Atunci când nu sunt prea ocupaţi să se burzuluiască la „bandiţii” – mulţi dintre dumneavoastră ştiţi, cu siguranţă, ce semnificaţie avea acest cuvânt în anii prigoanei staliniste – care le tulbură liniştea în care-şi mănâncă pensiile ce taie respiraţia românului de rând, torţionarii Vişinescu şi Ficior mimează inocenţa.
Au trecut cinci ani grei de criză, cu corecţii dureroase în economie, cu recesiune, şomaj, falimente, cu investiţii publice reduse, cu investiţii străine în cădere liberă şi cu bănci care-şi retrag miliarde de euro pentru că nu au cum să le mai plaseze. România este departe de a începe să-şi scrie povestea de succes.
Luni, 16 septembrie, ora 8,00. Municipiul râmnicean s-a trezit la viaţă dis-de-dimineaţă. Străzile s-au animat de copii mai mici sau mai mari, în grupuri ori de mână cu părinţii, îmbrăcaţi mai şic sau în costume de elev, cu buchete de flori în mână.
Este incredibil cât de puternic s-a deteriorat viaţa politică în ultimele zile, deteriorare care se observă, în cel mai pregnant mod, în declaraţiile liderilor politici de la putere.
Cine a mai auzit, lume bună, ca o lume nebună, dementă, schizofrenă, parafrenică, atinsă iremediabil de boala devastatoare a fricii şi urii, să încerce să ne convingă, pe cei puţini, cei incredibil de puţini şi împietriţi de grozăvia imensului „demonic pandemic party”, că toate acestea se numesc iubire de om, de dreptate, de libertate, de respect faţă de viaţă şi de drepturile fiecărei fiinţe născute pe acest pământ, care nu are niciun alt scop decât acela de a trăi în linişte şi pace, de a munci cinstit, de a se iubi şi a avea o familie, de a-şi proteja copiii şi viaţa, alături de tot ceea ce a creat Dumnezeu, de la grăuntele de nisip, la soarele de pe cer, de la om la câine, şarpe sau oricare altă fiinţă vie de pe planetă?!
Oamenii şi omenirea au luat-o razna.
Am spus că nu o să-mi exprim impresiile despre urâciunile omeneşti, despre grozăviile pe care mintea umană le poate crea şi emana din considerente de frică şi ură, pentru că ştiu că orice gând asociat cu asta nu alină, nu vindecă şi nu rezolvă problema în sine. Dimpotrivă!
Iată că aniversăm 23 de ani de la evenimentele din decembrie 89 şi autorităţile încă menţin artificial, în anumite zone ale societăţii, spaima de „străini”. „De ce, oare?”, pare firesc să ne întrebăm. Poate din populism, poate din ignoranţă, poate din interes.
Este aproape de miezul nopţii acum, când vă scriu aceste rânduri. Sună ciudat, dar sunt puţin deprimată şi confuză. Ascult, privesc la toate posturile de televiziune, citesc ştiri şi mă îngrozesc. Nu mai ştiu ce să cred.
Demonstraţiile de săptămâna trecută, încheiate cu reunţarea (poate doar temporară) la proiectul Roşia Montană sunt un bun exemplu al felului în care activismul civic poate scoate la lumină şi ce e mai bun şi ce e mai rău din societatea românescă.
|ntr-adevăr, dacă este să dăm crezare premierului Victor Ponta, celebrul personaj din titlu – ori celebrele personaje, depinde cum tratează fiecare dintre dumneavoastră nuvela lui Oscar Wilde – trăiesc, în zilele noastre, pe plaiuri dâmboviţene.
Gata, i-am bătut pe unguri, le-am arătat noi lor! Iată concluzia unei lungi zile de vineri, când întreaga mass-media, reţelele de socializare şi diverse grupuri de interese au pregătit o ţară întreagă ca şi pentru un previzibil şi aşteptat război, de al cărui rezultat ar fi depins, parcă, viitorul nostru ca neam.
Povestea cu exploatarea aurului de la Roşia Montană, care a scos în stradă societatea civilă şi a inflamat clasa politică, mi-a amintit de unul dintre bancurile care au făcut furori înainte de ’89, cel cu Ceauşescu şi cianura.
În urmă cu două săptămâni, am fost sunată de un prieten, preşedinte al unei asociaţii de tineret, Florin Ceparu, care mi-a spus simplu : „Azi am vorbit cu un înger, o să te caute şi pe tine”.
Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au făcut, ieri, o mişcare istorică, depăşind orice aşteptări, atunci când l-au pus sub acuzare pe torţionarul Alexandru Vişinescu, nu pentru infracţiunea de omor deosebit de grav, ci pentru una mai gravă, de genocid.
A trebuit să izbucnească scandalul Roşia Montană pentru ca preşedintele Traian Băsescu să admită public faptul că ultimul său protejat, premierul Victor Ponta, cel căruia i-a predat ţara la cheie în urmă cu mai bine de un an, este „corupt şi mincinos”.
Naşterea nepoatei preşedintelui Traian Băsescu într-un spital public – fără îndoială, un gest cu puternic caracter electoral, atât pentru bunicul-şef de stat, cât şi pentru mămica-europarlamentar – a dat ocazia ministrului Sănătăţii, liberalul Eugen Nicolăescu, să se împăuneze pe loc, acesta ieşind pe interval cu o declaraţie sforăitoare privind eficienţa şi calitatea sistemul sanitar românesc.
Apropierea anului electoral 2014 diluează tot mai mult deciziile Uniunii Social Liberale de stimulare a economiei, îndepărtând tot mai mult alianţa aflată la guvernare atât de programul asumat, cât şi de orice idee de creştere.
M-am întristat zilele acestea din cauza unei persoane speciale şi foarte dragă mie. În urmă cu câteva săptămâni am văzut pe chipul ei o tristeţe pe care parcă şi-ar fi dorit să o ascundă şi, pentru că nu mi-era foarte clar, m-am gândit că mi se pare. Însă, cu fiecare zi care a trecut de atunci , figura ei a devenit din ce în ce mai chinuită, vocea ei mai arţăgoasă sau mai stinsă, dădea replici uneori dureros de dure, lucruri care, în mod normal, nu sunt în firea ei.
Mărturisesc că mi-a fost extrem de greu, ieri dimineaţă, să-mi dau seama exact despre subiectul ştirilor care au umplut site-urile de socializare şi agenţiile de presă legate de momentul jenant din timpul festivalului de la Mangalia, când organizatorii au cenzurat un rapper care-l boscorodea pe şeful statului.
Războiul surd din interiorul Partidului Naţional Liberal pe marginea nominalizării unui ministru al Transporturilor, încheiat duminică, prin alegerea Ramonei Mănescu pentru a ocupa fotoliul lăsat liber de puşcăriabilul Relu Fenechiu ne aduce, iată, un nou „specialist” în guvernul Ponta.