Au început protestele împotriva politicianului cu gura aflată tot timpul în crampe re(c)torice, rictusată după cum bate vântul interesului național din propriul său prohab. Nu e de glumă, vin vremuri grele, și, rău de-o fi, ne-om descurca noi, cumva, și fără acest general contestat de toate stelele cosmosului militar românesc.
Numai să nu depindem de această caricatură fezandată, Gabriel Oprea. Cu el nu se poate face politică. Acestui „demnitar“ nu-i stă bine nici când dă impresia că are în facies ceva de la natură, darmite când, se vede și din peșterile rupestre, insul e dres electoral la morga PSD. De Gabriel Oprea nu e nevoie nici chiar dacă ar fi.
Acest ins mărunt și-a depășit limitele incompetenței, iar cei, care, din fel de fel de pofte ce-au poftit, l-au cocoțat în salcâmul românesc cu banane occidentale, ar trebui să-l dea jos cu frumosul, cu vorba bună, cu rugăminți părintești, pentru că, Oprea, așa cum l-o fi lăsat mama omidă, natura, încă nu pricepe că, acolo, unde e acum, e un fel de greșeală a greșiților noștri.
Gata cu maimuța! Când se referea strict la originea speciilor, Charles Darwin nu putea să prevadă, că, în timp, ne-ar putea pândi pericolul agroalimentar să ne cheme pe toți ca pe boaba de fasole: Oprea cu grade crețe! Drept pentru care, ca toți bicicliștii acestei nații lunatice, zic și eu, cu juma’ de gură, cu milă cumva: „Jos Oprea!“.