De ce s-a „virusat“ Mirel Palada? Două explicații posibile

Îl cunosc pe domnul Mirel Palada de câțiva ani buni. Mi-a fost „coleg” la masa invitaților în studiourile de televiziune și, atunci când eu am fost gazda, era pe lista personajelor extrem de frecventabile, din motive cumva ciudate în peisajul tabloidizat al mass-media: argumentație, educație și ­pu­terea de a-și păstra cumpătul chiar și atunci când atmosfera se încinge. Cumva normal, dat fiind ca domnul Palada are un background extrem de raționalist: licențiat în matematică și sociologie și pasionat de aikido, una dintre artele marțiale în care mintea este antrenată la fel de intens ca și trupul.

V-am făcut această scurt profil al purtătorului de cuvânt guvernamental pentru a înțelege de ce nu pot să cred că textul „matrafoxat” al acestuia a fost o întâmplare spontană. Nu face parte din fișa de personaj a domnului Palada să-și suflece mânecile și să împroaște cu vorbe suburbane, fie și pe Facebook. Suntem prieteni și pe rețeaua de socializare și, atunci când i-am citit textul inflamat, primul meu gând a fost „I-a spart cineva contul?”. Când și-a asumat public producția, întrebarea mea a devenit:

Ion Viorel după meciul cu Rapidul: „Cu Avram la centru nu am câștigat niciodată; nici când eram la Brăila, nici la Otopeni“

Delegat la centrul partidei în întâlnirea dintre Gloria Buzău și Rapid București, meci ce s-a disputat în cadrul etapei cu numărul 15 din prima serie a ligii secunde, Marius Avram singurul arbitru central român cu înălțimea sub minimum cerut de regulament a făcut „praf” confruntarea dintre buzoieni și gruparea de sub podul Grant. După mai multe decizii controversate, centralul bucureștean a intrat în viziorul tehnicianului de la Gloria Buzău.

„A fost un meci bun, cu ocazii pentru ambele echipe, o partidă echilibrată. Acest arbitru, nici nu pot să îi pronunț numele pentru că îi fac reclamă (n.r. Marius Avram) a rupt meciul în două. Păcat de ceea ce s-a întâmplat astăzi (n.r. sâmbătă), păcat de buzoienii care au venit în număr foarte mare la acest joc. După părerea mea eu cred că este viciere de rezultat. Eliminarea lui Bobi Verdeș a fost injustă, ambele cartonașe galbene au venit în urma unor faze judecate greșit în defavoarea noastră”, a declarat Ion Viorel.

Antrenorul Gloriei a totalizat șapte partide în care a fost arbitrat „la centru” de Avram pe vremea când antrena CF Brăila, CS Otopeni și Gloria Buzău. În șapte partide, „Vioară” a obținut un singur punct cu Avram central. S-a întâmplat sezonul trecut la Otopeni când ilfovenii primiseră vizita formației FC Botoșani. După ce oaspeții conduceau cu 2 la 0 în minutul 30, „Vioară” a vrut să scoată echipa de pe teren. Până la urmă ilfovenii au reușit să restabilească egalitatea pe finalul partidei și să mențină rezultatul în ciuda faptului că Avram prelungise jocul cu 9 minute.

„Am luat un singur punct cu Avram la centru. Nu am câștigat niciodată, nici pe vremea când eram la Brăila, nici când eram la Otopeni”, a mai spus Ion Viorel.

Ion Viorel: „Rapidul este un brand și locul lui este în Liga I, dar nu prin aceste mijloace nedemne”

Ion Viorel, tehnicianul Gloriei Buzău a comentat lupta pentru promovare. Întrebat de șansele giuleștenilor de a reveni pe prima scenă a fotbalului românesc, „Vioară” a precizat: „Rapidul este un brand și locul lui este în Liga I dar nu prin aceste mijloace nedemne. Eu nu am nimic nici cu Rapidul, nici cu CSMS Iași, cu nimeni, să nu fiu înțeles greșit. Eu îmi doresc să promoveze cea mai bună echipă, dar în nici un caz într-o asemenea manieră. Am demonstrat că suntem egali cu jucătorii Rapidului și cred că o remiza era un rezultat îndreptățit. Rapidul nu are fața de Liga I. Nu au început campionatul în prima diviziei și după trei jocuri aveau un singur punct. Păcat de brandul Rapidului. Se bucură degeaba oricum. O să ajungă în play-off dar administrativ vor avea ­pro­bleme“.

