Dumitru Pană, un poet român impecabil!

Sunt pus în situația rară de a nu ști cum să încep prezentarea unui volum de versuri, chiar dacă, cunoscându-l bine pe autor, fiind vorba despre poetul Dumitru Pană, chiar mă așteptam la lucruri deosebite din partea sa

De ce nu vine Apocalipsa lui Gușă

Într-o declarație pentru Realitatea TV, Cozmin Gușă consideră că, după ce fostul premier al Modovei, Vlad Filat, a fost reținut, între est și vest se va genera un pericol european, inclusiv pentru statul român: ,,Ca să aduc vorba despre Moldova

Laurențiu Belizan, un poet de colecție

Noua carte de versuri a lui Laurențiu Belizan are un titlu comercial, care nu aduce impactul scontat asupra cititorului, dimpotrivă, îl determină pe acesta la o circumspecție instinctuală. Volumul „Selfie cu Dumnezeu” a apărut la Editura „Rafet”

Andrei Zaharescu a făcut PSD de cacao cu efect întârziat. Pute!

Nu e niciun secret că, de multe ori, prin generosul spa­țiu mass-media rătăcesc și aventurieri precum Andrei Za­harescu, ajuns, în timpul gu­vernării PSD, consul al României în Africa de Sud – direct de după tejgheaua Antenelor, după ce s-a lansat la PRO TV -, la un moment dat fiind chiar și un fel de purtător de prompter al Guvernului Ponta.

Scrisoare către conducerea penală a PSD

Dintre cei peste 500.000 de pesediști, preocupați de metodele de reanimare gură la gură a Partidului Social Democrat, doar deputatul Ninel Peiea pare tare îngrijorat, fapt pentru care a adresat un fel de scrisoare deschisă tuturor

„Uscând o lacrimă“ de toamnă…

Editorialul numărului 21/2015 al revistei „Uscând o lacrimă”, aparține Marianei Vikci Vârtosu, președinte al Ligii Scriitorilor din România, Filiala Vrancea, și este dedicat buzoianului Dumitru K. Negoiță, ca un

Din istoria Teatrului „George Ciprian“ / Două mârțoage celebre!

În septembrie 1957, la treizeci de ani de când a avut loc premiera piesei „Omul cu mârțoaga“, autorul acesteia, actorul și dramaturgul George Ciprian, încearcă să-și explice sieși, în obișnuita-i notă de umor, miracolul și bucuria că „după atâta scurgere de vreme a rămas cu încheieturile atât de elastice ca la început

Buzoianul Teo Cabel, Premiul I pentru critică literară

Cartea buzoianului Teo Cabel, „Prezențe în Agora”, prezentată recent în ziarul OPINIA, a fost răsplătită cu Premiul I la Festivalul Național „Vrancea Literară”, la secțiunea critică literară. În cadrul aceleiaȘi manifestări, la secțiunea proză