Opinii

La ora când veţi citi aceste rânduri, cu siguranţă partidul lui Crin Antonescu va fi certificat numele aspirantului la şefia Ministerului Transporturilor. La ora când scriu aceste rânduri, prea puţin mă interesează dacă acesta va fi Nini Săpunaru sau nu, dacă propunerea în cauză va fi agreată de şeful Executivului şi, în final, dacă cetăţeanul ­respectiv va prelua portofoliul eliberat de penalul Relu Fenechiu.

Guvernul USL a intrat ireversibil într-o imensă farsă, reuşind să-i înşele pe toţi. Dar, în primul rând, şi-a minţit electoratul cu promisiunea unor programe de investiţii şi dezvoltare care să permită populaţiei să treacă peste criza economică, tradusă prin şomaj, recesiune şi scăderea nivelului de trai.

Luna august  a fost  reprezentată, de-a lungul istoriei noastre,  de trei evenimente, toate trei la fel de importante pentru evoluţia ulterioară a României.

Moartea „regelui Cioabă” este mai mult decât un spectacol sordid de televiziune, în care rudele decedatului se contrazic între ele şi se ceartă cu toată lumea. Acolo unde mulţi telespectatori obosiţi şi iritaţi de obsesia „breaking-news-ului” au văzut doar o altă circotecă garnisită cu salbe, galbeni şi cruci imense de aur, doi politicieni importanţi au văzut o oportunitate.

Vă amintiţi celebrul milion de locuri de muncă promis de Ponta în vremea când doar jinduia la poziţia de ocupant al celui mai înalt fotoliu de la Palatul Victoria? |ntre noi fie vorba, minciuna nu este marcă înregistrată a actualului premier, ci un plagiat după mentorul aşa-zisei social-democraţii româneşti Ion Iliescu, minciună folosită cu succes şi de urmaşii pesedişti ai fostului ­preşe­dinte, puşcăriaşul Adrian Năstase şi prostănacul Mircea Geoană.

În acest moment, preşedintele Partidului Naţional Liberal, prezidenţiabilul Uniunii Social Liberale la alegerile de anul viitor – cel puţin aşa speră el însuşi şi câţiva şoptitori de vorbe dulci în scurtele momente în care Antonescu se află în stare de veghe – este ilustraţia vie a bancului cu ceea ce înseamnă să participi singur la o cursă şi să te clasezi al cincilea.

Traian Băsescu, beneficiarul antrenamentului de mai an, din timpul referendumului pentru demiterea preşedintelui, a reiterat, şi acum, refrenul care a făcut furori în sezonul estival 2012, „Vara nu dorm”. Iar efectele acestei stratageme par să-l fi lovit pe Victor Ponta drept în moalele capului, mai abitir decât soarele din Miami, pe unde se presupune că a stat „cu familia, cu telefonul închis şi fără ziare”.

„Românii ne-au furat Ardealul la Tratatul de la Trianon!”. „Ba Ardealul a fost al nostru şi ungurii vor să-l ia în spate şi să fugă cu el în Panonia!” „Drepturile maghiarilor din secuime nu sunt respectate!” „Ba ungurii sunt cei care discriminează, de-aia nu poţi să cumperi o pâine în Harghita dacă o ceri în româneşte!” De câte zeci de mii de ori aţi auzit aceste fraze în ultimii 20 de ani? De câte ori v-aţi enervat privind acest ping-pong fără sfârşit la televizor? Dar, mai important, de ce anume v-aţi enervat? Nu am de unde să ştiu răspunsul dumneavoastră, dar vă pot spune de ce m-am enervat eu.

Vicepremierul Liviu Dragnea dă dovadă de perseverenţă. După ce Ministerul Justiţiei a dat aviz negativ pe proiectul de modificare a legii Agenţiei Naţionale de Integritate – în sensul „scutirii” aleşilor locali, găsiţi în ofsaid, pe capete, de inspectorii ANI, pe tema prezenţei lor în consiliile de administraţie ale unor societăţi comerciale cu capital public -, ministrul Dezvoltării a depus un alt act normativ, la presiunea primarilor şi preşedinţilor de consilii judeţene, pe masa Ministerului Justiţiei.

