EL LIDER MAXIMO / Bobi Verdeș este golgheterul Ligii a II-a

Atacantul transferat de Gloria Buzău la cererea antrenorului Ion Viorel este după un tur de campionat liderul marcatorilor în ambele serii ale ligii secunde. Clubul din Bulevardul Mareșal Averescu a făcut una din cele mai profitabile afaceri. Fostul vârf al Chindiei a venit liber de contract în Crâng. Reușitele lui Verdeș reprezintă 75% din golurile înscrie de Gloria Buzău.

Iată ce a declarat vârful buzoienilor despre realizările sale din tricoul Gloriei: „Sunt foarte fericit la Buzău. Formăm un colectiv unit, suntem ca o familie și cred ca lipiciul dintre noi îl reprezintă tehnicianul Ion Viorel. Mă bucură faptul că beneficiez de încrederea dumnealui, de sprijinul coechipierilor, fără de care nu aș fi reușit să înscriu de atâtea ori. Ar fi bine dacă am

„Vioară“ le-a mulțumit jucătorilor pe Facebook

Ion Viorel, tehnicianul Gloriei Buzău, le-a mulțumit jucătorilor săi în mod public pentru victoria răsunătoare de la Constanța (1 – 4 cu Farul). La câteva ore de la partidă, cel mai probabil în drumul spre casă, tehnicianul buzoian a postat pe Facebook următoarele rânduri însoțite de imaginea alăturată: „Mulțumesc băieților pentru ziua perfectă!“.

Sâmbătă, în Crâng, de la ora 17.00, duelul cu Rapid

Următoarea partidă a buzoienilor va avea loc sâmbătă, de la ora 17.00, joc care se va disputa în a doua etapă a returului (etapa a XV-a a campionatului). Gloria Buzău va întâlni pe

„Gogu“ show

Mihălcescu a stabilit soarta derby-ului din Superligă

Florin Mihălcescu a reușit una din cele mai bune partide în tricoul formației Viitorul Buzău. Fostul jucător al Gloriei Buzău a înscris nu mai puțin de patru goluri, chiar în cea mai dificilă partidă a anului pentru echipa sa. După dușul rece de la Sălcioara, trupa lui Lupu avea nevoie de victorie ca de aer. Ceea ce trebuia să fie derby-ul județului a fost de fapt un simplu meci de campionat pentru Viitorul Buzău, ­viceli­derul Superligii județene la fotbal. Fotbaliștii antrenați de Cristi Lupu s-au impus categoric în „marea confruntare“ cu Voința Lanuri, reușind o victorie care îi apropie pe Mihălcescu și Compania la doar un punct de liderul Voința Lanuri. „Gogu“ și-a deschis „recitalul“ în minutul 4. Aceasta avea să fie și unica reușită a primelor 45 de minute. Imediat după reluarea jocului, Iacob a înscris pentru 2 la 0. La nici două minute, oaspeții au revenit în joc grație reușitei lui Tofan. Mijlocașul formației Voința Lanuri a înscris superb din lovitură liberă, lăsându-l fără replică pe Alin Oprea, portarul buzoienilor. Lazăr este faultat în careu de Roman, care vede cartonașul roșu, iar Mihălcescu realizează „dubla“ de la punctul cu var (min. 67). Vârful Viitorului nu s-a mulțumit cu cele două goluri și, cu opt minute înainte de fluierul final, a reușit hattrick-ul. Tot decarul buzoian „a semnat“ și al cincilea gol al buzoienilor, în minutul 86.

Convocat la națională

Cele patru goluri reușite de Mihălcescu în meciul cu Voința Lanuri i-au adus decarului buzoian convocarea la echipa națională. Nu este vorba de trupa antrenată de Pițurcă, ci de echipa de minifotbal. Tehnicianul Cristi Lupu a glumit la sfârșitul jocului cu Voința Lanuri și i-a urat baftă vârfului său „sub tricolor“. Cu cele patru reușite din partida cu Voința Lanuri, Mihălcescu a ajuns la cota 13 în Superliga lu’ Coșconea. Cel mai prolific fotbalist al formației Locomotiva – Viitorul Buzău a mai înscris câte un gol în poarta echipelor Victoria Boboc, Spartac Zărnești, FC Puiești, Tricolorul Gălbinași și Viitorul Vernești, marcând câte o „dublă“ în întâlnirile cu Carpați Nehoiu și Petrolul Berca.

