Arbitrii din toată țara se întrec la Cupa Prieteniei

Grupă dificilă pentru selecționata buzoiană

Începând de mâine, Asociația Municipală de Fotbal București va organiza „Cupa Prieteniei” la minifotbal, întrecere amicală la care au fost invitați să ia parte “cavalerii în negru” din toată țara. Cu sprijinul unei agenții de pariuri, forul condus de Vasile Avram reușește să ducă tradiționalul turneu de iarnă destinat arbitrilor mai departe. Astfel, la întrecerea care va avea loc la Chiajna vor participa 24 de echipe, puțin peste jumătatea numărului național de asemenea instituții.

Orășelul lui Moș Crăciun își deschide porțile la Râmnicu Sărat pe 19 decembrie

Piticii de la cercul de pictură al  Centrului Cultural Florica Cristoforeanu  au pregătit o surpriză pentru semenii lor  în acest an,  realizând sub îndrumarea doamnei profesor Daniela Petre decorațiuni  minunate.

Locația este Parcul Municipal al municipiului iar  căsuța lui Moș Crăciun,  sania  magică, spiriduși

Nou adăpost pentru câinii fără stăpân pus în funcțiune în această săptămână

Adăpostul  pentru câinii fără stăpân din incinta Administrației Domeniului Public din municipiul Râmnicu Sărat este plin până la refuz.  Din acest motiv  Consiliul Local Râmnicu Sărat a hotărât la jumătatea acestui an crearea unui nou refugiu.

Demarată în luna octombrie a acestui an, construcția noului adăpost este aproape gata să își deschidă porțile.

Implementarea studiului de trafic, gata până la finalul anului

Proiectul ce vizează implementarea studiului de trafic râmnicean  va fi finalizat în această lună pentru a fluidiza traficul din zona centrală a municipiului.

Începând cu data de 16 decembrie, vor fi înființate sensuri unice pe străzile Toamnei dinspre Primăverii spre Mihail Kogălniceanu,  Principele Ferdinand dinspre Alexandru  Ioan Cuza spre Primăverii, Mihai Eminescu dinspre Tudor Vladimirescu spre Constantin Brâncoveanu, Primăverii  dinspre

Obiective îndrăznețe pentru Metalul / Vali Stan, antrenorul formației buzoiene, încrezător în elevii săi

Fostul jucător al formației FC Argeș, Vali Stan, actualmente antrenorul formației Metalul Buzău, este mulțumit de maniera în care fotbaliștii săi au încheiat prima parte a stagiunii. Fostul jucător din Trivale a spus că poziția pe care „iernează” Metalul este puțin nedreaptă, judecând prin prisma jocului prestat de Benga și Compania: „Metalul Buzău a pierdut trei meciuri, în care două dintre ele le-a controlat atât ca și posesie cât și în privința ocaziilor

Milionarii“ de la Viitorul au remizat cu Metalul Buzău

Vali Stan, antrenor Metalul: „Am pierdut două puncte“

Vineri, pe stadionul „Cornel Negoescu” din Buzău a fost programat derby-ul municipiului din cadrul Superligii județene la fotbal. Ultima rundă din 2013 a pus față-n față Viitorul Buzău și Metalul Buzău. Confruntarea dintre cele două echipe s-a încheiat indecis. Gazdele de la Metalul, cu un plus față de oponențiilor, au dominat autoritar primele 60 de minute ale partidei. „Mânați” de pe banca tehnică de fostul jucător al formației

Aniversare și poezie la Cenaclul Anteportas

Cenaclul Anteportas a încheiat penultima lună a anului prin sărbătorirea lui Andrei Bolache, cu ocazia Sfântului Andrei, și cu dezbateri constructive, zicem noi, pe marginea poeziilor citite de lectorul zilei Gina Zaharia, dar nu în ultimul rând, și urând „La mulți ani!” lui Marin Ifrim pentru aniversarea sa pe 1 decembrie.

Gina Zaharia este cunoscută și activă pe situri literare, dar are și cărți publicate*.

Despre poeziile citite au vorbit:

Laurențiu Belizan:Mă bucură foarte mult că Gina Zaharia se alătură cenaclului nostru. Demersul critic trebuie să fie sincer, pentru că în acest fel putem evolua, putem să ne evaluăm şi să evoluăm.

