Dacă este joi, Opinia îți face educație financiară / Finanțarea mașinii? Leasing sau credit?

Deja mașina nu mai este un lux, utilitatea sa fiind generalizată, atât în viața personală, cât și în cea profesională. |nainte, însă, de a opta pentru una dintre soluțiile de finanțare prezentate în conti­nuare, trebuie precizat că ambele produse se supun Regulamentului 24/2011 al Băncii Naționale, care ­li­mitează perioada de rambursare a împrumuturilor destinate consumului la cinci ani.

Leasingul în lei se ieftinește

Principalul avantaj al leasingului auto este posibilitatea reducerii ratelor lunare prin opțiunea de a plăti o rată reziduală cât mai mare la terminarea contractului. |n același timp, pentru cei care au venituri suficiente, condițiile de finanțatre sunt flexibile, putând fi incluse în rata lunară atât valoarea reziduală cât șI asigurarea CASCO.

Cei care nu au venituri suficiente pentru a reuși să obțină un contract de finanțare prin leasing pe termen de maximum 5 ani, pot opta pentru o rată reziduală cât mai mare, iar cuantumul acesteia o pot refinanța printr-un credit de nevoi personale, tot de până la 5 ani.

Societățile de leasing financiar pun la dispoziție și o serie de servicii de logistică: îndeplinesc formalități vamale, procedura de înmatriculare, de radiere și asigură toate documentele necesare. Atenție însă, acestea nu sunt gratuite, fiind cuprinse între 50-200 de euro.

Unul dintre dezavantajele leasingului este acela că ­de­bitorul nu poate rambursa anticipat întreaga finanțarea mai devreme de un an, indiferent de caracteristica dobânzii, fixăși variabilă. Pe toată durata contractului, proprietarul mașinii este societatea de lea­sing. Schimbul de proprietate are loc după ce clientul achită toate ratele și plătește ­va­loarea reziduală.

Relaxarea politicii ­mo­netare de către Banca Națională, prin reducerea succesivă a ratei dobânzii-cheie la 4,25%, se reflectăși în scăderea costului produselor de leasing financiar în lei. Reprezentanții companiilor de profil spun că acest trend este vizibil, iar direcția de ieftinire se conturează.

O serie de companii de leasing acordă, în acest moment,  finanțări în lei, iar promoțiile au început să-și facă loc din ce în ce mai des în oferte.

• Porsche Leasing a lansat o ofertă specială la achiziționarea unui VW Golf, pentru un număr limitat de vehicule de stoc. Finanțarea presupune o reducere de 5.500 lei la prețul de achiziție al mașinii, precum și dobânzi preferențiale la euro sau lei.

Calculație pentru noul Volkswagen Golf 7 Trendline 1.2 TSI:

Preț special de achiziție prin Porsche Finance Group de 16.361 euro (TVA inclus): Rata lunară: 765 lei; DAE: 10,4%; Avans: 25%; Taxă analiza dosar: 674 lei Taxă de administrare: 1.200 lei; Valoare reziduală: 20%; Durata contractului: 60 de luni. (Notă: Oferta se supune unor termene și condiții. Detalii suplimentare la distribuitorii Volkswagen din toatățara.)

• Finanțarea în lei pentru persoane fizice de la BCR Leasing, are o dobândă variabilă, fără prag minim, revizuibilă semestrial, în funcție de indicele ROBOR. Comisionul de analiză, în sumă fixă, se percepe o singură dată, la încheierea contractului, iar cel de administrare este 0,2%, aplicat la sold, înmatricularea costă 30 euro, la care se adaugă cheltuielile în relația cu autoritățile, iar pentru închiderea contractului se percepe o sumă de 30 euro  plus cheltuielile în relația cu autoritățile. BCR Leasing aplică o penalizare pentru întârzieri ale plăților de 0,25%, aplicată la valoarea restanței.