Lupu: „Nu a fost o victorie exagerată. Asta e adevărata valoarea a Viitorului!“

Cristi Lupu, tehnicianul echipei Locomotiva – Viitorul Buzău s-a declarat mulțumit de evoluția elevilor săi și, în ciuda rezultatului înregistrat pe tabela de marcaj, a fost destul de ponderat în privința laudelor la adresa propriilor jucători: „A fost un joc specific de campionat, poate puțin peste nivelul Superligii. O victorie meritată a echipei noastre, poate pentru suporteri și presă o victorieexagerată, însă noi considerăm că aceasta este adevărata față a echipei noastre. Am demonstrat că înfrângerea de la Sălcioara a fost doar un episod pe care sperăm să nu îl mai repetăm pe viitor“.

Lăptoiu: „Am pierdut un joc. Nu este o tragedie“

În tabăra adversă, tehnicianul Tase Lăptoiu a declarat:  „Un joc de campionat, normal. Ne pune probleme suprafața sintetică. Am pierdut doar un joc, campionatul se joacă, mai sunt multe etape de jucat. Am avut câțiva jucători accidentați, însă nu consider că este o tragedie că am pierdut. Față de anul trecut, am pierdut câțiva jucători importanți, este vorba de 3 -4 fotbaliști care ne puteau ajuta. Avem avans de un punct, diferență pe care trebuie să o mărim în jocurile imediat următoare. Nu se simțim amenințați de faptul că Viitorul ne suflă în ceafă“.

PARTIDA ȘI DECLARAȚIILE CELOR DOI ANTRENORI POT FI URMĂRITE ÎN ÎNTREGIME VIDEO PE BUZĂUL-SPORTIV.RO

VIITORUL BUZĂU – VOINȚA LANURI: 5 – 1, (3 – 1)

Au marcat: Mihălcescu (min. 4, min. 67, min. 82 și min. 86) și Iacob/ Tofan (min. 60). Au arbitrat excelent: Adrian Vizireanu, ajutat la cele două tușe de Cătălin Guloiu și Constantin Laurențiu. Observator: Pompiliu Coșconea.

VIITORUL BUZĂU: Oprea – Porceanu, Nedelea, C. Pușcă, Ghisman – Lazăr, Mihălcescu, Nicola, M. Pușcă – Anghel și Iacob. Au mai jucat: Pâslaru, Chiorcău și Fundulea. Rezerve: Moisac și Ceaușel. Antrenor: Cristi Lupu. 

VOINȚA LANURI: Sava – Mănăilă, Stan, Sârbescu, Roman – Feraru, Tofan, Lazăr, Roșca – Ignat și Lică. Au mai jucat: Corcodel și Alin. Rezerve: Cireașă și Cristian Alexandru. Antrenor: Tase Lăptoiu.

Rezultate etapa a XII-a, Superliga de Buzău

Petrolul Berca – AS Săgeata: 1 – 4

Zărnești – Victoria Boboc: 4 – 0

Carpați Nehoiu – Metalul LPS Buzău: 0 – 2

FC Puiești – Pescărușul Luciu: 7 – 0

Gloria II Buzău – Olimpia Rm. Sărat: 0 – 3

Viitorul Buzău – Voința Lanuri: 5 – 1

Tricolorul Gălbinași – Recolta Sălcioara: 2 – 0

Steaua Săhăteni – Vii­torul Vernești: 1 – 4

Etapa următoare, a XIII-a din Superliga de Buzău

Viitorul Vernești – Petrolul Berca

Recolta Sălcioara – Steaua Săhăteni

Voința Lanuri – Trico­lorul Gălbinași

Olimpia Râmnicu Sărat – Viitorul Buzău

Pescărușul Luciu – Gloria II Buzău

Metalul Buzău – FC Puiești

Victoria Boboc – Carpați Nehoiu

AS Săgeata – Spartac Zărnești

Phoenix vă provoacă inteligența

Săptămânal, în suplimentul sportiv al cotidianului Opinia; veți găsi câte un exercițiu de șah realizat de Sorin Iordăchescu, președintele clubului de șah Pheonix Buzău.Așteptăm soluția dumneavoastră pe adresa de email a clubului: sah. [email protected]. Soluția corectă va fi publicată în numărul următor al suplimentului „Buzăul Sportiv”.