Autoarea  creează un univers liric  prin introspecţie , joc şi analiză minuţioasă a stărilor sufleteşti.  Poezia la ea, este o căutare continuă, o încercare de a descrie stările cele mai intime, dar nu în mod direct, ci prin sugestie.  Acest  joc este unul al dragostei, care este temă principal a poemelor.  Timpul şi spaţiul au dimensiuni mitologice având ca pilon central  triada prinţ prinţesă, vrăjitor.

„așadar /ia vraja ta și vino/ai grijă să n-o încurci/e una care te dădăcește îndelung/că n-ai defrișat la timp înserările/că n-ai adăpat stelele din insomnia unei tăceri.(…)

vezi să nu se răzbune /tocmai acum când aruncăm zarurile/eu cu mâinile tale/tu cu inima mea…”

Zona aceasta , a unei continue căutări şi definiri a dragostei, a înţelegerii  reciproce a protagoniştilor  lirici, este luminată stroboscopic  şi de aceea trebuie să faci, tu, ca cititor un efort necesar al imaginaţiei ca să poţi desluşi  jocul de lumini şi umbre asemănător teatrului japonez kabuki.Aş defini  poezia Ginei, o construcţie interesantă, la intersecţia dintre dadaism, suprarealism (dus la extrem, şi de aceea uneori  mai greu digerabil) si structura narativa asemanatoare povestilor.Un poem remarcabil  este, in opinia mea, “opt grade  richter”.

Ștefan Teo(dor) Cabel: În poezia Ginei realitatea se echilibrează mereu din contraste.  Totul este imprevizibil iar nuanțele se schimbă din mers.

sparg notele unui pian ba chiar prind un mănunchi /le amestec în buzunar cu alte valori(opt grade pe richter);frigul îmi pune alte mănuși/ îmi spune că sunt mai rezistente la dor(…)gândurile stau într-un picior înseamnă că o pot rupe la fugă (apă de ploaie)sau mănușa asta mă strânge are în ea toate notele/pe care am cântat împreună/urcă și coboară din piept ca o nălucă ucigașă/dați-i un somnifer ceva/să-mi pot înhăma lupii altfel mă pierd în nămeți.(apa de ploaie) Lupii sunt o imagine de forță dar și de ceva instinctiv, ancestral.

nouăzeci și nouă la sută din mine ești tu/ astăzi ai chemat ambulanța ezitai să mă strigi(…)pornește de la mine spre zori că poți schimba un gram din tine
măcar dintr-o eroare/ sunt de gardă în toate anotimpurile ambulanța te-a adus pe mâini bune /atenție te voi învăța să mă șoptești(când și când)

Petruț Dinu: a văzut în poezie comuniunea om-timp.Fiecare poezie este un drum spre infinit. Dincolo de versuri se simte nevoia de protecție.

Marin Ifrim și-a adus aminte cum a lansat-o pe Gina Zaharia în 1998, semnând  și prefața la prima carte. Ca un experimentat al cenaclurilor buzoiene a mai răsfoit câteva pagini din amintirile sale, pentru care îi mulțumim, ne sunt de folos în a ne forma anumite repere.

Au mai vorbit: Alexandru Bolache, Andrei Bolache, Laura Cosma, Dana Biteanu, Alina Preda, Mariana Cabel.                                                                                       

*Apariții editoriale Gina Zahria:

 

Clipa de adevăr,roman de dragoste,1998

Asasinul a fost prins în zori,roman poliţist, 2000

Crima de la ora zero, roman poliţist, 2009

Lanțuri, poezie Gina Zaharia, grafică Mihai Cătrună, 2011

Reverie albastră, poezie Gina Zaharia, pictură Mihai Cătrună, 2013

Ecou de rubin, poezie, 2013

 

În antologie:

 

Cu epigrama la asalt, epigrame, 1998

Pledoarie pentru Epigramă, 2000

Epigramişti români contemporani, 2002

Capricii efemere, site literar Cleopatra, 2011

The art to be human,  antologie   de poezie contemporană internaţională, Elveţia, 2011 

Amprente în versuri, (poeți din I.P.J. Buzău), 2012

Meridiane Lirice – Antologie universală a poeziei românești contemporane – 124 Poeți contemporani, Editura Armonii Culturale, coordonator George Stroia, 2012

Fântâni de gând prin uni…vers, antologia esențelor, 2012

Însemnele unei tăceri, antologie de poezie site Casa Gândului Cleopatra, 2012

Harpa de argint–  antologie de proză scurtă și texte lirice, 2012, Casa Gândului, Cleopatra
Antologie bilingvă Infinitul iubirii, Arta Conversației, 2013

