lucrare în baza căreia ai obţinut un titlu ştiinţific, eşti făcut de râs în întreaga lume academică şi ţi se ia înapoi acest titlu. Ce ne facem, însă, dacă ţi se spune că, la vremea când ai copiat, se aplicau alte reguli decât cele de acum? Cum ar fi, de exemplu, că primeai o recomandare călduroasă pentru funcţia de premier drept recompensă că ai ştiut să copiezi, mai ceva precum loazele lui Mariu Chicoş Rostogan? Mai mult, că judecata nu s-a terminat, dar dacă îndrăzneşte să spună altcineva pe dos, are toate şansele să fie radiat din rândul celor cu un cuvânt în chestiunea doctoratelor. Deci, ce ne facem când ministrul Educaţiei ameninţă comisia Universităţii Bucureşti care va da verdictul final în cazul plagiatului premeierului, că acestei prestigioase instituţii i se va ridica dreptul de a organiza doctorate? Ne mulţumim doar să-i batem obrazul? Şi ce ne facem dacă Mama Natură nu l-a dotat cu aşa ceva?
Şi ar mai fi multe de spus ori de întrebat. Întrebări, binenţeles, fără un răspuns pe loc, ci mai degrabă din categoria celor de genul „cine l-a împuşcat pe Kennedy”. Mai aveam vreo două pregătite, însă am fost întrerupt de fluxurile agenţiilor de ştiri care ne-au adus bucuria raportului pe Mecanismul de Cooperare şi Verificare, în care se arată, printre altele, că România poate recâştiga încrederea partenerilor europeni doar dacă dovedeşte că statul de drept primează în faţa intereselor de partid şi că toate părţile respectă sistemul judiciar, inclusiv la nivel constituţional şi că reformele sunt ireversibile. Mai mult, Comisia Europeană este îngrijorată de recentele presiuni făcute de membrii Guvernului României şi de politicieni cu greutate asupra Curţii Constituţionale: acestea sunt intervenţiile inacceptabile împotriva unui sistem judiciar independent. Concluzia: cu toate că există şi progrese, problemele identificate fac necesară menţinerea Mecanismul de Cooperare şi Verificare pentru România pe termen nedefinit. Deci, ce ne facem, ne mulţumim că a murit şi capra vecinului bulgar sau batem obrazul celor vinovaţi? Şi ce ne facem dacă Mama Natură nu i-a dotat cu aşa ceva?