Rezultate Liga a II-a, Seria I, etapa a XV-a
 

CF Brăila – FC Clinceni: 3 – 1

SC Bacău – CSMS Iași: 1 – 0

Unirea Târlungeni – Farul Constanța: 2 – 1

Rapid Suceava – Unirea Slobozia: 1 – 2

Gloria Buzău – Rapid București: 2 – 0

Etapa următoare Liga a II-a, Seria I, etapa a XVI-a
 

Unirea Slobozia – FC Clinceni

CSMS Iași – FC Brăila

Farul Constanța – SC Bacău

Rapid București – Unirea Târlungeni

Rapid Suceava – Dunărea Galați

Pinocchio din Giulești

Moldovan consideră că „arbitrajul a fost excelent”, comportamentul său „ireproșabil”, iar buzoienii „nu au avut nici o ocazie”

Fostul jucător al echipei reprezentative, Viorel Moldovan și-a dat în petec în fața camerelor de luat vederi. Tehnicianul rapidist a avut declarații sfidătoare și arogante la adresa gazdelor, a continuat să incite spiritele și a mințit cu nereușinare. Privitor la arbitrajul prestat de brigada condusă de Marius Avram, tehnicianul giuleștenilor a declarat: „Gazdele aberează și exagerează”. Legat de evenimentele de la finalul jocului, Moldovan a spus: „ăsta e ­spi­ritul Rapidului. Suntem luptători. Asta cer băieților. O atitudine agresivă dar pozitivă. Ne batem. Ne batem pentru Rapid, pentru ceea ce înseamnă spiritul Rapidului”.

„O să intrați în insolvență!“

Fost jucător în Giulești, Ion Viorel, antrenorul grupării din Crâng „a explodat” la finalul partidei cu Rapid București. Dezamăgit de atitudinea arogantă a oaspeților și de comportamentul suporterilor giuleșteni, tehnicianul buzoienilor a exclamat: „Uitați-vă ce fac nenorociții ăștia! Ne-au dat foc la stadion! Intrați în insolvență! Poftim, ce nenorociri faceți pe stadioane! Ați rupt scaune, ați dat foc la stadion. Niște ordinari! Păcat de… ”.

EXCLUSIV! Cristescu, unul din finanțatorii Rapidului: „Avem și noi huliganii noștri, dar îmi felicit băieții pentru cele trei puncte“

La capătul partidei din Crâng, mult după terminarea jocului și-a făcut apariția Nicolae Cristescu, unul din oamenii cu bani de la Rapid București. Finanțatorul grupării de sub podul Grant s-a întreținut cu oficialii celor două formații afirmând că Rapidul are suporteri mulți și printre aceștia e și normal să fie câțiva huligani:

Phoenix vă provoacă inteligența

Săptămânal în suplimentul sportiv al cotidianului Opinia veți găsi câte un exercițiu de șah realizat de Sorin Iordăchescu, președintele clubului de șah Pheonix Buzău.Așteptăm soluția dumneavoastră pe adresa de email a clubului: sah.pheonix [email protected]. Soluția corectă va fi publicată în numărul următor al suplimentului “Buzăul Sportiv”.

Dacă este joi, Opinia îţi face educaţie financiară / „Banii pe înţelesul copiilor”, materie opţională pentru elevii din clasele primare

Aproape 12.000 de copii din 30 de judeţe, cu vârste cuprinse între opt şi zece ani – din clasele a III-a şi a IV-a –, au  în programa de studii, începând cu acest an şcolar, o disciplină opţională „Educaţie financiară”,  menită să îi ajute pe elevi să înveţe să facă economii şi să aprecieze valoarea banilor încă de mici.