Arta de a fi uman, vol 5. Antologie internațională de limba română, Canada, 2013.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

EXCLUSIV! / Pompiliu Stoica dorit în Crâng

Fostul tehnician al formației județene Viitorul Buzău, ex-internaționalul Pompiliu Stoica, ar putea ajunge în primăvară în curtea Gloriei Buzău. Stoica, actualmente tehnicianul unei echipe din Liga B Prahova, este dorit de Ion Viorel în staff-ul său. Stoica, antrenorul care a demisionat după o victorie de la cârma grupării Viitorul Buzău, în condițiile în care fosta sa formație se afla în grafic pentru accederea la barajul Ligii a III-a ar fi destăinuit unor apropiați motivele care l-au determinat să renunțe surprinzător la banca tehnică a Viitorului.

EXCLUSIV! Pompiliu Stoica dorit în Crâng

Fostul tehnician al formației județene Viitorul Buzău, ex-internaționalul Pompiliu Stoica, ar putea ajunge în primăvară în curtea Gloriei Buzău. Stoica, actualmente tehnicianul unei echipe din Liga B Prahova, este dorit de Ion Viorel în staff-ul său. Stoica, antrenorul care a demisionat după o victorie de la cârma grupării Viitorul Buzău, în condițiile în care fosta sa formație se afla în grafic pentru accederea la barajul Ligii a III-a ar fi destăinuit unor apropiați motivele care l-au determinat să renunțe surprinzător la banca tehnică a Viitorului.

CENACLUL „ALEXANDRU SIHLEANU” / CU TRICOLORUL ÎN GÂND ŞI FAPTĂ, POEZIA UNUI NEAM

Sâmbătă, 30 noiembrie, o zi în care este prăznuit Sf. Apostol Andrei, „Ocrotitorul României”, în deschiderea şedinţei Cenaclului literar-artistic „Alexandru Sihleanu” de la Centrul Cultural „Florica Cristoforeanu” din Râmnicu Sărat, Matincă Costea, cu ocazia Zilei Naţionale a României, 1 Decembrie 1918, a realizat, la cafeaua literară, un medalion omagial, pe versurile poeţilor Victor Tulbure, Ion Nicolescu, Matincă Costea şi un scurt moment de divertisment, pentru relaxarea spiritelor, pe un text de George Mihalache, „Păi se poate?! Contribuţii la momentul omagial au mai avut: Dumitru Hangu, cu un material informativ: „În istoria zbuciumată a României, istorie milenară, au avut loc evenimente premergătoare marelui eveniment, unirea românilor din teritoriul vechii Dacii, printre care putem aminti: < 1600, intrarea triumfală a lui Mihai Viteazu în Alba Iulia, urmată de unirea (de scurtă durată) celor trei provincii româneşti >, < Revoluţia de la 1848 >, < Unirea Moldovei cu Ţara Românească, 24 ianuarie 1859 >, < Serbările de la Putna din 15 august 1871 >. Printre organizatori s-au aflat Mihai Eminescu şi Ioan Slavici. Cu acestă ocazie au fost bătute două medalii în memoria lui Ştefan cel Mare,  < Junimea Română Academică – Putna >,  pe revers,  < Uniţi suntem în cuget,  uniţi în Dumnezeu >. Printre personalităţi au participat şi Mihail Kogălniceanu, cel care a bătut a doua medalie şi Dimitrie Gusti, cel care a înfiinţat actualul Muzeu al Satului din Bucureşti. Putem spune că Unirea de la 1 Decembrie 1918 a fost înfăptuită de generaţia lui Mihai Eminescu, care pe parcursul scurtei sale vieţi, prin publicistica sa,  a contribuit  şi  a  ţinut  trează  conştiinţa  românilor  pentru unire într-un singur stat, < Declararea Independenţei de Stat a României > prin memorabilele cuvinte ale lui  Mihail  Kogălniceanu  şi  consfinţirea  ei  pe  câmpul de luptă prin jertfa de sânge în < Războiul din 1877 – 1878 >, la care au participat şi soldaţi din Transilvania”, prof. Aneta Pioară, cu emoţionante poezii proprii şi prof. Ecaterina Chifu optează pentru promovarea mai judicioasă a literaturii de la curbura Carpaţilor, şi totodată  promovarea tinerelor talente în Cenaclu, ca o punte între elevi şi profesori.  