HM Buzău, tot mai aproape de Liga Națională

Trupa lui Romeo Ilie a reușit victoria campionatului sâmbătă, în Sala Sporturilor „Romeo Iamandi“. HM Buzău a învins la limită, scor 30 – 28, formația ACS Școala nr. 181 București, echipă care înaintea jocului cu buzoiencele era neînvinsă. Jucătoarele pregătite de Romeo Ilie au început excelent partida. Cu Anca Lipan în rolul principal, formația lui Ilie a trecut la conducerea jocului încă din debutul partidei, (8 – 3 min. 12, 12 – 5 min. 17 și 16 – 10 min. 24), pentru ca la pauză handbalistele din Buzău să conducă la trei goluri diferență (17 – 14). În repriza secundă, formația oaspete a dat semne de revenire. Bucureștencele s-au apropiat

Amenzi pentru lemne fără documente și arbori tăiați ilegal

La data de 15 noiembrie, în cadrul activităților de prevenire și combatere a delictelor silvice de pe raza de competență, polițiștii din cadrul Postului de Poliție comunal Săpoca au oprit pentru control o autoutilitară încărcată cu deșeuri rășinoase, condusă pe DJ 203K, în localitatea Săpoca, de un bărbat în vârstă de 59 de ani, din comuna Cernătești.

Pentru că nu poseda documente de proveniență pentru încărcătură, șoferul a fost sancționat contravențional în conformitate cu prevederile Legii nr. 171/2010 pentru stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, iar cele 400 kg deșeuri au fost confiscate și predate reprezentanților Ocolului Silvic Vintilă Vodă.

Acțiune în forță la sfârșit de săptămână

În ziua de 15 noiembrie, aproximativ 120 de polițiști rutieri și de ordine publică au acționat pe raza județului Buzău pentru prevenirea evenimentelor rutiere și menținerea climatului de ordine și liniște publică.

În controalele efectuate în trafic, au fost utilizate toate echipamentele de supraveghere a traficului rutier și de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor aflate în dotare, care au constatat și sancționat 108 șoferi care au încălcat regimul legal de viteză.

Unul dintre vitezomani, un gălățean în vârstă de 62 de ani, a fost nevoit să predea permisul de conducere, după ce autoturismul la volanul căruia se afla a intrat în raza de acțiune a unui radar amplasat pe DN 2B, în localitatea Mânzu, cu viteza de 105 km/h.

CENACLUL „ALEXANDRU SIHLEANU” / NU NE TRECE TIMPUL NOSTRU, NOI TRECEM PRIN TIMP

            Sâmbătă, 16 noiembrie, încă o zi blândă de toamnă, şedinţa Cenaclului literar-artistic „Alexandru Sihleanu” de la Centrul Cultural „Florica Cristoforeanu” din Râmnicu Sărat, a fost deschisă, la cafeaua literară, de divertismentul lui Matincă Costea, pe un text de Aurel Felea, „Răbdare” şi „Cum am făcut milităria” de Ion Pribeagu. Aplauzele nu s-au lăsat aşteptate.