În vara acestui an, Ministerul Educaţiei Naţionale a aprobat, prin Ordin de Ministru, implementarea programei şcolare pentru disciplinea opţională „Educaţie financiară”, care răspunde unei iniţiative dezvoltate de Comisia Europeană în toate statele membre ale Uniunii Europene şi îşi propune educarea consumatorului şi dezvoltatea receptivităţii elevilor pentru domeniul financiar. Programa pentru „Educaţie financiară” a fost elaborată în colaborare cu Banca Naţională a României, care a condus cursurile pentru această disciplină în mai multe unităţi şcolare, încă din anul 2010-2011.

Pumni pe teren și în tribune la meciul pierdut de Gloria în fața Rapidului (FOTO)

Fotbaliștii Gloriei Buzău au pierdut ultimul meci oficial din acest an disputat în fața propriilor suporteri. Fotbaliștii grupării din Crâng au fost învinși cu 2 la 0 de fosta divizionara A, Rapid București. În urmă unui arbitraj acuzat de conducerea Gloriei căși-a pus amprenta asupra jocului, elevii lui Ion Viorel nu au putut scoate nici măcar un punct în compania Rapidului. Oaspeții au deschis scorul în prima reprizăprin Lukanovici și au închis tabela la 2 – 0 prin Ciolacu, în al treilea minut de prelungire al jocului, când buzoienii evoluau deja în 10 oameni după eliminarea atacantului Bobi Verdeș. Partida integrală dintre Gloria Buzău și Rapid București poate fi vizionată pe site-ul buzaul-sportiv.ro

Comportament huliganic al tehnicianului de la Rapid. Moldovan i-a înjurat ca la ușa cortului pe jucătorii Gloriei!

Idol pentru atâtea ­ge­nerații, Viorel Moldovan, fostul atacat al echipei naționale, și-a dat arama pe fața la meciul disputat de echipa sa în Crâng. Jucătorii Gloriei au fost ținta injuriIlor actualului tehnician de la Rapid.

Unul dintre principalii vizați a fost chiar George Marcu, căpitanul grupării din Crâng, unul dintre cei mai „cuminți” fotbaliști din liga secundă. Tânărul mijlocaș al buzoienilor a trebuit să îndure expresii precum: „marș, mă, în morții mă-tii” sau „du-te-n p… mea”. Nici spectatorii aflați la tribuna I nu au scăpat. Buzoienii care au asistat la joc din spatele băncilor tehnice au fost „supuși” unui comportament huliganic venit dinspre banca giuleștenilor. La capătul partidei, unul din oficialii Rapidului care a luat loc pe banca de rezerve a exclamat: „Na bă că v-am făcut! M… bă, bulangiilor! F….. în gură de spurcați!”. Comportamentul fostului internațional nu fac cinste unei grupări cu pretențiile formației din Giulești și în niciun caz unui fost component al echipei reprezentative. Declarația tehnicianului „feroviar” poate fi urmărită pe buzaul-sportiv.ro

Pumni între jucători după fluierul final

Jucătorii celor două formații s-au încăierat imediat după fluierul final al partidei. Tensiunea în care s-a disputat partida din Crâng și-a pus amprenta asupra giuleștenilor, care după ce au câștigat meciul de fotbal au ținut să își arate „valoarea” și în box. Chiar sub ochii brigăzii de arbitri și a observatorului de joc, rapidiștii s-au repezit către jucătorii Gloriei Buzău, care au ripostat loviturilor încasate de la giuleșteni. Vreme de câteva minute s-au împărțit lovituri și înjurături atât între jucători, cât și între oficialii celor două formații. Scandalul a continuat și pe tunelul care duce spre vestiare. Ca și când pagubele produse de proprii suporteri nu ar fi fost de ajuns, jucătorii alb-vișini și-au vărsat nervii și pe plexiglasul care „îmbracă” tunelul de acces către vestiare, reușind să distrugă porțiuni bune din acesta. Incidentele provocate de suporterii rapidiști, precum și „bătălia” care a urmat la finalul jocului, pot fi urmărite pe site-ul Buzăul-Sportiv.ro