          A urmat lectorul de serviciu, Ion Cojocaru, cu poezie. Domnia sa se dovedeşte un spirit ancorat în socialul cotidian, cu o sensibilitate specifică unui creator. Ceea ce a prezentat astăzi, în premieră, s-ar putea încadra la pamfletul versificat, fără prea multe figuri de stil. Nu duce lipsă de idei, forma în care îşi exprimă mesajul trebuie revizuită. Participarea sa la şedinţele Cenaclului dovedeşte că este un iubitor de literatură, de frumos. Îl aşteptăm la o nouă lectură, cu lecţia învăţată.       

          „Dl Matincă Costea ne încântă şi descântă. Momentul patriotic a fost foarte bine venit. Lectorul de serviciu a încercat să spună cum vede viaţa şi îi urez să scrie în continuare. Acum nu este pe drumul bun”. (Mihai Vieru)

„Ceea ce se întâmplă în Cenaclu ne încarcă în mod pozitiv, faptul că s-a vorbit de ziua naţională, de sf. Andrei, faptul că nu ne uităm străbunii reprezintă un exemplu pentru generaţia viitoare. Referitor la problema ridicată de dna Chifu, de a atrage copii către literatură, trebuie găsit un numai un limbaj comun între instituţii, dar micii creatori să-şi învingă timiditatea de a veni şi mai ales de a lectura în Cenaclu”. Referitor la lectorul de serviciu de astăzi consider că trebuie să-şi revizuiască tot ce a prezentat în această şedinţă. (Roxana Manea)

„În ansamblu ce a prezentat lectorul de serviciu îmi dă impresia unei sorcoveli, are ritmul de sorcovă sau pluguşor. Încadrez creaţia dlui Ion Cojocaru în domeniul folclorului, chiar el încheie că nu este scriitor şi ar merita o revizuire”. (Laurenţiu Selegian)

„Îmi pare bine că vă revăd astăzi prin grija Celui de Sus. M-au impresionat cuvintele „fratelui” Matincă, un adevărat patriot. Apreciez ce a spus Dumitru Hangu care iubeşte istoria, ţinuturile natale, este un patriot, la fel şi poeziile dnei Pioară. Referindu-mă la lectorul de serviciu, este bine venit în mijlocul nostru. Îl felicit pentru curajul de a fi alături de noi, de a-şi găsi drumul în literatură. Mă bucur că sunt împreună cu dvs astăzi în zi sfântă şi să ne vedem ani mulţi de acum înainte”.    (George Anghel)

„Dl Matincă ne deschide şedinţele de Cenaclu, de fiecare dată cu altceva, ceea ce aşteptăm de la d-lui. Referitor la lectorul de serviciu, ceea ce a lecturat sunt încercări, se vede străduinţa, dar Cenaclul este o şcoală a viitorilor scriitori. Îi doresc să nu abandoneze, să scrie mai departe, mai tăiat, mai adăugat”. (Valeria Popa)

„Şedinţa noastră de astăzi a avut mai multe momente: primul a fost dedicat Unirii, această mare sărbătoare căreia dl Matincă i-a dedicat versuri de înaltă ţinută patriotică, dl Hangu a prezentat momente din lupta românilor pentru unire, înfăptuită la 1 Decembrie 1918. S-a pomenit aici de unii membri şi de însemnătatea zilei de azi, Sf. Andrei. Consider că la Cenaclul „Alexandru Sihleanu” vin oameni cu suflet mare, la care adaug sentimentul patriotic. Dna Chifu a venit cu o propunere de a atrage în rândurile noastre mai mulţi tineri. Cenaclu ar fi o punte de legătură între elevi şi profesori. Momentul „lectorul de serviciu”, nu am să denumesc specia literară, lectorul de azi, Ion Cojocaru, are idei, aduce imagini din cotidian şi creaţia trece pe lângă pamflet, şi îl rog să nu renunţe, şi sper după o analiză va veni cu ceva mai bun decât a prezentat astăzi. Mi se pare o proză versificată”. (Aneta Pioară)

„Îl laud pe stimatul Matincă Costea. Este sarea şi piperul Cenaclului. Aş vrea ca şi tinerii de astăzi să aibă patriotismul dlui Matincă Costea. Pe dl Cojocaru îl consider un miner simpatic. Azi a intrat în mină şi a dat de un filon. Depinde de dânsul cum va ţine târnacopul şi unde va săpa. Sunt şi pictori naivi. Îl rog să depăşească acest stadiu pentru că are idei. Să vină în continuare, să nu ne părăsească. (Dan Mihail Zanfirescu)

