Ziariştii Corneliu Ştefan, Nicolae Panait şi George Pâslaru, comemoraţi la Zilele „Pamfil Şeicaru”
Trei ziarişti de marcă ai Buzăului vor fi comemoraţi mâine, în cadrul Zilelor „Pamfil Şeicaru”, la Biblioteca Judeţeană.
Trei ziarişti de marcă ai Buzăului vor fi comemoraţi mâine, în cadrul Zilelor „Pamfil Şeicaru”, la Biblioteca Judeţeană.
Teatru în spaţiu mai puţin convenţional. Buzoienii sunt invitaţi luni, 3 octombrie în Cafeneaua Artiştilor unde se va juca spectacolul „Tango, monsieur” de Aldo lo Castro.
Pompierii care şi-au pierdut viaţa în explozia de la Mihăileşti vor fi comemoraţi într-o manieră mai deosebită.
Zeci de buzoieni aflaţi sâmbătă la plimbare pe Bdul. N. Bălcescu au încetinit pasul preţ de câteva minute, fascinaţi de iniţiativa a cinci persoane care trasau urme de vopsea pe o pânză gigant.
*Artistul buzoian s-a întors din tabăra de la Balcic, unde a realizat nu mai puţin de 18 lucrări
Buzăul are un nou reprezentant în cadrul Uniunii Scriitorilor din România (USR).
Reprezentanţii Galleria Mall lansează buzoienilor o invitaţie la un eveniment mai puţin obişnuit.
Oameni de cultură, istorici buzoieni au luat parte ieri, în aula Bibliotecii Judeţene „V. Voiculescu” la lansarea volumului „Contribuţii la bibliografia istorică a judeţului Buzău (1800-2010)”, semnat Relu Stoica.
Recunoscuţi pentru pasiunea pentru epigramă, buzoienii sunt invitaţi să participe cu lucrări la Festivalul Internaţional de Poeme şi Epigrame „Romeo şi Julieta la Mizil”.
Dacă v-aţi gândit vreodată cum ar fi ca după miezul nopţii să vedeţi un film în oraş sau să luaţi parte la un concert de muzică clasică, Biblioteca Judeţeană „V. Voiculescu” vă oferă această şansă luna viitoare.
Zeci de tineri de la liceele de artă din Buzău şi Brăila au ocazia să viziteze o serie de monumente istorice din ambele judeţe cu ocazia Zilelor Europene ale Patrimoniului.
Voluntarii Asociaţiei pentru Dezvoltare Comunitară Nehoiu (ADCN) au încurajat publicul să se pună în pielea personajelor pe care ei le-au interpretat în cadrul piesei de teatru „Sărăcia, viaţă condamnată”.
Lansare de carte: „Contribuţii la bibliografia istorică a judeţului Buzău (1800-2010)”
Galerie foto
În Biblie întâlnim peste cinci sute de referiri la viţa de vie şi la vin, toate având înţeles adânc, încărcat de simboluri.
*Reprezentanţii Palatului Copiilor Buzău au impresionat juriul de la Tg. Mureş cu creaţiile lor
Toţi buzoienii care au ceva de spus sunt invitaţi mâine, de la ora 11.00, la un eveniment dedicat cursurilor de oratorie. Manifestarea Public Speaking Support Group va avea loc la sediul Platului Copiilor de pe Bdul. Nicolae Bălcescu (fosta clădire a Inspectoratului Şcolar) şi se vrea a fi locul unde exersezi vorbitul în public într-un mediu prietenos, unde poţi ţine un discurs aşa cum îţi doreşti tu.
Zece actori, zeci de toalete schimbate şi o sumedenie de ipostaze din viaţa de cuplu privită la vârste diferite.
Cenaclul umoriştilor al Casei de cultură „Ion Caraion” a municipiului Buzău va purta pe viitor denumirea „NICOLAE GRIGORE MIHĂESCU – NIGRIM”.
*După ce a impresionat asistenţa la cel mai mare simpozion de sculptură din lume, cu rinocerul gigant, Bogdan Adrian Lefter a fost aşteptat la televiziuni