Nepotul lui Vioară, bătut

Gabriel Ion, mijlocașul grupării din Crâng și, totodată, nepotul tehnicianului buzoian, a fost lovit cu pumnul de Lung, unul din jucătorii formației oaspete imediat după consumarea partidei. În timp ce discuta cu un adversar, mijlocașul Gloriei a fost lovit pe la spate cu pumnul în figură de elevul lui Ion Moldovan. În baza probelor video, jucătorul antrenat de Ion Viorel și-a rezervat dreptul de a îl acționa în instanță pe fundașul giuleștean.

Ca la Rapid la nimeni. Suporterii giuleșteni s-au luat la bătaie între ei!

Cine spune ca suporterii Rapidului sunt speciali are întradevăr dreptate. Prezenți la Buzău într-un număr semnificativ, susținătorii formației de sub Podul Grant au privit partida separați în două grupuri aflate la peluza aflată lângă „Electrica”. Cele două facțiuni ale alb-vișiniilor se află în conflict deschis, drept dovadăși incidentele care au avut loc la mijlocul reprizei secunde, când suporterii aceleași echipe s-au luat la bătaie. La sfârșitul partidei, gazdele au oferit bilanțul pagubelor: 94 de scaune au fost rupte și aruncate între suporterii giuleșteni, pe teren și în forțele de ordine.

Mai multe detalii din cadrul partidei, precum și imagini în exclusivitate, în ediția de mâine  a suplimentului „Buzăul Sportiv” din cotidianul Opinia.

 

Farsa descentralizării

Guvernul și-a angajat răspunderea în fața Parlamentului pe proiectul descentralizării administrative și financiare iar, în susținerea demersului, retorica premierului Victor Ponta a fost, ca de obicei, falsă, demagogică și lipsită de orice motivație concretă.

Din punctul său de vedere descentralizarea ar fi „un pas extrem de important, concret și pragmatic, de modernizare a statului român”. Sigur, ideea trebuie înțeleasă doar în sensul modernizării administrației, pentru că România este departe de a fi percepută drept o țară… modernizată. Cu spitale în care se moare, cu un sistem de învățământ care, prin permanentele schimbări, mai mult dezorientează decât orientează copii către o profesie stabilă, cu o zonă rurală menținută la limita sărăciei, cu o cultură sufocată de lipsa finanțării, cu o infrastructură aflată într-o eternă construcție sau cu un mediu de afaceri îngenunchiat de fiscalitatea împovărătoare, descentralizarea nu poate produce acum nicio schimbare în acest peisaj sumbru. Dimpotrivă, îl poate întuneca și mai mult.

Cu cântec în meciul cu Rapidul / Imn nou-nouț făcut de Toni Șeicărescu pentru Gloria Buzău

Cu ocazia meciului pe care Gloria Buzău îl va disputa sâmbătă împotriva  Rapidului din Giulești, oficialii grupării din Crâng vor „inaugura“ noul imn al formației buzoiene. Meciul cu Rapid București este ultimul de pe teren propriu din 2013 pentru Gloria Buzău.