„Am înregistrat deschiderea sărbătorilor de iarnă prin clopoţelul folosit de dl Ghinea. Mulţumesc prezenţei şi efortului dlui Matincă ce mi-a deschis o poartă spre geografia  şi conturul României care ar fi simbolizată de o horă românească, după cum se exprimă  „rotunda horă”. Mi s-a părut foarte bine venit aspectul în care cei prezenţi s-au referit la Marea Unire. Dl Hangu a făcut o trecere a etapelor Marii Uniri. Ca cititor m-a mişcat poezia plină de vibraţie a prof. Aneta Pioară. Dna prof. Chifu a subliniat că poezia, fie că o scrii sau o reciţi, te redă ca om. Atmosfera a mai fost încinsă în mod plăcut de amatorism şi profesionalism în artă, ţinând cont că profesionistul se naşte dintr-un amator. Lectorul de serviciu de astăzi este un nebun normal şi plăcut al spaţiului cultural râmnicean. Este un pamfletar de vocaţie. Îl felicit pentru curajul de a „sparge” uşa Cenaclului. A fost o plăcere să ascult lucrarea dânsului şi vreau să-i doresc să se lase de fumat şi să ne revedem. (Adrian Câmpeanu, preş. Uniunii Cititorilor din Râmnicu Sărat)

„Le mulţumesc celor care ne-au oferit clipe de vibraţie patriotică. Dl Ion Cojocaru scrie o poezie legată de cotidian. Această poezie este nemetaforizată, fără să atribuie un sens figurat. Să se profileze pe pamflet, deoarece are o genă a umorului. Îi apreciez curajul de a citi în şedinţă. (Ecaterina Chifu)

„M-am bucurat că am gândit toţi la fel şi am început cu momentul Marii Uniri. Dl. Matincă ne încântă cu momentul lui de divertisment. Pe Ion Cojocaru îl admir pentru curajul de a lectura în Cenaclu”.  (Costică Drîstaru)

Sâmbătă, 7 decembrie, începând cu ora 11.00, lectorul de serviciu al şedinţei Cenaclului „Alexandru Sihleanu” va fi Ecaterina Chifu, cu proză.

 

Seară de ținut minte cu Ovidiu Lipan Țăndărică și Bosquito la Buzău

Aproape că nu aveai loc să arunci un ac, vineri  seara, în Clubul No Limit. Numele celor de la Bosquito, dar mai ales asocierea lor cu legendarul Ovidiu Lipan Țăndărică, au umplut locația de pe bulevardul N. Bălcescu. Aparent ieșită din comun, colaborarea dintre artiștii care provin din genuri muzicale diferite este una mai mult decât agreabilă.

„Revin la Buzău după o pauză de 13 ani și îmi pare bine că am descoperit un astfel de public.

Jocuri personale de putere

Asistăm de câteva zile la un nou conflict între președintele Traian Băsescu și premierul Victor Ponta. Miza, una falsă de altfel, este acciza de 7 eurocenți care va fi aplicată prețurilor carburanților, ceea ce va duce la o scumpire, reală de data aceasta, de aproximativ 8%.

Dincolo de toate consecințele care se vor răsfrânge din nou asupra bunăstării românilor, a profitabilității mediului de afaceri și, în ­ge­neral, asupra competitivității României, noul conflict are de fapt în substrat atât plata unor polițe mai vechi, cât și pregăti­rile pentru anului electoral 2014.

Pe de o parte, Guvernul, și-a rezervat în buget bani pentru primăriile dlui Dragnea, pentru a le cointeresa în viitoarele acțiuni propagandistic

Centru social de lux destinat bătrânilor, inaugurat de ÎPS Ciprian la Rătești (FOTO)

Interioare impecabile, mobilier modern, plasme și finisaje deosebite. Așa poate fi descris Centrul Social Filantropic „Sf. Elisabeta”, inaugurat ieri la Rătești de către ÎPS Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, alături de consilierii săi și protoiereii din eparhie. La eveniment a fost prezent și primarul comunei Berca, Valeriu Marcu.

