* Alegerile au loc pe 21 octombrie
Se anunţă bătaie mare pentru un loc în Colegiul director al Camerei Agricole Judeţene, dar şi pentru funcţia de preşedinte şi cele de vicepreşedinte, dat fiind că la nivelul judeţului Buzău sunt circa 30.000 de fermieri, dar şi pentru că ea va reprezenta, practic, interfaţa dintre stat, Administraţia Publică şi fermier, pentru că va avea specialişti care să facă faţă unor discuţii ca de la o instituţie la alta. La aceasta oră, nu există o reprezentativitate legală a fermierului în teritoriu. În plus, camerele agricole vor avea şi rolul de a oferi consultanţă.