Calculație pentru un autoturism al cărui preț cu TVA este de 55.800 lei: Rata lunară (cu TVA): între 966,53 lei (rata 1) și 895,76 lei (rata 48); DAE: 13,35%;Avans: 35%; Comision analiză dosar: 1.116 lei (TVA inclus); Valoare reziduală: 0; Durata contractului: 48 de luni; Valoare totală plătibilă de client (cu TVA): 60.512,33 lei (include toate taxele și ­asi­gurarile obligatorii CASCO și RCA, valabile la data de 01.07.2013, pentru un autotu­rism nou, de 1400 cmc, benzină)

• Până la finalul anului, Renault Finance are în portofoliu o ofertă promoțională la produsul Max Finance pentru leasingul financiar în lei dedicat persoanelor fizice. Avansul este zero, dobânda, fixă, iar la finalul contractului, beneficiarul are opțiunea de prelungire cu încă 24 de luni.

Calculație pentru Noul Clio Authentique 1.2 16V al cărui preț cu TVA este de 10. 200 euro (44.880 lei): Rata lunară: 734 lei; DAE: 11,58%; Avans: 0; Durata contractului: 60 de luni; Valoare totală plătibilă cu TVA: 71.821 lei, ce include comision lunar de administrare – 43,4 lei, asigurare Trafic Accident – 12 lei/lunar, asigurare Casco. (Notă: Oferta este supusă unor termene și condiții.)

Credit? |ncercați unul de nevoi personale

Contracția pieței auto, dar și „înghețarea” creditării au determinat tot mai multe bănci să-și modifice politica de produs, în sensul eliminării împrumuturilor destinate strict achiziției de autoturisme. Au lăsat însă posibilitatea cumpărării mașinii, fie ea nouă sau second hand, prin intermediul împrumuturilor de nevoi personale. De altfel, românii au început chiar să le prefere. „Pe piață, sunt doar câteva bănci care oferă credite auto. În general, clienții accesează credite de nevoi perso­nale din mai multe motive: costurile creditelor în lei sunt comparabile sau chiar mai mici decât creditele auto, clienții își pot achiziționa și mașini second hand, nu au gaj pe mașinăși nu au nevoie de avans”, explică Anca Bidian, CEO Kiwi Finance, cel mai mare broker de credite de pe piața românească.

Potrivit acesteia, sub 10% din creditele de nevoi perso­nale au ca scop achiziția unei mașini, în general second hand, dar, comparativ cu anul trecut, s-a păstrat același nivel de solicitări pentru acest segment. Sumele accesate se situează în plaja de 6.000-11.000 euro, iar românii preferă, în general, să contracteze împrumuturi pe perioada maximă, de 5 ani. În ceea ce privește moneda creditelor, Anca Bidian arată că toate solicitările de credite de nevoi personale sunt în lei, iar dobânzile sunt substanțial mai mici decât în anii trecuți.

Indiferent de moneda cre­ditului, cele mai bune oferte de pe piață diferă foarte puțin în ceea ce privește dobânda anuală efectivă. Deosebirile intervin însă în ceea ce privește gradul de îndatorare cerut de bancă, fapt care se reflectă direct asupra nivelului venitului necesar pentru obținerea creditului.

La finanțările în euro,  pentru creditele de nevoi personale, băncile acceptă un grad de 35%, iar pentru cele auto, de numai 30%. Ceea ce înseamnă că în primul caz salariul trebuie să fie de minim 680 de euro, iar în cel de-al doilea de 740 de euro.

Pentru creditele în lei, condițiile sunt mult mai acceptabile, gradul mediu de îndatorare pornește de la 40% și poate urca la 60%, fapt care determină un nivel al salariului cuprins între un minim de 650 de lei și un maxim de 2000 de lei. De altfel, tot pentru finanțările în monedă națională, băncile operează reduceri de dobândă pentru clienții care își primesc salariul într-un cont deschis la instituția respectivă. De exemplu, Millennium Bank acordă un bonus de 2%, OTP Bank, de 0,75%, iar Garanti Bank sau Banca Transilvania, de 0,5%.