            A urmat lectorul de serviciu, Valeria Popa, cu proză. Dna Valeria Popa este o veche membră şi fabulista Cenaclului „Alexandru Sihleanu”. Materialul lecturat astăzi este un „foileton”, după declaraţia autoarei şi face parte din viitorul roman „Burniţa de la Răteşti”.  Cum în literatura română există „Râpa” lui Lascăr Dinulescu şi „Groapa” lui Eugen Barbu, parcă ar avea altă rezonanţă mai simplu, „Burniţa”. De unde este, reiese din conţinut, dar aici intervine decizia autorului. Talentul dnei deapănă din caierul amintirilor firul epic, coerent şi fluent, al unor întâmplări auzite sau trăite, povestirea curge molcom ca o apă de câmpie, căutând să redea şi culoarea locală. Dna Valeria Popa are un „ochi” treaz pentru detalii, sensibilitate, realizează

Gloria Buzău „a spart” Farul chiar la Constanța

Gloria Buzău a câștigat confruntarea disputată la Constanța, împotriva formației Farul din localitate. Buzoienii au făcut una din cele mai bune partide, la capătul căreia s-au impus cu 4 la 1. Gazdele au ­deschis scorul în minutul 12. Florea a executat foarte bine un corner, iar Bolat a reluat cu o lovitură de cap în plasa porții buzoienilor. Golgheterul ligii secunde Bobi Verdeș a egalat în minutul 19. Vârful buzoienilor și-a demonstrat calitățile de atacant pur-sânge. Decarul buzoienilor a șutat din întoarcere la colțul lung, fără să privească măcar poarta și a restabilit egalitatea.

„Buzăul Sportiv“, supliment săptămânal cu cotidianul Opinia

Începând de mâine, în paginile cotidianului Opinia vei găsi suplimentul „Buzăul Sportiv”. Cea mai veche publicație sportivă din Buzău revine „în tipar” alături de cel mai citit cotidian buzoian. Săptămână de săptămână, în fiecare marți, cotidianul Opinia vine însoțit de două pagini dedicate exclusiv sportului buzoian. Cele mai importante evenimente sportive din week-end sunt relatate exclusiv în paginile suplimentului „Bu­zăul Sportiv”.

Administratori reținuți pentru evaziune fiscală

Ofițerii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului de Poliție Jude­țean Buzău, sub suprave­gherea procurorului de caz de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău, au extins cercetările în cauza privindu-l pe un buzoian în vârstă de 35 de ani, reținut pentru evaziune fiscală și au început urmărirea împotriva altor patru suspecți – o femeie de 38 de ani, un tânăr de 28 de ani și doi bărbați în vârstă de 37 de ani, toți din București – sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală, respectiv complicitate

Urmărit național, prins de polițiștii rutieri

La data de 14 noiembrie a.c., un echipaj de poliție rutieră din cadrul Poliției municipiului Rm. Sărat, care acționa pe DN2-E85, în localitatea Oreavu, a oprit pentru control un autoturism înmatriculat în județul Vâlcea.

Polițiștii i-au solicitat conducătorului auto documentele, însă acesta a precizat că nu le avea asupra sa și a oferit, în schimb, datele de identificare ale unei alte persoane, respectiv ale fratelui său, în vârstă de 44 de ani, din județul Hunedoara.

Întrucât au constatat neconcordanțe în urma verificărilor efectuate, polițiștii l-au condus pe șofer la sediul Poliției municipiului Rm. Sărat, unde au stabilit adevărata identitate: vârsta de 40 de ani și domiciliul în județul Vâlcea.

Accident cu doi răniți în urma impactului dintre o căruță și un autobus

La data de 15 noiembrie a.c., în jurul orei 19,30, pe DJ 214A, pe raza comunei Largu, în afara localității, s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea a două persoane.

Din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului a rezultat că un bărbat de 31 de ani din comuna Largu care conducea un atelaj pe un drum comunal nu s-a asigurat la pătrunderea pe DJ 214A și a acroșat un autobuz la volanul căruia se afla un bărbat de 40 de ani din comuna Rușețu.

Accidentul s-a soldat cu rănirea căruțașului și a unui pasager din atelaj, care au fost

Incidentele de comunicare ale Guvernului

Incidentele de comunicare ale membrilor Cabinetului Ponta, urmate imediat de retractări jenante, au devenit din ceîn ce mai frecvente. Proporțional, am putea spune, cu înverșunarea de a rămâne la Putere pentru a organiza alegerile de anul viitor.

