Manuela Camelia Sava este cadru didactic la Liceul „Al. Vlahuță“ din Râmnicu Sărat și deține un doctorat în domeniu. Cea mai recentă carte a sa – „În lumea lui Ianus“-, a văzut lumina tiparului drept răsplată pentru câștigarea Premiului „Slam Râmnic“, acordat de Editura „Rafet“, în cadrul ediției a VIII-a a Festivalului Internațional „Titel Constantinescu“, 2015.
Autoare a mai multor cărți, inclusiv de versuri, Camelia Sava se impune atenției printr-o scriitură elegantă, modernă, aerisită și bine mobilată cu subtilități textuale. Ca stil, aș alătura-o marilor povestitori Nicolae Velea și Ștefan Agopian. În volumul de față, pe parcursul a peste 130 de pagini, în șapte povestiri admirabile, aceasta își etalează cu dezinvoltură calitățile de fin observator psihologic al unei societăți derizorii, din care extrage cu precizie mostre semnificative de viață reală, palpabilă și de-o autenticitate frustră, în ciuda avertismentului din pagina de gardă: „Asemănarea cu personaje sau întâmplări din realitate este pur și simplu accidentală. Ficțiunea e ficțiune! Nimic altceva…“.
Inspirat, titlul cărții face trimitere la „Ianus“ – divinitate romană cu două fețe, una privind înainte, cealaltă, înapoi. Demnă de a figura într-o mare antologie a prozei scurte contemporane, în viziunea mea strict selectivă, este povestirea „A unsprezecea femeie“. O lecție, un exemplu demn de manuale, despre linia superioară la care ar trebui să se raporteze puzderia de autori care își atribuie cu dezinvoltură caraghioasă calitatea de „scriitori“! Manuela Camelia Sava chiar este scriitoare, una adevărată. De top!