Procesul de rebranding al Gloriei Buzău continuă cu o nouă inițiativă a conducătorilor din Crâng. După ce fotbaliștii antrenați de Ion Viorel au fost în vizită la mai multe școli buzoiene, gruparea din Crâng va puncta din nou la capitolul imagine prin lansarea unui nou imn, care îl va înlocui pe cel realizat de George Nicolescu. „Este un imn nou al formației noastre pe care îl vom asculta prima dată alături de suporteri sâmbătă, la ora meciului cu Rapid. Versurile sunt frumoase, linia melodică modernă și sper să ne aducă noroc”

„Vioară“ vrea cel puțin un punct cu Rapidul

Ion Viorel, tehnicianul Gloriei Buzău și-a făcut planurile pentru acest sfârșit de an. Antrenorul formației din Crâng își dorește cel puțin un punct din confruntarea de sâmbătă cu Rapid București, mai ales că duelul cu giuleștenii este ultimul de pe teren propriu din acest an. Cu tot lotul valid pentru ultima confruntare de pe teren propriu, întâlnirea cu ocupanta locului patru din seria I a ligii secunde – Rapid București, nu îi dă emoții tehnicianului buzoian Ion Viorel. Antrenorul buzoienilor mizează pe aportul publicului și al propriilor jucători pentru cel puțin un punct din confruntarea cu „feroviarii”.

Mereu Gică Contra

Oriunde te-ai duce și orice ai face, vei vedea sau vei auzi din ce în ce mai mulți oameni frustrați. Spun oriunde, și nu exagerez, pentru că, până și în trafic, sau mai ales în trafic, există, din păcate, mulți șoferi care claxonează și înjură încrâncenați și cu capul scos pe geam, indiferent dacă ai greșit sau nu.

Există , de asemena, în magazine de dulciuri, de jucării sau de orice ar fi ele, părinți nervoși care își smucesc copiii din fața rafturilor. |n casele rezonabile poți vedea destul de des soți geloși care își lovesc nemiloși soțiile și soții care își acuză soții de infidelitate.

Topul datornicelor la AJF Buzău

Forul buzoian are de primit peste 80.000 lei

Asociația Județeană de Fotbal Buzău a făcut publică lista datoriilor pe care forul buzoian le are de recuperat de la echipele din județ. Peste 40 de formații au restanțe către AJF Buzău, suma totală depășind 800 de milioane de lei vechi.

În topul datornicelor către Asociația Județeană de Fotbal Buzău conduce detașat Recolta Cislău cu 6.290 lei, urmată de Locomotiva – Viitorul Buzău cu 4.230 lei, în timp ce podiumul restanțierelor este încheiat de Flamura

Dacă este joi, Opinia îți face educație financiară/Bonusuri și programe de recompense pentru cardurile de credit

Ca să își fidelizeze și să își extindă clientela, băncile acordă utilizatorilor de carduri de credit o serie bonusuri și recompense. Una dintre cele mai frecvente modalități de răsplătire a clienților sunt punctele de loialitate care valorează bani. Acestea pot fi folosite ulterior pentru reduceri la diferite magazine partenere sau valorificate sub formă de cumpărături gratuite la aceiași comercianți. Un alt beneficiu constă în rambursarea de către bancă a unui procentaj din banii cheltuiți. Pe lista avantajelor mai figurează și plata în rate fără dobândă, precum și o perioadă de grație pentru tranzacții la comercianți, care poate ajunge până la 60 de zile.

1. Cardul de credit al celor de la Garanti Bank – Bonus Card – oferă o gratificație de până la 10% din valoarea

Zeci de elevi s-au întrecut pentru Cupa „Spiru Haret“

Șahul, „în probe” la Liceul Pedagogic

Zeci de elevi ai Liceului Pedagogic din Buzău au participat ieri la Cupa „Spiru Haret”, întrecere ce face parte din proiectul pilot „Șahul – sportul minții”. De la copiii de clasa I până la adolescenții din liceu, toți au plecat acasă mulțumiți.