Centrul situat vizavi de Mănăstirea Rătești va avea rolul unui cămin destinat exclusiv bătrânelor. În momentul de față este compus din zece camere, dintre care opt single

La Buzău mingea de celuloid „bate“ mingea de fotbal

Tenismenii de la CSM Buzău la înălțime și în 2013

Buzăul rămâne un pol important pe harta tenisului de masă din România și nu numai. Drept dovadă stau performanțele sportivilor de la Clubul Sportiv Municipal Buzău. Secția „tenis de masă” a obținut rezultate foarte bune și anul acesta, iar lista nominalizaților pentru „Top 10 cei mai bun sportivi ai CSM Buzău” este impresionantă.

Trei sportivi buzoieni în primele ligi din Europa

Una din cele mai mari realizări ale anului pentru CSM Buzău îl reprezintă trei dintre sportivii

Metalul Buzău – Viitorul Buzău poate fi urmărit pe Buzăul-Sportiv.ro

Cea mai importantă întâlnire din cadrul ultimei etape a Superligii buzoiene la fotbal, confruntarea dintre Metalul Buzău și Viitorul Buzău poate fi urmărită pe site-ul Buzăul-Sportiv.ro. Partida dintre cele două formații va începe la orele 14.00 și se va disputa pe terenul sintetic ,,Cornel Negoescu”. Astăzi începând

Mâine începe Galactic Winter Cup 2013!

Opt echipe înscrise în cupa de iarnă

AS Galactic Buzău alături de AECTS Buzăul Sportiv cu sprijinul Asociației Județene de Fotbal Buzău organizează în perioada 7 – 21 decembrie 2013 Galactic Winter Cup – ediția I, competiție de minifotbal destinată amatorilor.

,,Avem un program foarte încărcat iar un număr mai mare de echipe ar fi însemnat automat mai multe date de disputare a jocurilor. Având în vedere faptul că suntem presați de timp am ales să organizăm această întrecere cu doar 8 echipe

Copilul din noi

Sărbătorile  se apropie și ne apropie  prin bucuriile sau  durerile împărtășite. În aceste momente starea noastră de fericire  se amplificăși uneori se hrănește din bucuria celor apropiați.

De asemenea, în același mod  bucuria  poate fi umbrită de momente în care cei dragi sunt triști sau nefericiți  sau nu reușesc să se bucure în același mod ca noi. Ne dorim de multe ori ca ceilalți, în special cei apropiați,

Dacă este joi, Opinia îți face educație financiară / Finanțarea mașinii? Leasing sau credit?

Deja mașina nu mai este un lux, utilitatea sa fiind generalizată, atât în viața personală, cât și în cea profesională. |nainte, însă, de a opta pentru una dintre soluțiile de finanțare prezentate în conti­nuare, trebuie precizat că ambele produse se supun Regulamentului 24/2011 al Băncii Naționale, care ­li­mitează perioada de rambursare a împrumuturilor destinate consumului la cinci ani.

Cine sunt cei mai buni sportivi buzoieni ai anului ?

Clubul Sportiv Municipal Buzău a dat publicității lista care cuprinde sportivii nomina­lizați pentru titlul de cel mai bun sportiv al grupării buzoiene din 2013. Cum lista alcătuită de clubul condus de Mircea Dinu se identifică în linii mari cu lista celor mai buni sportivi din județ, avem mari șanse de a afla care va fi câștigătorul anului acesta al titlului de „Cel mai bun sportiv buzoian în 2013”.

Două nominalizări  din partea atletismului

Alexandru Codreanu și Bogdan Bălășoiu sunt cei doi atleți ai CSM Buzău nomina­lizați pentru titlul de cel mai bun sportiv al clubului în acest an. Codreanu este component al lotului național de juniori și anul acesta a obținut următoarele rezultate: locul 6 în cadrul

Lucrări de reparații, reabilitare și modernizare a străzilor râmnicene pe ultima sută de metri

Luna noiembrie pare să fi fost decisivă în ceea ce privește proiectul de reabilitare a străzilor râmnicene. Muncitorii au dat zor pentru a fi în grafic cu lucrările, acum în prag de iarnă.

Pe strada Păcii s-au turnat ambele straturi de asfalt si s-a finalizat și bordurarea iar asfaltarea trotuarelor va fi rea­lizată la primăvară. Pe strada Unirii  a fost turnat atât stratul de rezistență cât și stratul de uzură pe partea carosabilă, trotuarul și bordurile fiind  fina­lizate de anul trecut.