Mult timp, am fost înclinat să-i cred pe toţi cei care, după primul mandat al lui Eugen Nicolăescu în fruntea Sănătăţii, susţineau că acesta a fost singurul ministru care, chiar dacă nu a izbutit mare lucru în reformarea sitemului, a înţeles pe de-a-ntregul despre ce este vorba şi a făcut paşi importanţi în modernizarea Sănătăţii româ­neşti.

Un grup de cercetători a iniţiat un studiu privind comportamentul indivizilor aparţinând diverselor naţiuni aflaţi în izolare totală, subiecţii având la dispoziţie, timp de un an de zile, în afară de cele necesare traiului îndestulător, două sfere metalice grele, din inox, precum şi coli de hârtie şi instrumente de scris.

„Nu ştiu pentru cine scriu, dar ştiu de ce scriu. Scriu ca să mă justific. În ochii cui? Am spus-o deja, dar înfrunt ridicolul de a mai spune-o o dată: în ochii copilului care am fost” (O. Paler)

„Suntem la aproape 15 luni de la schimbarea guvernării din 7 mai 2012 şi la peste o jumătate de an de la acordarea încrederii ultimului Guvern (…) şi deziluzia este generală! Sub umbrela democraţiei şi a descentralizării, prost înţelese şi chiar şi mai prost aplicate, printr-o abordare sistematică şi metodică, din partea Guvernului României, asis­tăm la subminarea capa­cităţii administrative a comunelor, a tuturor resurselor materiale, instituţionale şi umane, precum şi a acţiunilor pe care acestea le desfăşoară pentru exercitarea competenţelor stabilite prin lege”.

Este greu de crezut că torţionarul buzoian Alexandru Vişinescu – de numele căruia se leagă tramentul inuman la care au fost supuşi deţinuţii politici din Penitenciarul de pedeapsă de la Râmnicu Sărat, a cărui conducere a girat-o în anii celei mai crunte prigoane comuniste împotriva vârfurilor politice şi intelectuale a României interbelice – îşi va petrece ultimele zile din mizerabila-i existenţă într-o puşcărie.

Bineînţeles că este o mare porcărie ceea ce i se întâmplă, în aceste zile, europarlamentarului social-democrat Corina Creţu, după ce un hacker de peste ocean a pus mâna pe corespondenţa electronică dintre acesta şi fostul secretar de stat (ministru de Externe) al administraţiei Bush Jr., general de patru stele şi erou al răboiului din Golf, Colin Powell.

Rectificarea bugetară ­operată de Guvern în urmă cu patru zile indică nu mai puţin de trei aspecte, care dau, de ­altfel, măsura nepriceperii alianţei USL de a administra eficient ţara şi de a o ajuta să se dezvolte.

Am descoperit, săptămâ­nile trecute, că am început să mă tem din nou. Mi s-a mai întâmplat de câteva ori în existenţa mea de până acum şi nu credeam că o să mai întâmpin vreodată acest sentiment.

Nimic mai potrivit pentru o demonstraţie despre cât de halucinantă poate fi politica noastră decât aniversarea unui an de la cel de-al doilea Referendum pentru suspendarea preşedintelui. Când posturile de ştiri au simţit, luni, nevoia să deruleze imaginile din urmă cu 365 de zile, m-am întrebat câţi ani pot încăpea într-unul singur.

Declanşarea urmăririi penale împotriva lui Dan Voiculescu de către procurorii anti-corupţie este exact ceea ce îi trebuia preşedintelui Traian Băsescu pentru a abate, puţin, atenţia de la gâlceava sa cu premierul.

Un război în aparenţă absurd se derulează, de câteva zile, între Palatele Cotroceni şi Victoria, pe o temă ce tinde să devină deja plictisitoare, a privatizării CFR Marfă. Un meci ce pare că nu va duce vreodată la un rezultat, o perpetuă aruncare cu pisica responsabilităţii – între premierul-ministru al Transporturilor, aflat în jumătatea stângă a terenului, şi preşedintele-şef al Consiliului Suprem de Apărare a ţării, din partea dreaptă a spaţiului de joc -, şi care, pentru ochiul neavizat, pare că ar pune în pericol însuşi pactul de coabitare între cei doi profitori politici.