Una dintre cele mai mari gafe a fost, fără doar și poate, cea din iunie, când o Ordonanță de Urgență publicatăîn Monitorul Oficial prevedea impozitarea cu 85% a sumelor compensatorii la expirarea mandatului, atât pentru ­ma­nagerii de la stat, cât și pentru cei din mediul privat. Vestea nu putea să cadă mai inoportun pentru premierul Victor Ponta. Acesta se afla în vizită oficialăîn Germania, nu doar cel mai puternic stat european, ci și cel în care consecvența în afaceri a devenit proverbială. Iar în timp ce se declara acolo „pro business”, dar în țarăîi apărea, sub semnătură proprie, un act normativ prin care

Coșconea, fără adversar în lupta pentru președinția AJF Buzău

Criterii de selecție dure pentru eventualii contracandidați

Pompiliu Coșconea, președintele Asociației Județene de Fotbal Buzău, își mai dorește cel puțin un mandat în vârful forului buzoian. Șeful fotbalului buzoian dezminte zvonurile potrivit cărora Cristi Bîgiu, președintele Consiliului Jude­țean Buzău, s-ar implica în lupta pentru președinția AJF Buzău prin susținerea lui Adrian Petre. Coșconea a spus că președintele CJ Buzău are alte griji, mai importante decât fotbalul: „În niciun caz nu cred în această variantă. Domnul Bîgiu are

Un mesaj important

„Consiliul Național al Elevilor anunță desfășurarea unei greve japoneze în rândul elevilor, în data de 13 noiembrie 2013. Elevii vor purta asupra lor banderole albe, în semn de protest pentru subfinațarea sistemului educațional, iar în unele județe vor lua parte chiar la marșuri și acțiuni de protest, alături de studenți, după orele de curs….”.

Această declarație venea marți seară, de la Consiliul Național al Elevilor. La ora la care citiți aceste rânduri, greva elevilor – prima din istoria de după 1989 – cu siguranță se va fi terminat. Eșec sau succes, nu mai are importanță. Ceea ce este cel mai important este mesajul care vine din partea discipolilor noștri și, anume acela că s-au săturat, că ajunge!

Reabilitarea străzilor și a rețelei de apă, proiect de 284 miliarde lei

Proiectul de reabilitare și modernizare a străzilor a fost  revizuit de consilierii râmniceni. Ca urmare a faptului că între momentul întocmirii proiectului tehnic inițial necesar depunerii cererii de finanțare aferente obiectivului de  reabilitare/moder­nizare străzi orășenești și rea­bilitare rețele de apă în zona de intervenție urbană a municipiului râmnicean și momentul încheierii contractului de finanțare au trecut trei ani, starea fizică a străzilor propuse pentru intervenție în cadrul proiectului europeans-a degradat.

Prin urmare, reprezentanții municipiului au luat hotărârea de a revizui proiectul tehnic inițial, fără rezilierea contractului de lucrări, și încheierea unui act adițional în vederea optimizării rezultatelor implementării și folosirii eficiente a resurselor financiare.

Astfel, reprezentanții Con­siliului Local râmnicean au votat proiectul tehnic revizuit depus spre finanțare în valoare totală de 28.400.177,81 lei. Contribuția proprie la acest proiect este de 4.715.415,38 lei, iar cheltuielile eligibile sunt în sumă de 18.621.725,88 lei.

De roadele acestui proiect râmnicenii încep să se bucure și probabil, anul viitor, acest proiect se va finaliza. Dar modernizarea municipiului râmnicean nu se va opri doar la cele 40 de străzi, ci vor fi demarate noi proiecte de reabilitare și modernizare a unor cartiere mărginașe în care s-a intervenit anul acesta doar la nivel de canalizare și rețele de apă.