Clubul de șah Pheonix Buzău a desfășurat ieri primul concurs din cadrul proiectului „Șahul – Sportul minții”, inițiativă ce se dorește a se concretiza în ore săptămânale obligatorii în care elevii din județul Buzău să practice acest sport. Sorin Iordă­ches­cu, președintele clubului a inițiat acest proiect alături de Liceul Pedagogic din Buzău, acolo unde zeci de elevi s-au așezat în fața tablei de șah încă de la orele dimineții. „Proiectul nostru a demarat în exclusivitate cu Liceul Pedagogic din Buzău, cu această întrecere dedicată pentru două categorii de vârstă, clasele I – VI și clasele

Spirit și materie

Cine spune că mește­șugurile țin mai mult de trecut, că acestea sunt practicate din ce în ce mai rar și doar de către vârstnici?„Spirit și materie”, expoziția mixtă marca „Tineret în acțiune”, organizată de Unity in Values Association în foaierul Centrului Cultural „Florica Cristoforeanu”, dovedește faptul că meșteșuguri tradiționale precum pictura pe sticlă, stoleria, modelajul, mozaicul, împletiturile și nu numai, au prins viață chiar aici lângă noi, în rândul tinerilor.

Așadar, tuturor celor care încă nu cred că arta meșteșugărească este pe mâini bune și la Râmnicu Sărat, le lansăm

Facilități pentru anveloparea sau înfrumusețarea locuinței

Râmnicenii care au executat pe cheltuiala proprie lucrări de anvelopare sau înfrumusețare a locuințelor pot fi scutiți de impozit pe clădire. |n conformitate cu legislația în vigoare, au fost reglementate noi posibilități de acordare a facilităților fiscale, și anume scutirea de plata impozi­tului pe clădiri, pentru proprietarii apartamentelor din blocurile de locuințe și ai imobilelor care au executat lucrări de intervenție pe cheltuiala proprie.

Pe baza procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor, întocmit în condițiile legii, prin care se constată realizarea măsurilor de intervenție recomandate de către auditorul

A fost finalizat raportul privind stabilirea impozitelor și taxelor locale pe anul 2014

Raportul elaborat pe baza  rapoartele serviciilor de specia­litate și a unităților subordonate ale Consiliului Local Râmnicu Sărat propune stabilirea cuantumului impozitelor și taxelor locale.

Astfel,  în ceea ce privește cota impozitului pe clădiri, pentru clădirile care nu au fost reevaluate în ultimii trei ani anteriori anului fiscal de referință (2011-2013), propunerea este de 15%, cotă ce se va aplica la ­va­loarea de inventar a clădirii înregistrată în contabilitatea persoanelor juridice, până la sfârșitul lunii în care s-a efectuat prima reevaluare, excepție făcând clădirile care au fost amortizate. Pentru clădirile care nu au fost reevaluate în ultimii cinci ani anteriori anului fiscal

Test dificil pentru Viitor(ul) / „Pentru noi, meciul cu Olimpia este adevăratul derby al Superligii”

Fotbaliștii de la Viitorul Buzău au parte doar de meciuri dificile în acest final de tur al Superligii. După întâlnirea cu Voința Lanuri, fotbaliștii echipei buzoiene vor întâlni sâmbătă, în deplasare, ocupanta locului trei, Olimpia Râmnicu Sărat.

Cristi Lupu, tehnicianul echipei buzoiene, a spus că formația sa nu își mai poate permite pași greșiți: „Un meci important runda viitoare, pe terenul formației Olimpia Râmnicu Sărat. Acesta este pentru noi derby-ul campionatului. Râmnicenii reprezintă un colectiv foarte unit, care practică un joc bun și tocmai de aceea consider că acesta este derby-ul campionatului”.

Șahul în mall, la modă printre buzoieni

ACS Phoenix Buzău a organizat duminică în unul din mall-urile buzoiene un concurs de șah rapid omologat FIDE și FR Șah, la care au participat 45 de sportivi profesioniști aparținând a opt cluburi de șah din Buzău, București, Arad, Ploiești, Craiova și Huși. În urma desfășurării competiției s-a stabilit următorul clasament:

ACS Phoenix Buzău le mulțu­mește tuturor participan­ților și îi așteaptă și pe viitor la alte competiții.

Imagini video din cadrul competiției găsiți pe site-ul buzaul-sportiv.ro