Buzăul are un nou reprezentant în cadrul Uniunii Scriitorilor din România (USR).
Buzăul are un nou reprezentant în cadrul Uniunii Scriitorilor din România (USR). Este vorba despre pr. Mihail Milea, cunoscut pentru activitatea de susţinere a oamenilor fără adăpost, în cadrul Fundaţiei „Sf. Sava”.
Buzoianul a primit la începutul acestei luni acceptul celor de la filiala USR Galaţi, devenind astfel al treilea reprezentant al judeţului în cadrul respectivei filiale, alături de Titi Damian şi Gheorghe Petcu. Pr. Mihail Milea a publicat de-a lungul timpului 17 volume, romane, volume de poezii şi eseuri.
„Este un nou început pentru mine, o împlinire şi totodată o responsabilitate pe care mi-o asum. Momentan, mă pregătesc de publicarea unei noi cărţi intitulate <O zi din viaţa unui preot>. Este vorba despre un o carte reportaj cu note autobiografice”, a declarat pr. Mihail Milea.
Acceptul buzoianului în USR vine după ce în acelaşi an a fost numit cetăţean de onoare al municipiului şi Omul Anului 2010.