 

{vsig}articole/2013/11/14/reabilitarea{/vsig}

Ștefan Miloș, președintele HM Buzău:„Mizez pe aportul spectatorilor în meciul cu ASC Școala 181 București“

Pregătirile sunt în toi la Handbal Municipal Buzău. Jucătoarele antrenate de Romeo Ilie vor întâlni sâmbătă ocupanta locului trei, ASC Școala 181 București, într-un meci de „totul sau nimic”. Victoria le consolidează poziția secundă buzoiencelor, în timp alt rezultat le trimite pe locul trei. Conducătorii echipei locale de handbal feminin „trag” speranțe pentru un succes sâmbătă, în Sala Sporturilor „Romeo Iamandi”, când echipa buzoiană va primi vizita formației ACS Școala 181 București în derby-ul rundei cu numărul 9 din Divizia A. Ștefan Miloș, președintele grupării din Buzău, face apel către susținătorii formației antrenate de Romeo Ilie pentru a fi prezenți la meciul cu bucureștencele:

Dacă este joi, Opinia îți face educație financiară / Cele două avantaje ale planului de economii: dobânzile ridicate și economisirea constantă

Cel mai ușor mod de a avea mai mulți bani este să vă administrați eficient veniturile și cheltuielile, iar una dintre soluțiile adecvate este conceperea unui „plan de economii”. Fie că vă faceți rezerve pentru situații neprevăzute, pentru o vacanță sau pentru pensionare, gândiți-vă serios la viitoarea situație financiară.

Patru pași pentru o administrare proprie

O modalitate simplă este să vă administrați singuri planul de economii. Iar ca să vă fie mai ușor, vă propunem câteva etape pe care ar trebui să le parcurgeți:

1. Stabiliți obiectivele

Faceți o listă cu toate lucrurile pentru care vreți să puneți bani deoparte. Aceasta poate include totul, de la o excursie de weekend până la achiziția unei case. La început, lungiți lista cât mai mult posibil, apoi restrângeți-o la elementele pentru care doriți să economisiți în prezent. Unele persoane pot avea doar un singur obiectiv, alte, chiar zece. Dar cu cât aveți mai multe, cu atât mai mult un plan de economii vă ajută să rămâneți pe drumul care duce către ele.

2. Adăugați costurile

Următorul pas este să vă stabiliți cât de mult costă fiecare dintre obiective fixate. Pentru cele mai puțin costisitoare, includeți costul integral. Pentru cele mai scumpe și pe care aveți de gând să le plătiți prin intermediul unui împrumut, cum ar fi o mașină sau o casă, notați valoarea avansului de care veți avea nevoie.

3. Stabilirea perioadei

Dar oare cât timp va dura pentru atingerea obiectivele stabilite? Practic, acesta este și principalul rol al planului de economii. Fiecare obiectiv va avea propriul său grafic. Intervalul de timp necesar va determina, totodată, și modul în care veți economisi.

De exemplu, pentru obiectivele realizabile într-un an sau doi, păstrați-vă economiile în instrumente financiare cu risc scăzut, dar care vă protejează banii. Pentru obiectivele pe termen lung, puteți lua în considerare investiții cu risc mai ridicat pentru a recupera eventualele fluctuații de pe piață. Dar, și în acest ultim caz, este important ca atunci când vă apropiați de scadență să le transferați în investiții cu risc mai scăzut.

4. Stabiliți prioritățile

Pentru fiecare dintre obiectivele fixate, veți avea nevoie să economisiți o anumită sumă în fiecare lună. Faceți calcule cât mai precise pentru a vă atinge țintele. Dacă nu reușiți să economiți suficient, aveți la dispoziție două soluții:

– creșterea economiilor prin reducerea cheltuielilor lunare. O planificare a bugetului vă poate ajuta să mai tăiați din cheltuieli, astfel încât să aveți mai mulți bani pentru economii.

– revizuirea obiectivelor: selectați obiectivele mai puțin importante pentru care ați vrut să economisiți și amânați-le până când găsiți o sumă care se potrivește bugetului dumneavoastră.

Apoi refaceți graficul de economii și alocați mai puțini bani pentru țintele amânate.

Ori de câte ori obiectivele sau bugetul se modifică va trebui să vă actualizați planul de economii pentru a fi siguri că rămâneți conectați la ținta stabilită.

Cu ajutorul băncilor

Pentru a vă ușura demersul, tot mai multe bănci au început să lanseze produse care vă ajută să economisiți constant, în funcție de posibilități, adică lunar, trimestrial sau semestrial. De exemplu, numai în patru luni de la lansarea Planului de economii, BCR a numărat aproape 4.000 de clienți care au ales să economisească prin intermediul unor astfel de produse bancare. Suma medie economisită lunar de acești clienți este de peste 320 lei.

De altfel, băncile care au în portofoliu astfel de produse au inclus pe paginile lor de internet și simulatoare, care vă permit să vă calculați modul în care cresc câștigurile.

Principalul avantaj al planurilor de economii este că dobânzile plătite de instituțiile de credit la aceste produse sunt de obicei mai mai mari decât cele achitate la conturile de economii și uneori chiar și față de cele oferite la depozite.

În plus, economisirea cu regularitate și fără retrageri vă mai pot aduce bonusuri de dobândă sau în bani. Totodată, câteva dintre aceste produse bancare nu au comisioane proprii de administrare. Cu toate acestea, nu trebuie să pierdeți din vedere că băncile condiționează contractarea acestui produs de deschiderea unui cont curent, care include comisionul de administrare.

 

Banca

Denumirea produsului

Dobânda

Bonus

Suma minimă alimentare

Comision la închidere

Comision de administrare

BCR

Planul de Economii

lei – 4% (12 luni

euro – 1,9% (12 luni)

0,25 p.p. la dobândă la prelungirea automată

lunar, 50 lei/10 euro

0 lei

4,5 lei/lună

ProCredit Bank

Plan de economisire

lei – 4,25%

euro – 2,1%

lunar, 10 lei/5 euro

0 lei

 0 lei

Piraeus Bank

Bonus 12+

lei – 4,25%

euro – 2,25%

dolari – 2%

10% din sumă la finalul fiecărui an

lunar, 100 lei/25 euro/35 dolari

10 lei (se aplică doar conturilor închise înainte de 12 luni)

2 lei/lună

Intesa Sanpaolo Bank

Planul de Acumulare

lei – 4,75% (variabil`)

euro – 3,25%

(variabil`)

 –

lunar, 40 lei/ 10 euro

0 lei

0 lei

UniCredit Ţiriac Bank

Planul de economii

lei – 3,5%; 3,75%

euro – 1,25%, 1,5%

 –

lunar, 500 lei/100 euro n.a.

n.a.

n.a.

OTP Bank

Program de economisire Automată

n.a.

 –

100 lei/echivalent euro

o lei

2 lei/lună

 

Volksbank

Planul de economii

lei – 4,85% euro3,45%

An1*- 7,5%

An2 – 7,5% An3 – 10%

An4 – 12,5% An5 – 15%

lunar, 40 lei/25 euro

0 lei

0 lei

Leumi Bank

Plan de economii

Variabil`**

Lei – 2,67%

euro –2,97% dolar –2,68%

0,15% – lei şi 0,1% -euro/dolari la dobandă, începând cu al doilea an

lunar 250 lei/50 euro

0 lei

0 lei

Nu rata subiectul de săptămâna viitoare: Topul beneficiilor atașate cardurilor

Competiții sportive organizate sub egida DJST Buzău

În perioada 11 – 17 noiembrie 2013 se vor desfășura în județul Buzău următoarele competiții sportive conform calendarului sportiv pe anul 2013 al  D.J.S.T., după cum urmează:

• În data de 14 noiembrie, va avea loc întrecerea sportivă „Cupa Crosurilor Buzoiene”, faza județeană – etapa a IV-a,  organizată de DJST Buzău și AJA Buzău, în parteneriat cu ISJ Buzău și Primăria Municipiului Buzău. Acțiunea va avea loc  în Parcul Tineretului, cu începere de la ora10,00.

• În perioada 16 – 17 noiembrie 2013, va avea loc întrecerea „Zenit Climbing Junior” – faza județeană la alpinism și escaladă, organizată de CS Zenit Cislău, în parteneriat cu DJST Buzău și Primăria Municipiului Buzău. Acțiunea va avea loc în Masivul Podul Calului din județul Buzău.